Avioanele au continuat să decoleze, luni seara, de pe Aeroportul Bruxelles, care anunţase, anterior, o posibilă întrerupere totală a decolărilor, din cauza lipsei de lichid de degivrare pentru avioane, relatează AFP, citat de Mediafax.
De pe principalul aeroport belgian, situat în partea de nord, la periferia oraşului, au decolat avioane cu puţin timp înainte de ora locală 22.00 (23.00, ora României).
Era vorba despre zboruri cu destinaţia Marsilia (Franţa) sau Bilbao (Spania), plecate cu aproximativ o jumătate de oră întârziere, potrivit site-ului aeroportului.
Dar au fost şi zboruri anulate, în principal din cauza condiţiilor meteorolgice nefavorabile pe aeroporturile de destinaţie, potrivit agenţiei Belga.
Stocul de lichid de degiivrare nu s-a epuizat atât de repede pe cât se temeau autorităţile aeroportuare, care anunţau anterior că toate zborurile cu plecare din Bruxelles urmau să fie întrerupte începând de luni seara şi până miercuri dimineaţa.
Brussels Airlines, principala companie aeriană belgiană, îşi exprima speranţa, luni seara, că va putea să asigure toate zborurile pe distanţe mari începând de marţi, în special către Africa, dar şi o „majoritate” a zborurilor cu destinaţia Europa.
Compania Jetairfly îşi exprima, de asemenea, speranţa să poată opera cele şapte zboruri prevăzute marţi, în timp ce compania de transport de mărfuri DHL afirma că dispune de un stoc suficient pentru „degivrarea tuturor avioanelor (sale), care urmează să decoleze zilele următoare”.
Societatea care administrează aeroportul, Brussels Airport, a avertizat, luni seara, că „nu poate garanta plecările începând de luni seara şi până marţi la miezul nopţii”. Aceasta îi sfătuieşte pe călători să se informeze la compania aeriană, înainte de a merge la aeroport.
Purtătorul de cuvânt al societăţii a declarat, luni la prânz, că furnizorul aeroportului, cu sediul în Franţa, nu mai primeşte compuşii care-i permit să fabrice acest lichid, pentru că, din cauza ninsorilor puternice, au fost impuse interdicţii de circulaţie camioanelor.
Aviapartner, una dintre cele trei societăţi de mentenanţă prezente la Bruxelles, a anuţat că a reuşit să procure un lichid de substituţie, din Germania, pentru a continua operaţiunile de degivrare, marţi.
Celelalte două societăţi de mentenanţă „dispun, de asemenea, subit, de (cantităţi) suficiente de produs”, şi-a exprimat mirarea un secretar de stat din cadrul Ministerului Transporturilor, Etienne Schoupe, care s-a declarat surprins că a fost anunţat abia luni dimineaţa despre riscul lipsei produsului.
Aeroportul Bruxelles a început să funcţioneze normal luni, după un sfârşit de săptămână foarte dificil, din cauza ninsorilor importante în mai multe ţări din Europa.
Aproximativ 3.000 de călători au rămas blocaţi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe aeroport. Provenind de pe 18 zboruri cu destinaţia Londra, care au fost deviate către Bruxelles, ei au fost nevoiţi să petreacă noaptea în zona de tranzit.
Aproximativ 1.400 dintre ei au fost nevoiţi să petreacă şi o a doua noapte, din cauza lipsei de zboruri sau de vize de intrare în spaţiul Schengen, care să le permită intrarea pe teritoriul belgian. Majoritatea dintre ei au plecat, totuşi, după-amiaza, cu autocare care urmau să îşi deschidă uşile abia după ce ajung în Marea Britanie, a declarat un purtător de cuvânt al aeroportului. Acesta a anunţat că aproximativ 100 de pasageri urmau să petreacă şi o a treia seară în zona de tranzit, la Bruxelles.
Sosirea acestor zboruri neprevăzute, în general avioane de talie mare, explică, în parte, diminuarea rapidă a stocurilor de produse de degivrare, potrivit Brussels Airport.