De departe cel mai „vânat“ eveniment de la Festivalul „George Enescu“ a fost spectacolul-concert „Comedie infernală, mărturisirile unui criminal în serie“ în care megastarul cinematografiei americane şi nu numai (căci el a mai cochetat şi cu filmul european), John Malkovich a apărut pe scena Ateneului Român în compania Orchestrei Wiener Akademie cu Martin Haselbock la pupitru şi alături de excepţionalele soprane Laura Aikin şi Marie Arnet.
Specializat în personaje diabolice, lui John Malkovich nu i-a fost deloc greu să intre în pielea unui criminal în serie dotat, ca de altfel toţi „ciudaţii“ interpretaţi de-a lungul timpului de el, cu o carismă şi o forţă de atracţie de-a dreptul letale.
Jack the Writer
Criminalul austriac Johann Unterweger, „alintat“ de fani şi de presă „Jack the Writer“, poreclă ce făcea trimitere la un alt faimos criminal, Jack The Ripper, personajul interpretat Malkovich, a avut în viaţa reală farmec şi talent din plin şi a păcălit cu ele o lume întreagă. A avut atâta şarm încât i-a convins până şi pe părinţii victimei sale, care ar fi avut toate motivele să-l urască, să-i plătească studiile.
Scriindu-şi memoriile din închisoarea unde ajunsese în urma unei crime odioase, îmbogăţindu-şi apoi opera cu povestiri pentru copii şi poeme, el a atras atenţia lumii literare. Intelectualii vremii au semnat petiţii peste petiţii pentru eliberarea lui, printre aceştia numărându-se nume grele precum Gunter Grass şi Elfriede Jelinek, care avea să fie mai târziu laureată cu Premiul Nobel. După ce a stat 15 la puşcărie a fost iertat de restul pedepsei şi redat cu maximă mândrie societăţii. A devenit un adevărat star: om de televiziune, jurnalist specializat în crime şi autor studiat în şcoli. Femeile cădeau ca muştele pradă farmecului său, iar unele dintre ele, mai nefericite, şi-au găsit moartea din această cauză.
Ca şi predecesorul său, Jack Spintecătorul, şi el, Jack Strangulatorul, avea drept „cliente“ favorite prostituatele. În calitate de jurnalist a mers cu farsa până acolo încât îşi analiza în emisiuni propriile crime, ajutând, chipurile, poliţia la investigaţii. „Împrumutat“ fiind poliţiei din Los Angeles ca ziarist specializat în astfel de omucideri, el a patrulat cu oamenii legii prin cartierul rău famat al oraşului, cartierul felinarelor roşii. Duşi astfel de nas, poliţiştii nu au vrut propabil să creadă că Unterweger recidivase, deşi crimele pe care le investigau aveau acelaşi mod de operare cu al omorului săvârşit de el: protituatele erau strangulate cu proprile sutiene după ce fuseseră violate.
În cele din urmă a fost arestat de către FDBI, în Miami, în februarie 1992 şi extrădat în Austria. Doi ani mai târziu a fost acuzat de comiterea a nu mai puţin de 11 crime făcute în Germania, Austria, Cehoslovacia şi Statele Unite. Curtea cu juri l-a găsit vinovat de 9 crime şi a fost condamnat la închisoare pe viaţă fără drept de eliberare condiţionată. Unterweger s-a sinucis, spânzurându-se în celula lui pe 29 iunie 1994, la vârsta de 43 de ani. Pentru că nu apucase să facă apel, conform legii austriece, el a fost declarat nevinovat.
Being Jack Unterweger
În spectacolul prezentat la Ateneu, Malkovich îl interpretează pe Jack Poetul care continuă să-şi bată joc de lume până şi dincolo de moarte. Personajul relatează post mortem cu un umor sadic povestea sa şi a crimnelor lui, mărturisind că nu regretă nimic. Asta pentru că el a căpătat aprecierea societăţii şi a devenit cu adevărat cineva de-abia în calitate de criminal. A ajuns, culmea, un erou, un personaj de-a dreptul legendar, înfăşurat într-o aură de mister, admirat de lumea întreagă. Femeile se băteau pentru el, atrase de aerul lui luciferic, ca de erou romantic.
Nici un alt actor nu putea fi mai potrivit pentru acest rol, iar Malkovich şi-a impregnat personajul, dincolo de toate, cu un dispreţ profund faţă de această lume, cu valorile complet date peste cap, care ajunge să-i ridice pe culmile gloriei pe cei mai nedemni dintre oameni. Până la urmă, pare a fi mesajul spectacolului, lumea asta chiar merită ceea ce i se întâmplă.
Povestea criminalului în serie a avut ca fundal sonor muzică de Vivaldi, Haydn, Mozart şi Beethoven, iar cele două soprane au fost magistrale.
John Malkovich, „diva“
După spectacolul ovaţionat minute în şir în picioare de publicul care umpluse până la refuz sala Ateneului, John Malkovich a apărut la o scurtă întâlnire cu presa. Pe de o parte obosit, pe de altă parte plictisit, actorul nu a ratat momentul de o face puţin pe „diva“, plângându-se la un moment dat (deşi nu i se pusese nici o întrebare în acest sens) de calvarul prin care trece zi de zi un actor faimos. El s-a lamentat de mitocănia oamenilor care îi cer peste tot în lume să facă poze cu el, băgându-i-se în suflet şi invadându-i intimitatea într-un gest pe care el l-a comparat cu „ridicarea fustei unei femei în public“. „Sunt totuşi peste două miliarde de oameni pe planetă. Nu am timp să fac poze cu voi toţi pentru că nu aş mai apuca să-mi mai trăiesc viaţa“, a spus el afişând un aer rece, distant şi un pic (de fapt mai mult decât un pic) superior. Veţi spune, poate pe bună dreptate, că dacă nici John Malkovich nu-şi mai poate permite să privească lumea de sus, atunci cine ar mai avea drepul să o facă? Numai că ar fi fost mult mai reconfortant să ştii că un uriaş artist poate fi dublat şi de un om elegant şi generos. De data asta, nu a fost să fie.
