3.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSpecialSoros: Rusia e greu de imblanzit, dar poate fi sedusa

Soros: Rusia e greu de imblanzit, dar poate fi sedusa

"Europa nu poate sa-si permita sa ignore agresivitatea geopolitica a Rusiei", avertizeaza miliardarul american George Soros, cunoscut investitor si filantrop de origine ungara, intr-un articol intitulat "Alternativa geopoliticii: Problema rusa", aparut in editia de joi a cotidianului economic rus Vedomosti, consultat de Agerpres.

Adresandu-se conducerii Uniunii Europene, Soros avertizeaza sa nu subestimeze intarirea "Rusiei neprietenoase", atragand atentia asupra slabiciunilor statului rus care ar putea fi folosite in folosul UE, "pentru ca puterea legii sa inlocuiasca legea celui puternic".

"Rusia a devenit din nou agresiva si un jucator activ pe arena internationala, ea se intoarce in Europa, iar acest fapt nu poate sa nu ingrijoreze. Dar toate punctele castigate de Rusia sunt doar pe teren geopolitic. Forta Rusiei sta in pozitia ei geopolitica, iar acestui avantaj geopolitic UE i-ar putea contrapune principiile societatii deschise si democratice, o politica unitara si comuna, precum si sprijinirea fostelor republici sovietice", recomanda filantropul american.

El considera ca Rusia ar putea fi sedusa prin atractivitatea modului de viata occidental, "sarmul european" fata de care nu sunt indiferenti nu doar liderii, ci societatea rusa in ansamblu.

Soros enumera plagile Rusiei de astazi, o tara destul de vulnerabila, la o analiza mai profunda. Sistemul politic autoritar sufoca libera initiativa si afacerile private in aceasta tara. In Rusia lipseste cu desavarsire autoritatea legii, pentru mita si taxe de protectie se cheltuiesc mai multi bani decat pentru productie. In consecinta, dezvoltarea economica a ramas cu mult in urma acumularii de petrodolari.

Un alt punct vulnerabil al Rusiei este demografia. Federatia Rusa se intinde pe un teritoriu cat un continent, dar are in prezent o populatie de doar de 145 milioane de locuitori. Majoritatea populatiei ruse este constituita din minoritati musulmane, in randul carora rata natalitatii este mult mai mare decat in randul etnicilor rusi. Se asteapta ca la fiecare deceniu populatia rusa sa scada cu 10 milioane de oameni, arata finantistul american.

In afara de aceasta, spatiile imense ale Sibieriei slab populate, dar bogate in resurse naturale, se invecineaza cu China, dezvaluie Soros un alt punct sensibil.

Pe termen scurt, exista pericolul real ca aspirand sa devina parte a Europei, Rusia sa pretinda un rol dominant in Europa, atrage atentia Soros.

In pofida sprijinului masiv pentru regimul Putin, a carui popularitate se bazeaza pe atacurile permanente impotriva Occidentului, "Rusia ramane sensibila la sarmul european", mai scrie autorul, adaugand ca "Rusia a aspirat dintotdeauna sa devina parte a Europei, iar conducerea tarii constientizeaza ca revenirea la tipul de izolare din epoca sovietica cere un pret prea mare".

Cheia pentru a tine Rusia in frau este, in opinia lui Soros, conceptia unei politici energetice unice a UE, in care interesul comunitar sa prevaleze asupra interesului national. Aceasta ar permite UE sa evite situatia ca Rusia sa "atate tarile europene unele impotriva altora". In plus, la succesul UE ar putea contribui ajutorul bine organizat pentru fostele republici sovietice. Bunaoara, sprijinind sectorului metalurgic din Ucraina. Georgia ar putea deveni si ea un "agent de influenta al UE" numai daca presedintele Mihail Saakasvili va accepta in cele din urma principiile societatii deschise.

In opinia lui Soros, este inutil de ajutat direct Rusia: aceasta depinde prea mult de politica arbitrara a puterii de stat. In schimb, considera filantropul de origine ungara, Rusia poate fi "imblanzita" daca UE va colabora mai strans cu China.

Averea lui Soros este estimata la 7,2 miliarde de dolari. Potrivit revistei Business Week, pentru activitati de filantropie acesta a cheltuit de-a lungul vietii peste 5 miliarde de dolari, dintre care 1 miliard in Rusia.

Cele mai citite

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, sfidează protestatarii indignați de prăbușirea acoperișului unei gări

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a declarat sâmbătă că nu va ceda în faţa protestelor care durează de mai bine de o lună în urma...

PNL în colaps financiar: Audit comandat pentru cheltuielile „scăpate de sub control”

Președintele executiv al partidului, Ilie Bolojan, a anunțat în ședința conducerii că acest audit este necesar pentru a clarifica situația financiară și a gestiona...

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, sfidează protestatarii indignați de prăbușirea acoperișului unei gări

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a declarat sâmbătă că nu va ceda în faţa protestelor care durează de mai bine de o lună în urma...
Ultima oră
Pe aceeași temă