19.6 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialSoarta incerta pentru Alan

Soarta incerta pentru Alan

Datele despre soarta lui Alan Johnston, corespondentul BBC capturat in Gaza, erau, pana aseara,  incerte dupa zvonurile privind executarea sa de catre o grupare palestiniana.
parintii ziaristului rapit au solicitat luni clarificari imediate despre situatia fiului lor dupa ce au fost lansate zvonurile privind executarea lui in Gaza. Duminica noapte, "Brigazile Unicitatii si Jihadului", cvasinecunoscute in Gaza, anuntasera uciderea ziaristului pentru ca cererile de eliberare ale prizonierilor palestinieni detinuti in Israel nu fusesera ascultate. Potrivit surselor serviciilor de securitate palestiniene, Alan Johnston, 44 de ani, a fost rapit de oameni inarmati in Fasia Gaza la 12 martie, cand revenea acasa cu masina.
Londra cauta ieri "in mod urgent" sa obtina informatii despre Alan Johnston, Downing Street precizand ca lucreaza strans cu autoritatile palestiniene, dar cauta informatii si prin alte surse.
La randul sau, BBC si-a reafirmat nelinistea, considerand insa ca, "pentru moment, informatiile privind executarea lui Alan nu sunt decat zvonuri". Directorul general al institutiei, Mark Thompson, declara ca "toata lumea in BBC este profund ingrijorata" dupa ce a aflat "ultimele informatii", dar a precizat ca nu exista inca mijloace de verificare a "zvonurilor privindu-l pe Alan Johnston" si a cerut o clarificare urgenta din partea autoritatilor britanice.
De partea palestiniana, premierul Ismail Haniyeh a afirmat ieri ca nu dispune de nici o informatie ce ar confirma autenticitatea comunicatului privind executarea corespondentului BBC.

» Rapit In Gaza

Alan Johnston, corespondentul BBC in Gaza de trei ani, este singurul jurnalist occidental acreditat permanent in teritoriul palestinian. Descris ca un reporter experimentat si respectat, el urma sa revina la Londra la sfarsitul lunii aprilie, la terminarea contractului de trei ani in Gaza. Alan Johnston a fost corespondent la Taskent (Uzbekistan) in perioada 1993-1995, apoi la Kabul in 1997-1998, iar din aprilie 2004 in Gaza, unde a reprezentat ansamblul canalelor radio si TV ale grupului public britanic.
A disparut la 12 martie 2007 in Gaza, dupa ce a fost interceptat de oameni inarmati cand revenea acasa de la birou. Nimeni nu a revendicat rapirea.

» Rugaciune

Ieri, la 13.15 (ora la care Alan Johnston a fost rapit), angajatii BBC din Londra, Birmingham, Glasgow si Edinburgh au incetat lucrul timp de cateva minute, pentru a se ruga in tacere pentru colegul lor.  

Cele mai citite

Dr. Radu Țincu trage un semnal de alarmă asupra poli-adicției la tineri și lansează cartea „Învinge dependența”

Fenomenul poli-adicției, adică dependența multiplă de substanțe și comportamente, devine tot mai prezent în rândul tinerilor din România, avertizează dr. Radu Țincu, unul dintre...

Studiu. Decesele cauzate de cancer au scăzut în SUA

Progresele științifice au ajutat la prevenirea a 4,1 milioane de decese cauzate de cancer în cei 30 de ani dintre 1991 și 2021, potrivit...

Guvernul dă undă verde noilor reglementări pentru emitenții de instrumente financiare

Noul cadru legislativ oferă protecție și încredere investitorilor și facilitează accesul la capital pentru companii Proiectul a fost elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară și...
Ultima oră
Pe aceeași temă