16.4 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialStadionul Naţional, pentru fotbalul european

Stadionul Naţional, pentru fotbalul european

Noua arenă care se construieşte în incinta Complexului Sportiv Lia Manoliu din Capitală este pe cale să intre pe ultima sută de metri la capitolul dotări şi finisaje. Chiar dacă nu este încă gata, stadionul a strâns deja peste 20.000 de suporteri, de fapt curioşi, care au profitat de „Ziua Porţilor deschise” şi au venit să ia pulsul modernului amplasament sportiv care va avea o capacitate de 55.000 de locuri în tribune.

Şefii fotbalului sunt convinşi că din sezonul viitor, meciurile din cupele europene ale formaţiilor bucureştene se vor disputa pe acest stadion, dar asta nu pentru că jucătorii şi-ar dori în mod special acest lucru, ci pentru că nu vor avea încotro.

„Cu siguranţă, echipele din Bucureşti care vor juca în cupele europene, vor trebui să o facă pe acest stadion. Cel puţin Ştefan cel Mare şi Giuleştiul nu cred că vor mai fi acreditate. Stadionul din Giuleşti şi cel din Ştefan cel Mare au primit aprobare să se joace acolo în cupele europene pentru că n-au avut o alternativă. Dar acum au această variantă şi UEFA va fi foarte severă”, a spus directorul general al Federaţei Române de Fotbal, Ionuţ Lupescu.

Acelaşi şef al FRF este convins că dinamoviştii se vor îngesui să joace pe Naţional, deoarece, în opinia sa, „fiecare dinamovist îşi doreşte să vină pe un stadion pur pentru fotbal, nu ca în Ştefan cel Mare, unde stadionul nu te îmbie nici ca spectator, nici ca fotbalist la o seară frumoasă, la un spectacol, pentru că a fost construit cu pistă de atletism”. Să sperăm că oficialul FRF are dreptate şi doar din cauza arenei neprimitoare, nu din cauza spectacolului fotbalistic pe care îl oferă, meciul „câinilor” contra fotbaliştilor de la Unirea Urziceni a fost urmărit din tribune doar de 1.000 de persoane. Poate că din sezonul viitor, cu aşa stadion la dispoziţie, dinamoviştii vor putea concura chiar cu jucătorii de la Bayern München care, în actualul campionat, au adunat peste un milion de spectatori pe „Allianz Arena”.

 

Cele mai citite

Anchetă Liban: Dispozitivele de comunicații au fost piratate înainte de intrarea în țară

O anchetă preliminară a autorităţilor libaneze arată că pagerele, staţii portabile de emisie-recepţie şi alte dispozitive de transmisie ale Hezbollah care au explodat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă