15 C
București
luni, 28 octombrie 2024
AcasăSpecialSocialiştii îşi fac propriul lor USL la Cluj

Socialiştii îşi fac propriul lor USL la Cluj

În noua alianţă de stânga ar urma să intre Partidul Alianţa Socialistă, Partidul Socialist Român, dar şi o serie de foşti membri ai PSD.

 
O serie de mici formaţiuni politice de pe partea stângă a eşichierului politic încearcă să se coalizeze, după modelul USL. Iniţiativa a pornit de la Cluj, unde reprezentanţii micilor partide socialiste şi cei ai mai multor organizaţii civice negociază susţinerea unor candidaţi comuni. Noua coaliţie politică ar putea fi un pericol pentru USL, care poate pierde câteva mii de voturi, care pot fi atrase de noua alianţă de forţelor de stânga. Deja, liderii locali ai acestor formaţiuni au făcut o conferinţă de presă, în care au anunţat că lucrează la conturarea unui program comun.

„Programul de guvernare socialist va cuprinde implicarea statului în economie, oprirea privatizărilor strategice şi stoparea vânzărilor bogăţiilor subsolului”, a declarat Gheorghe Oros, preşedintele filialei clujene a Partidului Alianţa Socialistă. „Noi promovăm conceptul de stat social de drept”, a adăugat Ioan Geană, de la Tineretul Socialist Român, filiala Cluj. În coaliţia socialiştilor ar urma să intre Partidul Alianţa Socialistă şi Partidul Socialist Român. De asemenea, după înregistrarea oficială, ar urma să intre şi Partidul Dreptăţii Sociale. Însă vor exista şi organizaţii civice, precum Cercul Bolivar, condus de Raul Weiss. Acesta a declarat că în faţa României există doar două alternative. Prima ar fi să urmeze modelul african şi să devină o colonie economică a statelor occidentale dezvoltate, iar cea de-a doua variantă ar fi să urmeze modelul latino-american. Acesta ar presupune, printre altele, în opinia lui Raul Weiss, patriotism, independenţă şi „bolivarism”. „Există ţări fără FMI: Argentina, Brazilia, Venezuela… şi ţări cu FMI: Sudan, Somalia…”, a spus Raul Weiss, care s-a enervat atunci când jurnaliştii i-au sugerat să adauge pe lista ţărilor cu FMI Coreea de Sud, Germania ori Marea Britanie, iar pe lista ţărilor fără FMI Coreea de Nord.

Refugiu pentru foştii pesedişti

Noua coaliţie a forţelor de stânga va constitui şi un refugiu pentru membrii PSD nemulţumiţi de alianţa cu liberalii. Printre cei care au făut parte din PSD şi care vor să se implice în noul proiect politic se numără Ioan Geană, fost preşedinte al Tineretului Social-Democrat din Câmpia Turzii, dar şi Sorin Platon, cel care a fondat ONG-ul numit Cafeneaua Politică, precum şi think-tank-ul Centrul de Reflecţie Politică şi Strategică. Proiectul politic ar putea fi sprijinit şi de o serie de organizaţii studenţeşti şi de revoluţionari. Deocamdată, o astfel de coagulare a partidelor socialiste şi a formaţiunilor civice de stânga are loc doar la Cluj şi vizează în principal alegerile parlamentare. Însă, în funcţie de rezultatele acestui experiment politic, mişcarea ar putea fi extinsă şi la nivel naţional. 

Replică la ICCD

Potrivit lui Ioan Geană, noua alianţă politică socialistă, a cărei denumire încă nu a fost stabilită, vrea să fie şi o replică dată iniţiativei civico-politice lansată de fostul premier al României, Mihai Răzvan Ungureanu. „Alianţa forţelor de stânga va fi o alternativă faţă de dreapta şi faţă de iniţiativa lui Ungureanu”, a spus Ioan Geană. În noua coaliţie ar urma să fie regăsite mai multe curente doctrinare, de la comunismul reformat de tip francez promovat de Partidul Alianţa Socialistă, la un socialism european de tip Francois Hollande ori la social-democraţie ori la progresism.

Cele mai citite

Moment emoţionant la concertul lui Adele din Las Vegas! De ce s-a întrerupt concertul

În cadrul concertului său din Las Vegas, Adele a trăit un moment de mare emoție atunci când a remarcat-o în public pe Celine Dion,...

Horoscop luna noiembrie 2024. Vezi predicțiile pentru fiecare zodie

Horoscop luna noiembrie 2024. Această perioadă aduce cu sine o energie profundă, plină de oportunități pentru reflecție și reinventare. Pe măsură ce ne îndreptăm...

Klaus Iohannis a promulgat „Ziua de Curățenie Națională” în România

Președintele Klaus Iohannis a semnat legea care stabilește cea de-a treia zi de sâmbătă din luna septembrie ca „Ziua de Curățenie Națională”. Conform actului legislativ,...
Ultima oră
Pe aceeași temă