Solicitarile presedintelui Iliescu, consemnate in registrele militare

Jurnalele de activitate si registrele unitatilor armatei, sintezele informative ale serviciilor speciale, inregistrarile convorbirilor telefonice oficiale, dar si alte documente mentioneaza implicarea conducerii de stat, respectiv a ex-presedintelui Ion Iliescu in ordonarea unor actiuni de reprimare a demonstratiilor din iunie 1990, prin ordinele date cadrelor militare cu putere de decizie. Constiincioase, cadrele militare au consemnat, minut de minut, toate ordinele, afirmatiile si cererile bizare ale presedintelui Iliescu. Cele mai halucinante ordine date de presedintele de atunci al tarii vizau interventia in forta contra demonstrantilor, distribuirea de munitie catre soldati, utilizarea unor mijloace chimice impotriva celor din strada etc. Tot presedintele a ordonat punerea baionetelor la arme care sa fie folosite, in caz de nevoie, impotriva „contrarevolutionarilor legionari care au ridicat drapelul verde pe sediul Politiei Capitalei”.

Dezinformarea, intoxicarea cu informatii tendentioase care au panicat fortele de ordine si populatia au avut ca sursa, mentionata in documentele militare si sintezele serviciilor speciale, tot persoana dlui Iliescu, indicat ca initiind astfel de demersuri naucitoare. Impotriva celor care protestau pe strazi s-au folosit tancuri, TAB-uri si elicoptere. Presedintele Iliescu a solicitat, direct, in mod insistent, interventia armatei, implicand nedorit militarii in actiuni de represiune impotriva populatiei civile. In noaptea de 13-14 iunie, in Capitala, a avut loc un veritabil razboi urban soldat cu morti si raniti prin impuscare.

Avertismente cu privire la o diversiune

Dupa ce fusese retinut de politie, intors la Facultatea de Litere, Marian Munteanu, liderul Ligii Studentilor, ia decizia sa vorbeasca celor din piata, de la balconul Universitatii, avertizand ca este vorba de o diversiune.
„Colegii mi-au zis ca sunt unele persoane care agita spiritele, ca se fac, de catre indivizi suspecti, chemari la lupta etc. Pe cer se vedea ca este un fum gros, probabil de la incendii. De altfel, fusesem anuntat ca au avut loc unele incendieri, ca sunt grupuri de agitatori prin piata. Evident ca era vorba de diversiuni. S-a pus rapid statia in functiune si am iesit la balcon. Am atras atentia celor din piata cu privire la provocari. Le-am recomandat sa nu se implice ca sa ne lamurim care este situatia. Am afirmat ca noi nu avem nici o legatura cu ce se intampla. Ne-am organizat in grupuri pentru a ne deplasa sa vedem ce se intampla, sa analizam situatia. Se lansase zvonul conform caruia la Politia Capitalei ar fi fost niste tineri arestati. Am cerut, din nou, oamenilor sa nu se duca acolo si am propus formarea eventual a unei delegatii care sa poarte un dialog, sa se faca verificari etc. Am plecat chiar eu, cu un grup de colegi, de studenti. Nu am ajuns pana acolo. La un moment dat, cei din grup m-au sfatuit sa nu mai merg si eu deoarece este periculos si ar fi un prilej de a se afirma ca as fi participat la cine stie ce actiune. Mi-am dat seama ca au dreptate. Ne-am intors la facultate si am ramas acolo. Alti studenti se duceau sa discute cu oamenii sa-i determine sa plece, sa nu se lase angrenati in vreo actiune si, de asemenea, au verificat sa nu existe alti colegi rataciti care sa participe la asa ceva”, a precizat Munteanu.

