5.3 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSpecialSlujbe de pomenire neîntrerupt, la Catedrala Mitropolitană, până la înmormântarea IPS Bartolomeu

Slujbe de pomenire neîntrerupt, la Catedrala Mitropolitană, până la înmormântarea IPS Bartolomeu

Preoţi şi călugări de la bisericile şi mănăstirile din zona Mitropoliei Clujului vor oficia, zi şi noapte, până joi, când va avea loc înmormântarea Mitropolitului Bartolomeu, slujbe de pomenire în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, la catafalcul înaltului prelat, potrivit Mediafax.

Episcopul vicar Vasile Someşanul a declarat, marţi, la finalul slujbei de pomenire pe care a oficiat-o în Catedrala Mitropolitană, că una dintre marile realizări ale fostului mitropolit a fost revigorarea monahismului, fiind înfiinţate în ultimii 18 ani peste 20 de mănăstiri.

„Până la înmormântare, vor fi oficiate neîntrerupt, ziua şi noaptea, slujbe de pomenire în Catedrala Mitropolitană. Pe lângă preoţii clujeni, vor fi prezenţi şi părinţi monahi şi maicile de la mănăstirile de pe raza Mitropoliei Clujului. Între marile realizări ale Mitropolitului Bartolomeu este şi revigorarea monahismului. Acum 18 ani, când a venit IPS Bartolomeu la Arhiepiscopia Clujului, erau două mănăstiri, iar acum avem 24 de mănăstiri şi peste 200 de călugări”, a spus Vasile Someşanul.

În ceea ce priveşte testamentul IPS Bartolomeu, episcopul vicar a precizat că acesta a fost citit, luni seară, în cadrul unei reuniuni restrânse a conducerii Mitropoliei, urmând să fie prezentat şi public, deoarece este „o adevărată operă literară şi de suflet, o moştenire colectivă, destinată tuturor credincioşilor”.

Vasile Someşanul a precizat că la înmormântarea IPS Bartolomeu sunt aşteptaţi toţi membrii Sfântului Sinod al BOR, oficialităţi locale şi judeţene din Transilvania, dar şi politicieni de la Bucureşti.

Potrivit acestuia, o parte din membrii Sfântului Sinod ar putea sosi la Cluj încă de miercuri.

IPS Bartolomeu va fi înmormântat în cripta ierarhilor din subsolul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, alături de episcopul Nicolae Ivan şi arhiepiscopul Teofil Herineanu.

Mitropolitul Clujului, IPS Bartolomeu, care se afla internat într-o rezervă specială a Secţiei de Terapie Intensivă din cadrul Clinicii de Chirurgie nr. I din Cluj-Napoca, a murit luni.

Trupul neînsufleţit al mitropolitului Clujului, IPS Bartolomeu Anania, a fost depus, luni seară, la Catedrala ortodoxă din Piaţa „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, după ce o scurtă slujbă de pomenire a avut loc în curtea Arhiepiscopiei Ortodoxe din municipiu.

Oamenii au venit la Catedrala Mitropolitană de la primele ore ale dimineţii de marţi, au adus flori şi au aprins lumânări pentru sufletul IPS Bartolomeu. În catedrală a fost oficiată o slujbă de pomenire, de un sobor de preoţi, în frunte cu episcopul vicar Vasile Someşanul.

Slujba de înmormântare a IPS Bartolomeu va avea loc, joi, la ora 12.00, în în Catedrala mitropolitană din Cluj, Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului urmând să fie condusă, ulterior, de PF Daniel, în calitate de locţiitor de mitropolit.

Slujba va fi oficiată de PF Daniel.

Patriarhul Daniel va conduce Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului în calitate de locţiitor de mitropolit, iar Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului în calitate de locţiitor de arhiepiscop, până la alegerea şi întronizarea chiriarhului canonic, informează, marţi, Patriarhia Română.

Cele mai citite

Accizele la băuturi alcoolice vor crește treptat în următorii doi ani, conform unui proiect al Ministerului Finanțelor

Ministerul Finanțelor a publicat joi un proiect care propune majorarea accizelor pentru băuturi spirtoase, vinuri spumoase și alte tipuri de băuturi alcoolice cu 4,4%...

Marcel Ciolacu îi cere demisia lui Ioan Chirteș, președintele Comisiei pentru controlul SRI

Premierul Marcel Ciolacu îi cere miercuri demisia preşedintelui Comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, după afirmaţiile sale privindu-l pe George Simion, el arătând că...

Răgaz pentru firme: Finanțele amână sancțiunile la e-TVA până în iunie 2025 și simplifică facturarea electronică

Ministerul de Finanțe pregătește ghid de TVA și prelungește termenul pentru sancțiuni Ministerul Finanțelor propune amânarea sancțiunilor legate de deconturile iunie precompletate e-TVA până la...
Ultima oră
Pe aceeași temă