Conducătorii auto au de ales între amenzi şi concediere.
Membrii Sindicatului Naţional al Conducătorilor Auto se plâng că sunt prinşi între ordinele patronilor şi legislaţie, în sensul că respectarea unei părţi ar însemna încălcarea celeilalte. Şoferii spun că nu pot efectua cursele în timpul impus de transportatori, pentru că asta ar însemna ori să încalce limita de viteză, ori să nu respecte programul de conducere. Pe de altă parte, spun ei, statul a stabilit amenzi usturătoare pentru toate greşelile, dar drumurile sunt proaste, iar parcările pentru tiruri sunt extrem de puţine. „Şoferii au salarii foarte mici, sunt foarte expuşi furturilor – ori de marfă, ori de combustibil -, iar apoi trebuie să-l despăgubească pe patron, iar de multe ori, dacă nu face un traseu în timpul în care i se cere, este dat afară. Iar soluţia ar fi să rişte să încalce legea şi să fie amendat”, a declarat liderul SNCA, Vasile Techereş. Acesta a spus că sindicatul, care este afiliat la Cartel Alfa, doreşte modificarea legislaţiei în domeniu, astfe încât să ofere o mai mare protecţie şoferilor, dar acest lucru se va putea întâmpla doar după ce SNCA atinge câteva mii de membri. Sindicatul a fost înfiinţat în urmă cu un an şi numără 130 de persoane.