„Atentate si la alte obiective, printre care si SRI”

In zonele fierbinti din Bucuresti se aflau: in dupa-amiaza zilei de 13 iunie '90, 748 de militari si 13 transportoare amfibii blindate cu echipaje – la Piata Victoriei; 210 militari si 13 TAB-uri cu echipaj, la Televiziune; 80 de militari in sediul MI si 200 in zona, dar care nu se puteau apropia de cladire din cauza manifestantilor. In cele ce urmeaza, cronologia evenimentelor este prezentata conform consemnarilor din jurnalele de activitate ale unitatilor militare.
Ora 18,40. Se ordona trecerea la actiune cu TAB-uri si masini de transmisiuni, in zona MI si Politia Capitalei.
Ora 18,45. La Televiziune sosesc inca 400 de militari de la Batalionul 98.
Ora 18,50. Comandantul Armatei l a raportat ca „militarii trimisi la sediul Politiei Capitalei si MI au fost blocati de catre grupuri turbulente din zona; nu se pot deplasa si au fost controlati in incarcatoare pentru a nu avea munitie”.
Ora 19. La cabinetul primului adjunct al ministrului Apararii se prezinta colonelul Maracine care raporteaza ca sediul Politiei este incendiat, existand pericol de incendiere si la magazinul Victoria. De asemenea, se semnaleaza faptul ca sediul pompierilor din apropierea MI este blocat de grupuri de turbulenti. Trupele MApN nu reusesc sa patrunda in cladire; mii de oameni blocheaza accesul acestora. In jurnalul de activitati militare se precizeaza ca, „din informatiile culese, rezulta ca vor fi atentate si la alte obiective, printre care si SRI. Demonstrantii sunt foarte violenti si agresivi. Printre ei, sunt foarte multi straini care filmeaza si incita la agresiune”.
Ora 19,10. La Palatul Victoria sunt inventariati 800 de militari si 13 TAB-uri cu personal de deservire.

Iliescu si drapelul verde legionar

Ora 19,20. Comandantul Armatei l a raportat ca 8 TAB-uri si 10 echipaje de transmisionisti au plecat sa deblocheze zona la MI.
Ora 19,25. In jurnalul unitatii Garnizoanei Bucuresti se mentioneaza: „Presedintele Iliescu l-a informat pe adjunctul ministrului Apararii Nationale ca pe sediul Politiei Capitalei a fost ridicat drapelul verde legionar, deci miscarea este o rebeliune legionara si se trateaza ca atare”.
Se propune infiintarea Comandamentului Militar al Capitalei si, in acest sens, au fost convocate cadrele de raspundere din MApN.
Ora 19,30. Comandantul Aviatiei Militare confirma ca la Televiziune au ajuns 42 de parasutisti.
Ora 19,40. S-a ordonat trimiterea unei subunitati de la Batalionul de Politie Militara pentru „a-i aresta pe cei din fata MI care incita la violenta si se dedau la acte de vandalism”.
Ora 19,50. Seful Marelui Stat-Major ordona ca „in toate unitatile militare sa se pregateasca munitia pentru a fi distribuita la ordin”.
Colonelul Maracine raporteaza la M.St.-M. ca „trenuri cu mineri din Valea Jiului au plecat spre Bucuresti”.

Parasutistii au ramas „blocati” in curtea TVR

Ora 20,05. Demonstrantii au patruns in curtea Televiziunii si forteaza intrarile in cladire. Se ordona sa se trimita munitie la toate subunitatile de la obiective.
Ora 20,15. Capitanul Modruga, comandantul fortelor de paza si ordine, a primit ordine de la primul adjunct al ministrului Apararii ca, „daca se va patrunde in sediul Televiziunii prin forta, sa se traga”. Acesta raporteaza ca „nu i s-a mai indicat un asemenea ordin pana acum”. Se da ordin sublocotenentului Opruta, care a sosit cu 200 de parasutisti la Radioteleviziune si este blocat in curte, „sa intre prin forta pentru a impiedica demonstrantii sa intre in curte”. Primul adjunct al ministrului Apararii le transmite militarilor aflati la TVR sa puna fisetele in usi si sa blocheze intrarile in cladire.
Ora 20,25. S-a anuntat ca Studioul 4 din TVR „a fost ocupat de bande de huligani care distrug birourile si molesteaza personalul”.
Inca 100 de parasutisti de la Otopeni au plecat spre sediul TVR.
Ministrul Telecomunicatiilor, Stefan Pintilie, a comunicat ca „va intrerupe legaturile Televiziunii care se folosesc pentru emisie avand in vedere ca aceasta institutie e ocupata de demonstranti”.
Ora 20,30. Colonelul Petre Petre de la MI a raportat ca TAB-urile s-au retras din multime, iar cadrele din MI executa foc de avertisment.
Ora 20,52. Ofiterul de serviciu de la MI, mr. Istrate, a comunicat ca au fost atacati cu sticle incendiare si solicita ajutor. Celor care sunt in MI li se comunica sa ramana in obiectiv, urmand ca, in scurt timp, sa fie aprovizionati cu munitie.

