Apele se tulbura pe zi ce trece tot mai mult la PD Focsani. Alegerile au fost invalidate, iar proaspat-aleasa si invalidata conducere va cere anularea anularii. Nicolae Moise nu va mai candida pentru functia de presedinte al PD Focsani dupa ce comisia de etica, statut si litigii a partidului a decis anularea alegerilor. Fostul sef al democratilor focsaneni spune ca a decis sa nu mai candideze dupa ce, impreuna cu membrii BPL, a decis ca Victor Racosanu, vicepresedinte pe probleme organizatorice, sa se ocupe de organizarea alegerilor. „Sunt principalul vinovat si nu voi mai candida”, spune Nicolae Moise. Solicitarea de anulare a alegerilor a fost facuta la inceputul saptamanii trecute de catre medicul Dragos Stanescu, care a semnalat o serie de nereguli. Astfel, 27 din cei 32 de membri BPJ prezenti la sedinta de saptamana trecuta au decis ca alegerile nu s-au desfasurat in mod tocmai corect, aproband anularea lor. Singurii care nu au fost de acord cu anularea alegerilor au fost Gabriel Corneanu, proaspat ales presedinte, Nicu Mazare, Cornel Negru (proaspat vicepresedinte), si fostii taranisti Dan Nichita si Carmina Corbeanu. De altfel, in cadrul ultimei sedinte senatorul Jan Vraciu, presedintele PD, a spus ca i-a primit cu bratele deschise pe toti colegii care au venit de la alte partide. In schimb le-a cerut, facand aluzie clara la taranisti, „sa-si lase obiceiurile la usa” cand se inscriu la PD. Motivul contestatiei a fost prezentarea la vot a unui numar de 51 de persoane care nu aveau carnet si nici adeziune la PD. Astfel, la sedinta de vinerea trecuta s-a stabilit ca la conferinta de alegeri au participat si votat candidati cu alt nume decat cel real. In acest sens il amintim pe Dumitru Toba, care a avut ecuson inscriptionat cu numele Cristian Dumitrescu. Pe de alta parte, Nelu Grigore a fost atat candidat, cat si membru al comisiei de numarare a voturilor. La PD Focsani s-a votat „in familie”, potrivit listelor de delegati. Lucru perfect legal, de altfel, dar nu tocmai normal. Astfel Cornel Negru, care a candidat pentru un post de vicepresedinte, a venit la vot impreuna cu nevasta si soacra. Pe de alta parte, si Nicu Mazare si-a adus cumnatul, pe Florin Novac, care a candidat si el pentru o functie. Surse din PD spun ca o parte din delegati nu erau nici membri de partid sau cel putin nu au fost admisi in partid in conditii normale. Inainte de fiecare primire in PD se impune semnarea unei adeziuni care va fi analizata in BPL. Lucru care se pare ca nu a fost facut. Singurul care si-a anuntat deja intentia de a candida pentru un nou mandat este Gabriel Corneanu, fost candidat al PD pentru Primaria Focsani.