Anunţată în luna mai, căsătoria Sofiei Coppola cu Thomas Mars va avea loc sâmbăta viitoare în Italia, potrivit Agerpres. Cei doi îşi vor spune ‘da’ la Bernalda, un sat în sudul Italiei, de unde este originară familia Coppola.
Regizoarea şi solistul grupului rock francez Phoenix se vor căsători în palatul Margherita, proprietate a familiei Coppola, care a trecut prin importante lucrări de renovare în vederea evenimentului. Rochia de mireasă i-a fost comandată designerului tunisian Azzedine Alaia.
Cei 60 de invitaţi vor fi în majoritate membri ai familiilor mirilor, printre care Francis Ford Coppola, regizor, celebrul tată al miresei, mama sa, actriţa Talia Shire, şi verii ei, actorii Nicolas Cage şi Jason Schwartzman.
Sofia Coppola, 40 de ani, şi Thomas Mars, 35 de ani, sunt împreună din 2005 şi au două fetiţe, Romy (4 ani) şi Cosima (1 an).