16.3 C
București
miercuri, 25 septembrie 2024
AcasăSpecialSkandenberg pe demnitati comunale

Skandenberg pe demnitati comunale

» Disensiunile politice dintre doi veri membri PNL au lasat comuna galateana Pechea fara primar pentru cel putin sase luni, pana cand Curtea Constitutionala se va pronunta cine are dreptate.

Cei 15.000 de sateni din comuna galateana Pechea nu au primar in functie nici dupa o luna si jumatate de la turul doi al alegerilor locale la care si-au desemnat edilul, "vidul de putere" fiind provocat de disensiunile politice dintre doi veri, membri ai PNL. La Pechea, batalia pentru mandatul de primar s-a dat intre fostii "aliati", candidatul PNL, Iancu Boldea, si cel al PD-L, Ilie Gheorghe. La turul 2, Boldea a obtinut 2.521 de voturi, adica 55,89% si astfel a devenit primar ales. Dar in cele aproape doua luni de la validarea mandatului, liberalul nu a apucat sa poarte esarfa tricolora nici macar o secunda si nici sa isi exercite vreo atributiune, pentru ca alegerea sa a fost contestata in justitie de varul sau, Gheorghe Boldea, de asemenea membru PNL, plasat pe locul 8 din lista PNL pentru Consiliul Local Pechea. La primul tur, PNL a obtinut 7 mandate de consilier local, asa ca alegerea in functia de primar a lui Iancu Boldea si renuntarea sa la mandatul de consilier ar fi trebuit sa ii aduca varului sau, Gheorghe Boldea, primul supleant, calitatea de consilier. Intre cei doi veri liberali existase chiar un "gentelman’s agreement" ca, in cazul in care Iancu devine primar, iar Gheorghe devine consilier, consilierii PNL sa sustina alegerea lui Gheorghe ca viceprimar.

 

Dar era o intelegere locala, pentru ca liderii de la Galati ai PNL si PSD incheiasera o intelegere in ceea ce priveste impartirea mandatelor de viceprimari si de vicepresedinti ai Consiliului Judetean, iar miza mai mare a facut ca intelegerea sa cada: la sedinta de constituire a Consiliului Local, primarul ales Iancu Boldea a depus juramantul de consilier local, iar asta a blocat intrarea varului sau, Gheorghe Boldea, in Consiliu si i-a spulberat sansele de a deveni viceprimar. Mai rau de atat, in sedinta de constituire a CL, primarul Iancu Boldea a anuntat ca varul sau ar fi de-misionat din PNL si in aceste conditii, Gh. Boldea s-a vazut si fara mandatul de consilier, declansand un razboi pe viata si pe moarte impotriva administratiei locale. A deschis actiune in instanta la Judecatoria Galati, contestand alegerea ca primar a varului sau, Iancu Boldea, dar si o actiune impotriva Consiliului Local Pechea. Vazand ca nu-i de gluma si ca nu mai apuca sa depuna juramantul ca primar, Iancu Boldea a renuntat la mandatul de consilier, iar, la randul sau, Gh. Boldea, devenit acum consilier local, a renuntat la contestarea in instanta a alegerii varului sau in functia de primar. Dar aceste renuntari nu au deblocat situatia.

Intre timp, in proces fusese invocata o exceptie de neconstitutionalitate, asa ca dosarul se afla acum la Curtea Constitutionala, aflata in vacanta, si este foarte probabil ca nici in urmatoarele 6 luni satenii din Pechea sa nu aiba primar, multumindu-se cu explicatiile viceprimarului Iancu Crisan, care spune ca nu le poate face pe toate de unul singur. Situatia tinde sa devina exploziva. Duminica, primarul ales s-a intalnit cu alegatorii sai si le-a explicat cum stau lucrurile, de ce nu isi poate lua functia in primire. Rudele celor doi veri liberali sunt si ele puse la zid, pentru ca familia lor tine in loc rezolvarea treburilor din comuna.

» Curtea Constitutionala este in vacanta. Probabil ca nici in urmatoarele 6 luni satenii din Pechea nu vor avea primar.

Cele mai citite

Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei se opune ca țara sa să devină „patrie alternativă” pentru palestinieni

Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei a exclus categoric marţi orice posibilitate ca ţara sa să servească drept "patrie alternativă" pentru palestinieni, avertizând că...

După ce a înregistrat creșteri și de 600%, platformele de livrări au înregistrat scăderi sau, în cel mai bun caz, stagnări

În 2023, două dintre cele mai mari platforme de livrări din România, Glovo și Bringo, au înregistrat scăderi de vânzări comparativ cu anul anterior,...

Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei se opune ca țara sa să devină „patrie alternativă” pentru palestinieni

Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei a exclus categoric marţi orice posibilitate ca ţara sa să servească drept "patrie alternativă" pentru palestinieni, avertizând că...
Ultima oră
Pe aceeași temă