Singura strategie comună în privința crizei refugiaților și migranților cu care țările Uniunii Europene au fost de acord este înființarea unei Agenții de Apărare a Frontierelor și Coastelor Europei (EBCG).
EBCG a devenit operațională la punctul de graniță Kapitan-Andreevo de la frontiera Bulgaria-Turcia, principala poartă de intrare a refugiaților și migranților care evită ruta extrem de riscantă a traversării Mediteranei. Pentru început, EBCG are 1.500 de ofițeri din 19 țări, care pot fi desfășurați rapid în punctele fierbinți, în cazul în care granița va fi luată cu asalt de migranții și refugiații disperați să intre în Europa.
Bruxelles speră că această forță rapidă va putea asigura securitatea granițelor și va elimina diferendele între țările UE cu viziuni total opuse privind politica migrației și care adusese în discuție revenirea la controalele drastice la frontieră, la pașapoarte și alte elemente ce anulau spațiul Schengen. EBCG este privită ca o extindere a Frontex, cu sediul la Varșovia, fondată în 2004 pentru a combate migrația ilegală și bandele de traficanți. Această agenție s-a dovedit cu totul ineficientă anul trecut când sute de mii de refugiați și migranți au luat cu asalt frontierele în ruta lor spre nordul Europei, atrași în special de politica „open door“ a Germaniei.
Nu a existat nicio forță care să poată controla peste un milion de oameni, în majoritate sirieni, refugiați din cauza războiului ce le devastează țara de peste cinci ani, ceea ce a determinat națiunile de tranzit să ia decizii unilaterale de a ridica ziduri și garduri de sârmă ghimpată în calea migranților. Bulgaria, de exemplu, unde a debutat EBCG, are o barieră de sârmă ghimpată pe 259 de kilometri de frontieră cu Turcia. Cele mai multe disensiuni în Uniune au fost pe marginea supoziției că organizațiile teroriste vor profita de valul de migranți ce trecea fără niciun control pentru a intra în Europa și a executa atentate.
56% din migranți nu sunt în UE
Noua forță de intervenție rapidă la frontiere are scopul de a identifica și de a opera în punctele slabe ale frontierelor, acordând și sprijin statelor respective pentru a-și rezolva problemele. EBCG are și însărcinarea spinoasă de a repatria sau a trimite în țările de unde au intrat în UE pe solicitanții de azil cărora li s-a refuzat șederea, mai ales când există suspiciuni că respectivii reprezintă un risc la adresa securității naționale. În prezent, aproximativ 13.000 de migranți sunt blocați în Bulgaria, 60.000 în Grecia și 140.000 care au trecut Mediterana în Italia anul acesta.
Țările sărace ale UE se tem să nu rămână cu migranți blocați pe teritoriul lor, dacă va cădea înțelegerea de returnare în Turcia, în schimbul unui ajutor financiar din partea UE. În afară de criza refugiaților, care generează cel mai mare număr de azilanți, UE se confruntă și cu migrația în creștere din Nordul Africii. În privința acesteia, încă nu există o abordare comună.
Un raport recent al Amnesty International arăta că țările sărace, în curs de dezvoltare, sunt forțate să gestioneze 86% din migranți, în timp ce țările dezvoltate nu numai că nu își asumă responsabilitatea de a prelua din refugiați, dar rămân inerte la propunerea de soluții viabile pentru gestionarea crizei. Sunt zece țări care au 56% din cele 21 de milioane de refugiați și migranți, conform raportului Amnesty, niciuna în Uniunea Europeană, dar vecine cu zonele generatoare de criză.
Țările bogate se așteaptă ca aceste țări să oprească valul de refugiați pe teritoriul lor, fără să contribuie eficient pentru întreținerea acestor oameni, care nu au nimic, au ajuns la mila semenilor. Spre comparație, scrie Amnesty, Libanul are 183 de refugiați la 1.000 de locuitori, în timp ce Suedia are doar 17. Iar acesta este procentul cel mai mare al unei țări UE.
