11.4 C
București
vineri, 24 ianuarie 2025
AcasăSpecialSpecialiştii serviciilor secrete se aşteaptă la continuarea conflictelor din Libia şi Ucraina

Specialiştii serviciilor secrete se aşteaptă la continuarea conflictelor din Libia şi Ucraina

Agenţiile americane de spionaj se aşteaptă la continuarea conflictelor din Libia şi Ucraina, au declarat joi, în Congres, oficiali de top ai comunităţii serviciilor de informaţii secrete, relatează Reuters, potrivit Agerpres

SUA au ‘mari speranţe’ că în Libia va fi format în curând un nou guvern în urma unui acord naţional, a afirmat James Clapper, directorul serviciilor de informaţii americane, în cadrul unei audieri în Comisia de Informaţii din Camera Reprezentanţilor. 

Însă, în cadrul aceleiaşi audieri, şeful CIA John Brennan a recunoscut că, în practică, SUA urmează o politică dublă în Libia, unde este implicată atât în eforturile diplomatice de a aduce împreună cele două guverne libiene, autoproclamate şi cu sedii în regiuni diferite, cât şi în operaţiuni de ‘contraterorism’ împotriva unui contingent tot mai numeros de militanţi ai Statului Islamic. 

Oficiali americani estimează acum că până la 4.000 de luptători străini au mers în Libia în taberele de antrenament ale Statului Islamic care s-au răspândit în întreaga ţară, unde s-au alăturat sutelor sau miilor de libieni care luptă alături de această mişcare. 

Oficiali americani recunosc în privat că eforturile de a aduce împreună facţiunile guvernamentale rivale avansează extrem de lent. Clapper a spus în cadrul audierii că facţiunile rivale însele sunt departe de a fi ‘monolitice’, chiar dacă până şi liderii rivali sunt de acord că Statul Islamic reprezintă o ameninţare majoră. 

Deşi eforturile diplomatice continuă, oficialii au mai spus în privat că SUA îşi vor continua cel mai probabil atacurile aeriene periodice împotriva presupuşilor lideri ai Statului Islamic, cum a fost cel de la începutul lunii care l-a avut ca ţintă pe un militant pe nume Noureddine Chouchane. 

La audiere, Clapper şi Brennan au discutat de asemenea şi despre implicarea neîntreruptă a Rusiei în estul Ucrainei. Clapper a spus că Moscova consideră în continuare Ucraina ca fiind ‘Mica Rusie’. El a mai precizat că Rusia va continua să susţină interesele separatiştilor în Ucraina. Totuşi, Brennan a adăugat că „există în continuare incertitudine în privinţa modului în care ruşii înşişi vor ieşi” din conflictul din Ucraina.

Cele mai citite

24 Ianuarie: Mesajele liderilor politici despre Unirea Principatelor și unitatea națională

Liderii politici au transmis mesaje speciale în ziua în care sărbătorim Unirea Mică, pe 24 ianuarie. Iată ce au spus Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu...

Meta va aloca un buget uriaș pentru a atinge obiectivele în materie de inteligență artificială

Meta Platforms, compania condusă de Mark Zuckerberg, plănuiește să aloce până la 65 de miliarde de dolari în 2025 pentru a-și dezvolta infrastructura de...

Donald Trump la Davos: Ucraina este pregătită pentru un acord de pace

La Forumul Economic Mondial de la Davos, președintele american Donald Trump a declarat că Ucraina este dispusă să ajungă la un acord de pace...
Ultima oră
Pe aceeași temă