Fostul premier socialist Felipe Gonzalez s-a aruncat sâmbãtã în lupta electoralã cu prilejul unei reuniuni importante care a avut loc aproape de Sevilia (sud), cu douã sãptãmâni înaintea alegerilor legislative din Spania care, potrivit sondajelor de opinie, ar urma sã fie pierdute de Partidul Socialist al Muncitorilor din Spania (PSOE), aflat la putere, informeazã AFP, citată de Agerpres.
‘Trebuie sã ne luptãm sã câştigãm, nu pentru a evita sã câştige Partidul Popular’, formaţiune de dreapta pe care sondajele de opinie îl crediteazã cu un avans de 15%, a spus liderul istoric al PSOE, în faţa celor 30.000 de militanţi strânşi pe velodromul Dos Hermanas, din apropiere de Sevilia.
Potrivit ultimului sondaj de opinie al Centrului de Investigaţii Sociologice (CIS, institut public), dat publicitãţii vineri, Partidul Popular (PP) ar urma sã obţinã cea mai mare victorie de la sfârşitul perioadei franchiste, în anii 70 ai secolului trecut, cu 46,60% din voturi (faţã de doar 29,91% pentru socialişti) şi ar ajunge sã dispunã de 190 sau 195 de deputaţi (comparativ cu PSOE, care ar avea între 116 şi 121).