-0.6 C
București
marți, 31 decembrie 2024
AcasăSpecial"Speram ca si cei de la Benfica sa ramana doar cu zambetul"

„Speram ca si cei de la Benfica sa ramana doar cu zambetul”

Zeita Fortuna nu a fost de partea stelistilor si dinamovistilor la tragerea la sorti a saisprezecimilor Cupei UEFA. La prima vedere echipele romanesti nu prea au sanse sa prinda luna martie in Europa. Totusi, la cateva zile de la tragerea de la Nyon, actionarii „cainilor” nu se mai aratau atat de speriati de Benfica Lisabona.
– Domnule Turcu, la inceputul sezonului va asteptati la un parcurs atat de bun al echipei Dinamo?
– Sincer, nu ma asteptam. In vara ne-au plecat foarte multi jucatori care erau la noi doar sub forma de imprumut. Domnul Rednic nu ne-a scos foarte multi bani din buzunar. A adus jucatori fara nume. Si iata ce a facut cu bani foarte putini. Eu il admir si il respect enorm pe Rednic pentru ceea ce a facut la Dinamo in aceasta toamna.
– Cum vedeti, acum, la rece, tragerea la sorti a 16-imilor Cupei UEFA?
– Benfica e o echipa valoroasa, cu un buget enorm. Dar eu cred in sansa si noroc. Trebuie sa mergem acolo cu speranta ca-i vom invinge. Pana la urma, fotbalul este un sport. Ei vor fi tot 11 pe teren, ca si noi. Oricum va fi foarte greu. Poate ei au o sansa in plus fata de noi, dar nimic nu este imposibil. Toata lumea spune ca Dinamo are sanse minime sa treaca mai departe, dar noi speram si credem ca putem continua drumul european.
– La tragerea la sorti oficialii portughezi au zambit multumiti cand au aflat numele adversarului…
– Pentru ei era normal sa zambeasca. Si eu cand am fost la tragerea grupelor, adversarii nostri au zambit. Ei au ramas cu zambetul, iar noi am ajuns in primavara europeana. Cine credea ca Dinamo poate sa se califice dintr-o asemenea grupa?

Peste 5 milioane de euro pentru transferuri

– Credeti ca rezultatul de Londra i-a derutat pe portughezi, care acum vor subestima Dinamo?
– La Londra a fost un accident. Am gresit si noi pentru ca am organizat acel banchet duminica noaptea. Puteam sa-l facem dupa meciul cu Tottenham. Daca jucatorii se mobilizau mai mult, probabil reuseam un rezultat bun. Sau poate nu, pentru ca Tottenham este o echipa foarte puternica. Oricum jucatorii au meritat acel banchet. Au muncit enorm. S-au calificat in primavara europeana inainte de ultimul meci din grupa, si in acelasi timp au dominat categoric Liga I.
– Umbla tot felul de zvonuri legate de posibile plecari. Ultima informatie il priveste pe Moti, care ar fi dorit de o echipa din Turcia…
– De acest lucru se ocupa Mircea Rednic. El nu a venit in Consiliul de Administratie sa spuna ca nu mai are nevoie de nu stiu ce jucatori. De la Dinamo nu pleaca nimeni.
– Mircea Rednic a anuntat ca Dinamo trebuie sa se intareasca. Acum probabil va scoate mai multi bani din buzunarele actionarilor…
– Noi vrem performanta. Si pentru asta e nevoie de bani. Am majorat capitalul si ii punem la dispozitie 5,6 milioane de euro pentru transferuri. Investim atat cat e nevoie pentru a face din Dinamo o echipa competitiva in Europa.

Cele mai citite

Cererile de recuzare ale judecătoarei din dosarul lui Călin Georgescu au fost respinse

Un complet de la Curtea de Apel Bucureşti a respins luni, ca neîntemeiate, cererile avocaţilor lui Călin Georgescu de recuzare a judecătoarei care se...

OMS cere din nou Chinei date despre înţelegerea modului în care a început pandemia

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut din nou Chinei – la cinci ani de la începutul pandemiei covid-19 – să împărtăşească datele şi...

Bursele europene închid în scădere ultima sesiune completă din 2024

Anul 2024 se încheie sub semnul incertitudinilor economice globale, dar și al unor câștiguri moderate pe piețele europene Bursele europene au încheiat luni în scădere,...
Ultima oră
Pe aceeași temă