-2.2 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialSlăbeşte plătindu-ţi datoriile!

Slăbeşte plătindu-ţi datoriile!

Cine ar fi crezut că, dacă te ocupi de problemele tale financiare, ai putea să începi să pierzi în greutate? Poate pare ciudat, dar expertul financiar Suze Orman spune că a văzut asta de multe ori. Anul trecut, Orman a prezis cine va câştiga show-ul de televiziune „The Biggest Loser” (show care îi provoacă pe participanţi să slăbească mult) bazându-se doar pe felul în care îşi planificau finanţele. Şi deşi cel pe care l-a indicat ea nu a câştigat premiul cel mare, a fost cel care a slăbit, per total, cel mai mult: 53% faţă de 50%, cât a pierdut câştigătorul, potrivit prevention.com.

Deşi cercetările în acest domeniu sunt destul de puţine, un studiu din 2009 al cercetătorilor de la Harvard Medical School a confirmat că, dacă te stresezi prea mult în legătură cu facturile, te îngraşi.

„Finanţele sunt una din cauzele principale când te îngraşi din cauza stresului”, spune dr. Jason Block, coordonatorul studiului şi profesor de medicină la Harvard Medical School. Ideile analistei Suze Orman au sens, spune el.

Când lucra la una dintre cărţile ei, „The Courage to Be Rich” („Curajul de a fi bogat”), analista a descoperit că datoriile pe care femeile le ascund de partenerul lor le fac să se îngraşe. La fiecare 1.000 de dolari din datorie, ele iau în greutate un kilogram. „La show-ul meu tv, de fiecare dată când aflam că cineva ascunde o datorie, îl întrebam ce sumă, iar eu ghiceam cu cât s-a îngrăşat. Oamenii aveau impresia că sunt medium.”, spune Orman.

Din cauză că ne simţim împovărate de datorie, ne consolăm cu mâncare. Analista a observat aceste lucruri în cei zece ani, cât a lucrat la cărţile ei şi la emisiunea de televiziune. Dacă nu eşti echilibrată în cheltuieli şi nu ştii unde se duc banii, sunt şanse foarte mari să nu fii prea atentă nici când vine vorba de mâncare.

Folosind acelaşi raţionament, ea a dedus cine va fi câştigătorul la „The Biggest Loser”. Danny (unul dintre concurenţi) a avut un punctaj foarte bun la finanţe, „aşa că m-am gândit că va ieşi învingător”. Concurentul i-a mărturisit lui Orman că, în perioada cât a avut datorii, nu a putut să slăbească.

A pierde în greutate şi a te controla din punct de vedere financiar nu înseamnă o disciplină de fier. Înseamnă că îţi doreşti să ai controlul asupra vieţii tale, consideră analista. Doar atunci când plăcerea de a economisi este mai mare decat plăcerea de a cheltui sau dorinţa de a arăta bine şi de a fi sănătos este mai mare decat cea de a mânca fast-food, numai atunci poţi spune că eşti stăpânul tău. Trebuie să-ţi spui: „Nu mai vreau să mănânc bucata aia de plăcintă sau să-mi cumpăr perechea aia de pantofi, pentru că nu mă vor face să mă simt mai bine.”

„Mulţi oameni care se simt goi pe dinăuntru mănâncă şi cheltuiesc fără control. Se gândesc că, dacă nu cumpără acum haina aia de la reduceri sau dacă nu mănâncă acum mâncarea aia, nu o s-o mai găsească data viitoare. Dar sunt aceiaşi pantofi pe care îi ţii în dulap şi plăcinta pe care ai pus-o pe tine.”, avertizează analista.

„Dar în mod sigur există şi excepţii. Am văzut femei care arătau foarte bine şi care aveau probleme cu datoriile la cardul de credit. „, povesteşte Suze Orman. Pentru că îşi doresc atât de mult să fie la modă, cheltuiesc foarte mult pe haine ale unor designeri celebri, pantofi scumpi şi cele mai în vogă tratamente de înfrumuseţare.

Nu numai banii te fac să te îngraşi: dacă ai o relaţie nefericită sau nu ştii ce îţi doreşti în viaţă, s-ar putea să iei în greutate. Dacă te simţi bine cu ceea ce eşti, sunt şanse mai mari să ai facturile achitate la zi şi să nu ai probleme cu silueta.

Dar şi dacă ai o condiţie materială precară se poate să te îngraşi. Mâncarea ieftină e mâncarea mai proastă calitativ: cartofi prăjiţi sau fast-food.

Vrei să reduci?

Fie că este vorba de calorii sau de cheltuieli, experţii Catherine Williams – vice-preşedinte la Money Management International şi Paula Ricke, o specialistă în slăbire la clinica Mayo, îţi dau câteva sfaturi.

Fii jurnalist. Notează într-un carneţel fiecare calorie pe care o consumi. Descoperă-ţi modelul de alimentaţie.

Fă-ţi un plan. Când ţi-ai dat seama ce alimente consumi în mod curent, încearcă să schimbi uşor dieta.

Paşii mici. Să nu crezi că poţi acoperi o datorie pe care ai acumulat-o în ani dintr-o dată. Strânge banii în timp. Nu te strâmtora doar ca să dai banii, pentru că apoi vei avea nevoie de alţii şi vei intra în altă datorie. La fel e şi cu dietele drastice: slăbeşti pe moment, dar te îngraşi mai mult în timp.

Fă-ţi regula de 24 de ore (sau 10 minute). Când îţi vine să ieşi la cumpărături, aşteaptă 24 de ore. De multe ori, cheful îţi va pieri. Când vine vorba de mâncare, aşteaptă 10 minute.

Ia în calcul urgenţele. Sunt fireşti. Doar să nu le foloseşti ca o scuză să renunţi.

 

Cele mai citite

România votează: 18 milioane de cetățeni înscriși pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie

Actualizările sunt gestionate de primari sau de persoane desemnate prin dispoziție legală Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că numărul total al alegătorilor înscriși în...

Cum să votezi corect la primul tur al alegerilor prezidențiale: reguli și situații de invalidare a voturilor

Pe buletinul de vot sunt înscriși 14 candidați, iar ștampila „VOTAT” trebuie aplicată corect Alegătorii care se prezintă la urne în primul tur al alegerilor...

România votează: 18 milioane de cetățeni înscriși pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie

Actualizările sunt gestionate de primari sau de persoane desemnate prin dispoziție legală Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că numărul total al alegătorilor înscriși în...
Ultima oră
Pe aceeași temă