La Politia Capitalei, focul ardea dinaintea sosirii manifestantilor

Despre cum s-au desfasurat unele evenimente din ziua de 13 iunie 1990 a povestit si Nelu Iofciu, aflat in strada alaturi de alti cetateni: „Eram pe strada Academiei, unde s-au inregistrat incidentele dintre fortele de ordine si manifestanti. Cu cockteilurile Molotov a fost o diversiune. Cum am fi putut noi sa dam foc? Ca sa scoatem benzina din rezervoarele masinilor ar fi trebuit sa fim pregatiti dinainte ori acest lucru e absurd. De unde sa venim noi acolo gata pregatiti cu recipiente, furtunuri, palnii sau mai stiu eu ce? A fost o diversiune. La fel, trebuie mentionat faptul ca autobuzul de la Restaurantul Dunarea a luat foc cand cordoanele fortelor de ordine, politistii se aflau inca in fata lui. Chiar si la momentul acela, cu toate ca era foarte multa agitatie, ne-am dat seama ca ceva nu e in regula, ca ceva e suspect in toata aceasta desfasurare. Mai mult, mai tarziu, cand manifestantii s-au deplasat pe strada Beldiman, la Politia Capitalei, au avut surpriza sa constate ca la etajul patru al imobilului era deja un incendiu, insa pornit fara contributia cuiva din exterior. Nu manifestantii veniti de la Universitate pusesera foc acolo, acest lucru era mai mult decat evident. Ca sa nu mai vorbim ca totul parea pustiu in loc sa existe paza pentru preintampinarea unor incidente, dupa toate cele ce se intamplasera la Universitate. Toate acestea ne-au dat de gandit si ne-am intrebat ce se intampla. Plus ca aparusera fel de fel de indivizi suspecti, foarte agili, care se catarau pe garduri, aruncau sticle incediare, dispareau, iarasi apareau cu „provizii de sticle incendiare”. Nu era in regula ce se petrecea”.

„Indivizi ciudati ne indemnau sa dam foc”

Desi participase zi de zi la toate actiunile protestatare din Piata Universitatii, inclusiv la greva foamei, Sorin M. Mateescu afirma ca a fost putin mirat cand in ziua de 13 iunie 1990 a observat cateva grupuri de agitatori care se revendicau ca fiind manifestanti la protestul anticomunist: „In general, i-am cunoscut pe majoritatea celor care veneau in Piata, cel putin din vedere. Noi cei care veneam mai des ne stiam intre noi. In ziua de 13, dupa arestarea celor de la corturi, cand au inceput violentele, am vazut o serie de agitatori, de persoane extrem de violente, care faceau cockteiluri Molotov pe care le lansau apoi spre vehiculele militare. Imi aduc aminte ca dupa-amiaza a sosit un tip cu o naveta de sticle de lapte plina cu cockteiluri incendiare si ne poftea sa „servim”, spunandu-ne ca ar fi bine sa le folosim pentru incendierea masinilor din zona. Majoritatea au refuzat sa le primeasca sau sa le foloseasca. Am incercat sa discutam cu acestia, sa vedem ce doresc de fapt. Luati la intrebari, deveanu agitati si nu de putine ori ajungeau sa ne bruscheze sau sa ne injure. Am incercat sa-i izolam, dar degeaba, ei isi vedeau nestingheriti de treaba. Alti cativa turbulenti, dintre cei care foloseau sticlele incendiare, se legasera la fata cu niste basmale, spunandu-le celor din jur ca astfel se feresc de gazele lacrimogene lansate de politisti. De fapt, incercau sa nu fie recunoscuti sau poate retinuti de altii. Un alt lucru ciudat este faptul ca respectivii se duceau cu sticlele incendiare pana aproape de cordoanele fortelor de ordine si nimeni nu le facea nimic, nu a existat nici macar o tentativa de arestare a acestora”.

