Grupo Prisa este cea mai mare si mai influenta companie de mas-media din lumea hispanica – proprietar al ziarului El Pais, cel mai mare din Spania (circulatie 445,00), al altor ziare specializate, un procentaj in Le Monde (cel mai mare ziar francez si, surpriza mare!, socialist), al editurii Santillana, cu o prezenta in fiecare tara a Americii Latine, interese in televiziune si telefonie etc. Compania este controlata de catre familia Polanco si are o orientare ideologica clara – socialista.
Jesús de Polanco este seful acestui conglomerat si dusman declarat al conservatorilor, spanioli sau nu. Antiamericanismul sau pavlovian este egalat doar de incapacitatea tipic socialista de a vedea legatura dintre drepturi si responsabilitate. In ultimele zile de Polanco si-a folosit organele de presa pentru a califica Partidul Popular spaniol, fost partid de guvernare, drept "franchist pur si dur" si al acuza de incitare la "razboi civil" – acuzatii deosebit de grave in contextul istoric si politic spaniol, dar nu foarte departe de limbajul primului ministru (socialist) Jose Luis Rodriguez Zapatero.
Ca raspuns, popularii au chemat la boicotarea publicatiilor grupului Prisa – incluzand publicitate, interviuri, aparitii la dezbateri publice organizate de El Pais etc., rezultatul fiind un val de isterie colectiva a stangii spaniole si internationale. "Reporteri fara Frontiere" au declarat pozitia PP ca "santaj", "tentativa de intimidare", "atentat grosolan impotriva libertatii de expresie si informare", iar Zapatero s-a declarat "extrem de ofensat".
Dincolo de aceste manifestari irationale, si in calea lor, stau faptele simple. PP nu a cerut interzicerea sau cenzurarea grupului Prisa, ci si-a manifestat propria libertate de expresie – dreptul de a nu coopera cu o organizatie iresponsabila si lipsita de profesionalism si balanta. Daca Prisa pierde ceva bani prin boicotarea publicitatii de catre interese conservatoare, nu este asta pretul normal al unei atitudini ideologice? De cand presa socialista are doar drepturi si nu responsabilitati, de cand dreptul la raspuns este "santaj" si atentat la adresa democratiei si de cand presa socialista are un "drept" la acces si bani conservatori? Daca El Pais a hotarat sa fie catelusul puterii si sa muste in numele socialismului, de ce nu isi poate asuma costul acestor pozitii? Cu aceasta logica, orice luare de pozitie antisocialista este "antidemocratica", un pas mare spre distrugerea democratiei reale. Insa aceasta este exact pozitia lui Zapatero, ca si a grupului Prisa – cine nu este cu noi este cu Franco, si deci "fascist" si ilegitim.
Cazul Prisa este un simptom al unei probleme mai serioase – atitudinea aroganta a unor sectoare ale presei ce se autoproclama "democratica", dar doreste privilegii unice, isi cere "drepturile", dar isi refuza obligatiile si se pune deasupra interesului public. The New York Times isi urmeaza vendeta anti-Bush cu orice pret, incluzand divulgarea de secrete militare, in numele "dreptului la informare", insa trece cu tacerea sau distorsioneaza faptele ce nu convin.
Un alt caz recent – rapirea de catre teroristii talibani a unui ziarist italian de la La Repubblica, Giacomo Mastrogiacomo. Pentru a-i salva viata, mai ales dupa ce soferul sau afgan a fost decapitat de catre teroristi, guvernul de la Roma si o organizatie caritabila italiana au facut presiuni asupra guvernului afgan in a-l schimba pentru cinci figuri de talibani importanti. Faptul ca pentru afgan nu s-a luptat nimeni si, mai ales, faptul ca aceasta capitulare la santajul terorist invita la alte rapiri au contat mai putin decat viata unui ziarist imprudent sau incompetent. Inca o data, unii ziaristi "democrati" considera ca ei sunt mai egali decat altii.
Faptul ca "Reporteri fara Frontiera" (RSF), care isi asuma rolul de protectie a jurnalistilor in lume, a decis sa protejeze "dreptul" la insulte si minciuni al unui Polanco chiar atunci cand este vorba doar de interese economice, nu de libertate de expresie, nu face decat sa demonstreze orientarea ideologica a acelei organizatii. Intr-adevar, este foarte indoielnic ca daca in loc de interesele socialistului El Pais ar fi fost vorba de un ziar conservator, de exemplu ABC sau El Mundo, RSF ar fi luat vreo pozitie, in special una atat de isterica si partizana.
In ultima instanta chestiunea nu este una de libertate a presei – fara presa libera nu exista libertate sau democratie –, ci de echilibru intre drepturi si responsabilitati, intre drepturile presei si cele ale altora, intre libertatea presei si interesul national. O presa iresponsabila nu intareste democratia, ci o ameninta. z
Dr. Michael Radu este presedintele Centrului de Cercetari Antiteroriste din Philadelphia
