7.4 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăSpecialSpionajul rusesc, lovit puternic

Spionajul rusesc, lovit puternic

Şeful echipei ruseşti de operaţiuni sub acoperire în Statele Unite a trădat reţeaua de spionaj, a anunţat joi un ziar din Rusia citat de agenţia Reuters, oferind astfel Occidentului probabil cea mai mare lovitură de spionaj de la încetarea Răbzboiului Rece.

Cotidianul Kommersant, l-a identificat pe bărbat ca fiind colonelul Shcherbakov şi susţine că el este responsabil pentru deconspirarea cercului de spionaj rusesc din SUA în luna iunie. Arestările care au urmat au umilit Moscova şi au necesitat „resetarea” relaţiilor cu Washington.

Trădarea ar face din Shcherbakov unul dintre cei mai mari dezertori de la căderea Uniunii Sovietice şi ar putea afecta Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei, precum şi pe şeful acestuia, fostul prim-ministru Mikhail Fradkov.

Kommersant susţine că Shcherbakov, al cărui prenume nu l-a dezvăluit, a fost responsabil pentru „spionajul ilegal” din Statele Unite, ceea ce înseamnă că spionii operau sub acoperire fără imunitate diplomatică.

Potrivit Reuters, şeful comisiei de securitate din Parlamentul rus, Gennady Gudkov, a confirmat ca veridice informaţiile prezentate de Kommersant, adăugând că a fost un eşec major pentru spionajul rusesc şi un success pentru SUA.

„Este o lovitură majoră pentru imaginea spionajului rusesc”, a declarat acesta pentru Reuters.

Kommersant spune că Shcherbakov a părăsit Rusia cu câteva zile înainte ca autorităţile americane să anunţe arestarea spionilor în 28 iunie, citând un official de la Kremlin, care spune că o echipă de acţiune rusească ar fi fost deja pregătită să-l ucidă.

Schimb de spioni

Toţi cei 10 spioni arestaţi în Statele Unite au pledat „vinovat” şi au fost deportaţi în Rusia în mai puţin de două săptămâni de la arestare.

Premierul Vladimir Putin, şi el fost spion KGB, i-a întâmpinat ca pe nişte eroi.

Reputaţia Serviciului de Informaţii externe ar putea fi pătată. Şeful serviciului, Fradkov, ar putea fi concediat, potrivit unor surse anonime ale cotidianului Kommersant, iar SIE ar putea fi acaparat de puternicul Serviciu Federal de Securitate (FSB), succesorul KGB-ului sovietic.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului a refuzat să comenteze articolul din Kommersant.

Autorităţile americane au anunţat în iunie că cercul de spioni ruşi opera în SUA de 10 ani, iar spionii foloseau identităţi false în încercarea de a obţine informaţii pentru Moscova.

Cele mai citite

De ce să incluzi nucile braziliene în dieta ta zilnică: beneficii, valori nutritive și rețete delicioase

Nucile braziliene sunt adesea privite ca o gustare premium, însă puțini cunosc adevăratul potențial pe care aceste mici comori naturale îl aduc în alimentația...

Ce materiale de construcție sunt necesare pentru un sistem de conducte fiabil

Pentru a construi un sistem de conducte fiabil, alegerea materialelor depinde de aplicație (transport apă, gaze, lichide industriale, canalizare etc.), condițiile de operare (presiune,...

ANM: Cod galben de ninsori, viscol și vânt puternic în mai multe județe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță vreme severă până duminică dimineața, cu precipitații extinse în cea mai mare parte a țării. În Transilvania și...
Ultima oră
Pe aceeași temă