7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialSpitalul Județean Constanța: investițiile atrag pacienți

Spitalul Județean Constanța: investițiile atrag pacienți

După modernizarea Clinicii de Gastroenterologie, numărul persoanelor tratate a crescut cu 25%.

La patru luni de la inaugurarea Departamentului de Endoscopie Digestivă Diagnostică şi Intervenţională din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Constanţa, numărul investigaţiilor şi al intervenţiilor efectuate a crescut simţitor, spun medicii.

Mai precis, din octombrie şi până în prezent au fost rezolvate aproximativ 1.400 de cazuri, cu 25% mai mult decât în anii trecuţi, în acelaşi interval de timp. Au fost realizate 1.065 de endoscopii, la care se adaugă alte 333 de manevre intervenţionale. De asemenea, medicii au tratat 250 de hemoragii digestive venite în Unitatea de Primire Urgenţe (UPU).

Concret, secţia a fost dotată cu  ultima generaţie de endoscoape. În săli există trei turnuri noi complet echipate pentru a investiga pacienţii, prin endoscopie digestivă superioară, colonoscopie, dar şi pentru o manevră în sprijinul problemelor biliopancreatice. Valoarea investiţiilor ajunge la aproximativ 250.000 de euro.

 „Clinica de Gastroenterologie din Constanţa este foarte bine echipată în acest moment, fiind absolut comparabilă cu orice clinică din ţară. Avem cam tot ce ne trebuie pentru a efectua orice intervenţie gastroenterologică“, a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, medicul primar gastroenterolog, conf.univ. dr. Dumitru Eugen, care a anunţat şi faptul că din acest an a preluat şi funcţia de preşedinte al Societăţii Române de Endoscopie.

Medicul explică faptul că, datorită aparaturii moderne, pot fi efectuate proceduri care înainte se realizau sporadic. Iar acest lucru se face în doar  cincisprezece minute, cu o sedare minimă a pacientului. Un exemplu în acest sens este montarea de gastrostome pentru pacienţi fără nici o posibilitate de a se alimenta oral şi care o fac introducând alimentele direct în stomac. „Procedura până acum era chirurgicală şi presupunea anestezie generală, costurile sălii de operaţie, o perioadă de recuperare mult mai mare decât cea endoscopică“, a completat specialistul.    

Echipamente moderne la Chirurgie

Rămânând la capitolul modernizări, şi Secţia Chirurgie II a spitalului constănţean va fi inaugurată peste aproximativ două săptămâni. În această săptămână se fac probe în ceea ce priveşte instalaţiile de climatizare care trebuie setate pentru sălile de operaţie. Blocul operator a fost renovat şi modernizat cu echipamente de chirurgie, mese de operaţii şi lămpi noi, astfel încât vor putea fi funcţionale cinci săli pentru operaţii, valoarea investiţiilor ridicându-se la două milioane de euro.

„Acest bloc operator este unul dintre cele mai dotate din România. În prezent, cu cele zece săli de operaţie ultramoderne de la Gastroenterologie şi Ortopedie vom putea face şi intervenţii în premieră. Avem medici foarte bine pregătiţi. Din păcate, nu peste tot avem echipamentele necesare pentru a-şi etala cunoştinţele şi de a face servicii medicale aşa cum trebuie. Din păcate, multe din secțiile spitalului sunt încă nereabilitate, una dintre ele fiind Pediatria.“, a precizat directorul Spitalului Clinic de Urgenţă din Constanţa, dr. Dănuţ Căpăţână.

Cele mai citite

Ange Postecoglou va aduce noi jucători în perioada de mercato

Ange Postecoglou, antrenorul echipei Tottenham Hotspur, a confirmat că echipa intenționează să fie activă în fereastra de transferuri din ianuarie pentru a întări lotul...

România a acordat ajutoare de stat de 1,3 miliarde de euro, între 2019-2023, majoritatea investitorilor fiind străini

Principalele sectoare beneficiare au fost industria auto, tehnologia, industria alimentară, producția ușoară și sectorul medical O analiză publicată de EY România arată că, în perioada...

PSD pregătește schimbarea la conducerea ANS. Thomas Moldovan, în locul Elisabetei Lipă

Elisabeta Lipă nu mai poate conduce Agenția Națională pentru Sport, după ce a fost aleasă deputat, iar PSD îl pregătește pe Thomas Moldovan, fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă