Scena politica europeana a suferit in primii ani ai acestui secol al XXI-lea mutatii semnificative. Pe de o parte, stanga si conceptul socialismului au cazut sub impactul globalizarii. Pe de alta, la conducerea majoritatii statelor UE se afla politicieni tineri. Vremuri noi, conceptii si oameni noi.
Ca tendinta generala, partidele socialiste sunt afectate de o criza interna in mare parte a Europei si inregistreaza esecuri electorale. Premierul britanic Tony Blair, convertit la New Labour, declara pentru The Economist ca notiunile clare "dreapta" si "stanga" s-au diluat in favoarea dialecticii global-neglobal. Conceptul socialismului si maxima sa expresie, "Statul bunastarii", au cazut prada globalizarii. Aceasta criza ideologica a antrenat si criza partidelor socialiste care defileaza cu concepte si strategii invechite si doar "pentru a trece puntea" in timpul campaniilor electorale invoca abordari mai liberale.
Se stie rezultatul alegerilor municipale spaniole, unde Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE) a inregistrat o ampla infrangere. Urmeaza legislativele din Franta, unde PS se afla in deriva, desi Ségolène Royal a urcat din nou pe baricade cu sperante tainice. Laburismul este in criza in Marea Britanie, iar SPD este eclipsat in Germania in favoarea Angelei Merkel, in timp ce, in Italia, Romano Prodi abia mai tine barca stangii pe linia de plutire, fiind la mana comunistilor. In Scandinavia, "Statul bunastarii" si-a pierdut atractivitatea, lasand socialistii fara mesaj.
Pe tobogan
In FRANTA, partidul socialist traverseaza cea mai grava criza de la razboiul de independenta din Algeria (1954-1962), cand socialismul s-a prabusit in noianul expeditiilor neocolonialiste. PS actual s-a nascut la Congresul de la Epinay, in 1971, cand FranIois Mitterrand, care nu era socialist, a devenit liderul formatiunii cu o doctrina strategica – ruptura de capitalism – si o tactica de cucerire a puterii – uniunea cu stanga. Azi, PS nu are doctrina, este dezbinat de virajele la stanga sau spre social-democratie, iar recentele alegeri prezidentiale au retezat orice speranta de reconstructie, familia socialista fiind faramitata in mici grupuscule. In asteptarea rezultatelor legislativelor din 10 si 17 iunie, PS oscileaza intre mai multe alternative. Henri Emmanuelli cocheteaza cu ideea unui nou partid de stanga, Ségolène Royal – cu fondarea unui alt partid, iar Dominique Strauss-Khan – cu refondarea.
ITALIA nu sta nici ea mai bine, frontul socialist, multicolor si dezordonat, incercand sa iasa din criza prin infiintarea Partidului Democratic, "Balena Rosie". Aceeasi Marie cu alta palarie…
In MAREA BRITANIE, laburistii trec prin cel mai grav moment din ultimul deceniu, de cand au venit la putere, confruntandu-se cu o criza de conexiune cu cetatenii.
Social-democratii din GERMANIA sunt in declin, marcati de o ingrijoratoare lipsa de afiliati. SPD nu si-a mai revenit dupa ce Gerhard Schröder a pierdut puterea, devenind partener secundar in marea coalitie alaturi de democrat-crestina Angela Merkel, CDU. CDU este pe val, iar SPD merge pe jos, scazand cu 25-30 de procente in sondaje.
In TaRILE NORDICE, social-democratia a renuntat la dorinta de a fi partidul dominant de sase decenii, asistand la disparitia claselor care au sprijinit miscarea. In Danemarca, Islanda, Finlanda si Suedia, leagan al social-democratiei politice, guverneaza centrul conservator. Doar in Norvegia socialistii, in minoritate, fac parte din executivul de centru.
