15.6 C
București
duminică, 6 octombrie 2024
AcasăSpecialStarea lui Schumacher este, în continuare, critică

Starea lui Schumacher este, în continuare, critică

Starea de sănătate a germanului Michael Schumacher este stabilă, dar critică, au anunţat, luni, spitalul din Grenoble şi ataşatul de presă al fostului pilot într-un comunicat comun, informează AFP, conform Mediafax.

Citeşte şi: Hakkinen îl încurajează pe Schumacher: Luptă, aşa cum o făceam amândoi pe pistă!

„Starea clinică a lui Michael Schumacher este stabilă şi el este sub tratament. Totuşi, echipa medicală continuă să aprecieze că situaţia sa este critică. Apropiaţii pacientului ne solicită să nu oferim detalii despre tratamentul lui, iar din această cauză nu intenţionăm să susţinem o nouă conferinţă de presă, nici să difuzăm vreun comunicat scris în viitorul apropiat”, se arată în comunicat dat publicităţii la opt zile după accidentul fostului pilot.

Citeşte şi: Michael Schumacher nu avea viteză în momentul impactului

Michael Schumacher, septuplu campion mondial, a fost rănit grav într-un accident de schi, la 29 decembrie, în staţiunea franceză Meribel. Germanul a fost operat până acum de două ori.

Cele mai citite

Klaus Iohannis la Sommet-ul Francofoniei: Acordăm o atenție deosebită oportunităților economice din spațiul francofon

Una dintre prioritățile majore ale Francofoniei o reprezintă educația și formarea tinerilor, a declarat președintele Iohannis la Paris Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut sâmbătă,...

Cine sunt judecătorii care au votat împotriva candidaturii Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale

Curtea Constituțională a României (CCR) a acceptat o contestație împotriva candidaturii Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale, hotărârea fiind definitivă și eliminând-o astfel din cursa...

Monica Bîrlădeanu s-a căsătorit cu medicul Valeriu Gheorghiță

Monica Bîrlădeanu s-a căsătorit pe 5 octombrie 2024 cu Valeriu Gheorghiță, renumitul medic, într-o ceremonie elegantă desfășurată la Palatul Snagov. Evenimentul a fost unul...
Ultima oră
Pe aceeași temă