După ce anul trecut a câştigat Liga I şi în conturile clubului au intrat de la UEFA 12,3 milioane euro, fosta campioană Oţelul Galaţi este din nou într-o situaţie financiară cu probleme. Practic, în conturile firmei SC Fotbal Club Oţelul SA Galaţi se mai află 127.000 lei şi 4,1 milioane euro, dar cum obligaţiile la zi ale Oţelului sunt cifrate la 3 milioane de euro, clubul mai are doar vreun milion de euro, la care s-ar adăuga alte 750.000 de euro, bani care ar trebui să mai vină de la UEFA.
Situaţia e acutizată de faptul că firma care a fost din 2002 principalul sponsor al Oţelului, combinatul ArcelorMittal, care sponsoriza Oţelul cu 3 milioane de euro anual, a anunţat că se retrage din calitatea de sponsor. În aceste condiţii, clubul este în căutarea unui nou acţionar majoritar sau sponsor principal.
Tensiunile dintre directorul executiv al Oţelului, Marius Stan, şi membrii consiliului de administraţie au izbucnit în toamna trecută, când au venit primii bani de la UEFA, şi s-au acutizat zilele trecute, când a trebuit să fie discutat în AGA şi CA bilanţul ce trebuie depus la Finanţe.
Unul dintre cei cinci acţionari, Ion Ungureanu, fost director adjunct al ArcelorMittal Galaţi, a ieşit într-o conferinţă de presă şi a încercat să clarifice toate speculaţiile din ultimele zile.
Se caută opt milioane de euro
Ion Ungureanu a precizat că în calitate de acţionar al clubului, deţinând 19,2% din acţiuni, dar şi în calitate de membru CA, solidar în faţa legii cu directorul Marius Stan în eventualitatea existenţei unor nereguli, a cerut înaintea AGA şi CA de luni mai multe date despre banii încasaţi de la UEFA şi cum au fost cheltuiţi aceşti bani, precum şi date despre situaţia financiară a societăţii. A primit doar o parte din aceste date. „Mi s-au spus ce bani au intrat de la UEFA, cât s-a cheltuit pe competiţia UEFA, iar la punctul celor mai importante achiziţii, «top ten» achiziţii importante, directorul executiv a dispus directorului financiar să nu-mi dea nici un fel de informaţii”, spune Ungureanu.
El a tras unele concluzii pe datele ce i-au fost comunicate, în primul rând pe aceea că nu se ştie cum au fost cheltuite 8 milioane de euro: „Clubul a terminat 2011 cu un profit de 326.000 euro, care acoperă pierderile din anii anteriori. Toţi anii anteriori au avut pierderi uriaşe, deci societatea e pe pierdere masiv. Clubul a primit de la UEFA, 12,3 milioane euro, din care mai sunt în conturi 4,1 milioane euro. Sunt scadente plăţi urgente de 3 milioane euro, astfel încât, la zi, din cele 12,3 milioane euro de la UEFA, mai e disponibil 1 milion de euro. Pentru organizarea celor 6 meciuri Champions League, clubul a cheltuit 4,2 milioane euro. Pentru restul cheltuielilor (de 8 milioane euro – n red), care sunt duble faţă de 2010, am cerut explicaţii, dar nu mi-au fost date”, a spus Ion Ungureanu. O clarificare a situaţiei de la Oţelul ar putea avea loc astăzi, când este programată o şedinţă a CA.
Directorul executiv respinge acuzaţiile
Marius Stan a respins acuzaţiile susţinând că obiectul de activitate al clubului este obţinerea de performanţe şi în condiţiile în care în 2011 au fost obţinute performanţe mai bune, era firesc ca şi cheltuielile clubului să fie mai mari, numai primele pentru obţinerea locului 1 fiind de 2,3 milioane euro. El a mai precizat că îl va da în judecată pe Ion Ungureanu, pentru calomnie.