De cate ori se gasea confruntat cu deceptionantele eforturi de reformare ale Romaniei si Bulgariei, Günter Verheugen, arhitectul german al extinderii UE in Balcani, obisnuia sa faca referire la imensul castig comunitar obtinut in planul securitatii, argumentand ca aderarea celor doua tari ar augmenta securitatea si stabilitatea intr-o regiune deseori problematica in trecut.
Recentele afirmatii ale lui Mincio Spasov, regalist bulgar si sef al Comisiei de siguranta interna din cadrul Legislativului de la Sofia, submineaza insa puternic optimistele convingeri ale lui Verheugen. Spasov sustine ca serviciile de informatii bulgare "continua sa culeaga informatii despre partenerii nostri de la Uniunea Europeana si Alianta Nord-Atlantica, opinand ca nu exista nici o alta explicatie pentru suma exorbitanta, de circa 47 milioane de euro, cheltuita cu ascultari telefonice si/sau urmariri prin mijloace tehnice speciale.
Chestiunea nu este defel noua pentru oficialii europeni. Faptul ca fostul ministru de Interne bulgar, influentul Rumen Petkov, demis in cursul acestei veri, dispusese supravegherea multora dintre ei in speranta obtinerii unor informatii compromitatoare devenise, de ceva timp, secret deschis la Bruxelles. Informatiile urmau a servi, fireste, tentativelor de diminuare a monitorizarii UE cu privire la anemicele eforturi de reformare a Bulgariei.
De ce ne-ar mai mira, in fond, ca intr-o tara in care o buna parte a elitelor este oricum preocupata doar de mimarea reformelor si nicidecum de implementarea lor, exista si o serie de personaje extrem de influente care si-au facut un scop din neutralizarea eforturilor UE dedicate indreptarii conduitei noului ei membru. Uniunea este oricum net dezavantajata la acest capitol, deoarece nu dispune de servicii de informatii proprii – fiind dependenta de informatiile puse la dispozitie de serviciile secrete ale statelor ei cheie.
Inca din 2000, numerosi diplomati europeni intuiau ca nu este cazul sa se increada prea mult in promisiunile unor guverne care demarasera negocierile de aderare cu Bruxelles-ul. Propunerea premierului Nastase de a-l plasa in fruntea Comisiei parlamentare de control al activitatii serviciilor secrete pe notoriul Ristea Priboi a provocat destula agitatie la Bruxelles, dat fiind ca activitatile antedecembriste ale respectivului deputat pesedist erau bine cunoscute si imposibil de ignorat. De altfel, in acea vreme ambasadorii occidentali preferau sa se intalneasca, luna de luna, in unicul loc care garanta imposibilitatea interceptarii discutiilor lor – anume o incapere ultrasecurizata din incinta Ambasadei Germaniei. Pana si baroneasa Emma Nicholson, care ba lauda, ba tuna si fulgera impotriva PSD, ajunsese sa se planga intr-o ocazie despre supravegherea ei "pe fata" de catre agenti romani.
Din 2004, evenimentele au luat o turnura neasteptata. Romania a inceput sa-si intensifice tentativele de subrezire a influentei UE asupra a ceea ce considera a fi "afaceri interne", iar in prezent aceste demersuri survin deja in vazul lumii. Politicieni de varf de la Bucuresti nu se mai sfiesc, de-acum, sa denunte public si nominal oficiali ai UE, perceputi drept agasanti din cauza criticilor enuntate la adresa parlamentarilor romani, respectiv a modului in care acestia inteleg sa se pozitioneze fata de coruptia endemica din tara si de erodarea continua a sistemului de justitie autohton. Comparativ, de la afacerea Hayssam din 2005 incoace, serviciile secrete romanesti au fost implicate doar intr-un numar redus de incidente controversate, reusind sa faca cea mai putina valva din istoria lor postdecembrista. Aspectul se datoreaza, probabil, si actualei conduceri a DIE, respectiv lui Mihai Razvan Ungureanu, a carui reputatie de politician serios si eminamente prooccidental a ramas nestirbita in capitalele statelor membre ale UE.
Traian Basescu, deseori ponegrit de mass-media din cauza presupusei sale inconsecvente, pare a fi reusit, fitecum, performanta strunirii instinctelor celor mai disruptive ale serviciilor de informatii romanesti. Merita reflectat asupra evolutiei acestora in conditiile in care actualul sef de stat nu ar mai obtine un al doilea mandat, iar succesorul sau ar impartasi intru totul binecunoscutele viziuni ale partidelor prooligarhice. In aceste circumstante, pare absolut verosimil ca salvele trase pana acum de Vacaroiu, Olteanu si Severin in directia UE sa ajunga secondate de eforturile acoperite ale agentilor romani, cooptati pentru a perturba activitatile UE din Romania si, poate, chiar si de la Bruxelles. Un astfel de demers ar intrece, desigur, pe departe activitatile recente ale bulgarilor, dar s-ar inscrie perfect in linia generala de conduita cu care ne-au obisnuit neaosele elite postcomuniste.
S-ar zice ca momentul este cat se poate de oportun pentru ca UE sa transmita, discret, un semn de apreciere la adresa presedintelui roman care, spre deosebire de altii, a stiut sa mentina ordinea in randurile comunitatii de informatii a tarii sale. Altfel, Bruxelles-ul s-ar putea trezi iarasi prea tarziu, nemaiputand decat sa consemneze nostalgic eforturile unui alt om politic inlaturat din cauza incomoditatii sale.