Oameni noi
Pe aceasta arena politica in mutatie s-au impus figuri politice noi. Un Nicolas Sarkozy in tricou si pantaloni scurti, care face jogging, a adus un plus de vitalitate si energie, vorbindu-se acum despre "stilul Sarkozy", care se impune pe scena politica europeana. Europa, batranul continent, are lideri relativ tineri, cu premieri de 40 de ani. Dintre cele 27 de state membre ale UE exceptie face doar Romano Prodi, singurul prim-ministru nascut in anii ‘30 ai secolului trecut. In afara de Prodi, in Europa celor 27 numai presedintele cipriot, Tassos Nicolau Papadopoulos, si premierul polonez, Jaroslav Kaczynski, s-au nascut inainte de 1950. Gordon Brown, scotianul care, dupa o indelungata asteptare, la finele acestei luni va lua probabil locul lui Tony Blair in Downing Street 10, s-a nascut in 1951. Blair a ajuns la putere in 1997, cand avea 44 de ani, iar Brown, daca va deveni premier, se expune riscului de a parea un om al trecutului. Mult mai dezinvolt si mai atragator pare principalul sau rival, liderul conservator David Cameron, nascut in 1966. Merge cu bicicleta, da interviuri in bucatarie si pe blogul personal de pe internet isi inscrie principalele mesaje politice.
Cel mai tanar premier din Europa este cel leton, Aigars Kalvitis, care in aceasta luna va implini 41 de ani, ajungand in fruntea guvernului la 38 de ani. Letonia are de cateva zile si un nou presedinte, Valdis Zatler, de 52 de ani. Premierul bulgar Serghei Stanisev este cu o luna mai "batran" decat Kalvitis. Are studii la Moscova si Londra, a fost ziarist, s-a apropiat de partidul socialist in 1995 si la o reuniune a PS din 2002 a venit calare pe motocicleta. Pe spatele gecii pe care o purta era scris: "Daca puteti sa cititi aceste cuvinte, inseamna ca Elena a cazut undeva pe strada". Elena fiind o ziarista cu care convietuieste.
Republica San Marino are din aprilie doi noi Capitani regenti, adica seful statului si, respectiv, al guvernului. Alessandro Mancini si Alessandro Rossi, primul avand 32 de ani, al doilea aproape 40.
Presa italiana remarca faptul ca premierii europeni nascuti dupa 1960 au facut politica de tineri. In Est, multi dintre ei inca de pe vremea regimurilor comuniste. Slovacul Robert Fico (42 de ani) s-a inscris in PC la 23 de ani, iar ungurul Ferenc Gyurcsany (46 de ani) la 20 de ani era membru in organizatia tinerilor comunisti. Cancelarul austriac Alfred Gusenbauer, care conduce o mare coalitie, a fost militant al tinerilor socialisti, iar premierul spaniol José Luis Zapatero a participat la prima sa reuniune politica la varsta de 16 ani.
Innoire
» Varsta premierilor
"celor 27"
Potrivit revistei Famiglia Cristiana, UE are premieri tineri. Numai Italia si Ciprul au lideri politici nascuti in anii ‘30.
Franta – Nicolas Sarkozy, 52 de ani
Marea Britanie – Gordon Brown,
56 de ani, David Cameron, 40 de ani,
Tony Blair, 54 de ani
Portugalia – José Socrates – 49 de ani
Ungaria – Ferenc Gyurcsany, 46 de ani
Luxemburg – Jean Claude Juncker,
53 de ani
Bulgaria – Serghei Stanisev, 41 de ani
Malta – Lawrence Gonzi, 53 de ani
Spania – José Luis Rodriguez Zapatero,
46 de ani
Grecia – Kostas Karamanlis, 50 de ani
Cehia – Mirek Topolanek, 51 de ani
Letonia – Aigars Kalvitis, 40 de ani
Germania – Angela Merkel, 52 de ani
Romania – Calin Popescu Tariceanu,
55 de ani
Lituania – Gediminas Kirkilas, 55 de ani
Danemarca – Anders Fogh Rasmussen,
54 de ani
Estonia – Andrus Ansip, 50 de ani
Olanda – Jan Peter Balkenende, 51 de ani
Belgia – Guy Verhofstadt, 54 de ani
Suedia – Fredrik Reinfeldt, 41 de ani
Polonia – Jaroslaw Kaczynski, 57 de ani
Irlanda – Bertie Ahern, 55 de ani
Slovenia – Janez Jansa, 48 de ani
Slovacia – Robert Fico, 42 de ani
Austria – Alfred Gusenbauer, 47 de ani
Finlanda – Matti Vanhanen, 51 de ani
Cipru – Tassos Nicolau Papadopoulos (presedinte), 73 de ani
Italia – Romano Prodi, 67 de ani