„Dragul meu, studentii s-au revoltat”

Reprezentantul Ligii Studentilor, Marian Munteanu, a fost retinut, in dimineata zilei de 13 iunie '90, de la domiciliu. Pentru justificarea masurii s-au cautat fel de fel de motive dintre cele mai nastrusnice. Liderul studentilor isi aminteste despre acele clipe: „Dormeam. Pe la ora sase dimineata m-am trezit ca suna cineva la usa. Erau doi agenti de politie, in civil, care initial mi-au comunicat ca „ma roaga” dl gen. Diamandescu, seful Politiei, si dl gen. Batlan sa vin neaparat la Politie pentru ca „se petrec niste lucruri grave”, niste „incidente”. Am acceptat si m-au dus la o sectie de politie. M-au tinut intr-o camera, spunandu-mi-se ca va veni dl Diamandescu sau altcineva. Am asteptat civilizat, trecuse o jumatate de ora si nu venise nimeni. Am inceput sa protestez, sa intreb ce se in-tampla, mi se parea straniu, mi-am dat seama ca se intampla ceva. Au venit pe urma niste domni, iar un maior mi-a spus ca s-ar fi depus o plangere impotriva mea, cum ca as fi agresat pe nu stiu cine, in urma cu mult timp, la un post de radio. O persoana ar fi depus plangere ca as fi imbrancit-o, cam asa ceva… Era ceva ridicol, o chestiune veche, lamurita de mult, fara nici o legatura cu ce se intampla. A inceput chiar un fel de interogatoriu. Am fost dus apoi la biroul comandantului. Acolo l-am gasit pe unul dintre prorectorii de la Universitate, care mi s-a adresat la modul: „Mariane, am venit sa te scot de aici!”. I-am raspuns ca ma bucur, dar nu inteleg care-i legatura. Mi-a replicat imediat: „Dragul meu, sunt probleme. Studentii s-au revoltat. Daca dai o declaratie ca esti impotriva violentei, o sa fii eliberat”. Am spus ca nu-i nici o problema, dau astfel de declaratii mereu, as face asa ceva non-stop, e o credinta, o filozofie de-a mea, nu am ni-mic in comun cu astfel de fapte. Dar l-am intrebat de ce, ce se intampla? Atunci mi-a repetat: „Nu pot sa-ti explic, se intampla lucruri grave si eu vreau sa te scot de aici”. Precizez ca eu nu stiam nimic despre ceea ce se intampla in centrul Capitalei”.
Dupa inca o perioada de timp, in care nu se clarifica mare lucru, Munteanu este suit intr-o masina si dus la Rectorat, la Facultatea de Drept. Pe treptele facultatii, o echipa de reporteri de la Televiziunea Romana: „M-au intrebat direct care este parerea mea despre violentele de la Universitate. Am afirmat clar ca nu cred ca este vreun student angrenat in asa ceva, pentru ca noi nu avem nici o legatura cu astfel de lucruri si condamnam orice forma de violenta. M-am mai vazut cu niste colegi care mi-au relatat cate ceva despre incendieri, despre ceea ce se petrecea in centru. Am intrat in graba in secretariat si apoi in birou, la prorectori. Prorectorul respectiv era cu spatele, vorbea la telefon si l-am auzit spunand: „Da, domnule prim-ministru”, apoi, intorcandu-se catre mine si privindu-ma, a continuat convorbirea cu „tocmai e langa mine”. Nu am inteles despre ce era vorba si nici nu am mai avut de atunci prilejul sa-l intreb despre ce a discutat despre mine tocmai cu primul ministru (la vremea respectiva, aceasta functie era ocupata de dl Petre Roman – n.n.). Prorectorul mi-a mai zis atunci ca „studentii cer eliberarea mea. Am plecat la scurt timp catre Facultatea de Litere, unde erau colegii mei. Am vazut ca era fum in zona si lumea alerga de colo-colo”.