7.8 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialSoldații britanici și din Commonwealth căzuți în Primul și Al Doilea Război...

Soldații britanici și din Commonwealth căzuți în Primul și Al Doilea Război Mondial, comemorați la Tâncăbești

Soldații britanici și din Commonwealth care fost uciși în Primul și Al Doilea Război Mondial au fost comemorați duminică la cimitirul de la Tâncăbești, în cadrul unei ceremonii la care au participat membri ai corpului diplomatic acreditat la București, reprezentanți ai Casei Regale și ai comunității britanice din România.

Printre cei care le-au adus un omagiu militarilor, întâmpinați de ambasadorul Paul Brummell, s-au numărat ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, ambasadorul Germaniei la București, Cord Meier-Klodt și ambasadoarea Franței, Michele Ramis. Au fost trimise coroane de flori din partea Președinției României, din partea mai multor ambasade și asociații ale veteranilor de război, dar și din partea unor persoane fizice care au dorit să aducă un omagiu militarilor.

Ceremonia a cuprins intervenții ale atașatului britanic al Apărării, Neville McNally, ale reverendului Jonathan Stewart și ale unui preot din partea Ministerului român al Apărării Naționale. La finalul ceremoniei, copiii prezenți au fost invitați să depună flori pe mormintele soldaților.  Evenimentul de la Tâncăbești face parte din seria de manifestări "Remembrance Sunday" — o comemorare anuală a tuturor celor din Marea Britanie și din Commonwealth care și-au pierdut viața în război, servindu-și țara.

Atașatul Apărării, Neville McNally, a explicat, într-un filmuleț postat la sfârșitul săptămânii pe pagina de Facebook a Ambasadei Marii Britanii la București, semnificația acestui moment. "Este o tradiție îndelungată, care a început după Primul Război Mondial și a fost ulterior extinsă în memoria celor decedați în toate războaiele de atunci și până în prezent", a spus el.

McNally a spus, în același video, că "2017 este cel mai important an în istoria relațiilor bilaterale româno-britanice în domeniul Apărării". "În acest context organizăm ceremonia anuală Remembrance Sunday", a evidențiat el. Evenimentul este dedicat atât soldaților care au murit în misiune, cât și supraviețuitorilor conflictelor armate și familiilor personalului militar, "cei marcați de cicatricile războiului, familiile celor căzuți și ale celor răniți", a explicat oficialul.

Cimitirul de la Tâncăbești este unul dintre cele trei cimitire Commonwealth din România în care sunt îngropați militari, marinari și piloți morți în cele două războaie mondiale.

Cele mai citite

Meta pregătește ochelari inteligenți cu ecrane: Lansare așteptată în 2025

Meta, în parteneriat cu Ray-Ban, va lansa anul viitor ochelari inteligenți echipați cu ecrane mici, conform unui raport publicat de Financial Times. Aceste ecrane...

Junior Centenar: Programul de economisire pentru copii, ocolit de români. Sub 150.000 de beneficiari în 5 ani

Valoarea medie economisită per copil este de 3.592 lei Lansat în 2019, programul de economisire Junior Centenar, destinat copiilor din România, rămâne neatractiv pentru majoritatea...

Ange Postecoglou va aduce noi jucători în perioada de mercato

Ange Postecoglou, antrenorul echipei Tottenham Hotspur, a confirmat că echipa intenționează să fie activă în fereastra de transferuri din ianuarie pentru a întări lotul...
Ultima oră
Pe aceeași temă