7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialŞoferii de lux trag pe dreapta

Şoferii de lux trag pe dreapta

Criza economică şi preţul în creştere al combustibilului îi determină pe proprietarii de limuzine să scoată la vânzare luxoasele automobile. Proprietarii, altă-dată mândri de achiziţiile lor, astăzi cu buzunarele goale, încearcă să le vândă sau să le schimbe. În mare parte, maşinile din piaţă sunt limuzine, jeep-uri şi break-uri. Preţurile diferă de la model la model, în funcţie de anul de fabricaţie, motorizare sau combustibil. Nimeni nu se laudă cu vânzarea, nici măcar speculanţii care până anul trecut aveau „pe stoc” mai multe maşini. Acum îşi vând până şi maşina personală. „Nu mai merge treaba. Nu mai rentează să aduci maşini de afară. Lumea nu are bani. Sunt mult mai ieftine acum, dar tot nu le putem vinde. Asta mi-am cumparat-o mie, mi-am înmatriculat-o. O vând că am nevoie de bani. O să folosesc maşina fetelor pentru familie, că ele pot merge la facultate cu autobusul. Eu am nevoie de maşină ca să mai fac una, alta” povesteşte un vechi client al pieţei.

Maşini mici cu lipici

Clienţii se opresc în faţa puţinelor maşini mici din târg. „Am o limuzină. Ori o vând, că e pe benzină şi consumă mult, ori mai iau una mică secondhand, pe care să o folosesc numai în oraş. Nu găsesc uşor loc de parcare, mai ales în centru, unde am multă treabă. Nu-s nici scumpe nici ieftine, depinde ce cauţi şi cât mai vrei să repari la ea. Eu nu mă pricep nici să schimb o roată, aşa că îmi caut o maşină mică, dar în stare bună. Oricum, preţurile au scăzut şi asta e bine”, spune o femeie. Pentru unii, criza financiară s-a făcut simţită, iar aceştia şi îşi recalculează bugetul familiei. Alţii nu şi-au recuperat banii împrumutaţi şi s-au ales cu încă un motor în curte. „Am maşina asta de la un prieten care îmi datora bani. Nu a putut să mi-i dea înapoi, aşa că mi-a dat maşina. Nu am ce face cu ea, că am acasă maşina mea. Ce să fac acum, încerc să-mi recuperez banii. Merge bine, consumă puţin, e mică. E maşină pentru femei, numa bună pentru oraş” încearcă să convingă vânzătorul.

Scădere consistentă

Dacă în luna ianuarie 2008 la Cluj au fost înmatriculate 668 de maşini, în ianuarie 2009 au fost înregistrate doar 296. Anul acesta criza şi-a arătat adevărata faţă. Un raport al Directiei Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) arată că în prima lună a acestui an au fost în¬¬matriculate 33 de maşini în Cluj, iar în Sălaj o singură maşină, trei în Alba, patru în Bistriţa-Năsăud, iar la Satu Mare doar şapte. Cu toate astea, Guvernul speră ca varianta din acest an a Programului „Rabla” să ofere o gură de oxigen comercianţilor şi producătorilor .de autovehicule.

 

Cele mai citite

Programul băncilor în perioada sărbătorilor de iarnă: ce trebuie să știți pentru 24 decembrie – 7 ianuarie

În perioada sărbătorilor de iarnă, majoritatea băncilor își adaptează programul de lucru, iar multe dintre sucursale vor fi închise în zilele de 25 decembrie,...

Programul băncilor în perioada sărbătorilor de iarnă: ce trebuie să știți pentru 24 decembrie – 7 ianuarie

În perioada sărbătorilor de iarnă, majoritatea băncilor își adaptează programul de lucru, iar multe dintre sucursale vor fi închise în zilele de 25 decembrie,...

Cel mai lung tunel din România rămâne, încă, un vis. Finalizarea proiectului ar putea întârzia până după 2033

Investiția de aproape un miliard de euro rămâne incertă, din cauza lipsei fondurilor și a birocrației Construcția celui mai lung tunel feroviar din România, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă