Criza Ebola ne amin-tește, încă o dată, care este partea negativă a globalizării. Nu doar lucrurile bune – precum justiția socială și egalitatea de gen – traversează granițele mai ușor decât oricând înainte, ci și cele rele, precum problemele de mediu ori bolile.
Criza ne mai amintește de importanța guvernului și a societății civile. Nu apelăm la sectorul privat pentru a controla răspândirea unei boli precum Ebola, ci preferăm să ne îndreptăm spre instituții – Centrul pentru controlul și prevenția bolilor (CDC) în Statele Unite, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Medici fără Frontiere, remarcabilul grup de doctori și asistente care își riscă viața pentru a le salva pe ale altora din țările sărace ale lumii.
Chiar și fanaticii de dreapta care vor să demoleze instituțiile guvernamentale așteaptă o intervenție tot de la acestea în fața unei crize precum cea cauzată de Ebola. Guvernele s-ar putea să nu facă munca perfectă în abordarea unor astfel de crize, dar unul dintre motivele pentru care nu s-au descurcat atât de bine pe cât speram noi este acela că am subfinanțat agențiile relevante la nivel național și global.
Episodul Ebola conține și alte lecții. Boala s-a răspândit atât de repede în Liberia și Sierra Leone și din cauza faptului că amândouă sunt țări devastate de război, cu o mare parte a populației subnutrită, dar și cu un sistem de sănătate distrus. Mai mult, acolo unde sectorul privat joacă un rol esențial – dezvoltarea vaccinurilor – nu există destule stimulente pentru a dedica resurse unor boli care afectează săracii ori țările sărace. Doar atunci când țările dezvoltate sunt amenințate apare impulsul suficient pentru a investi în vaccinuri care să lupte cu boli precum Ebola.
Ceea ce am scris mai sus nu este o critică la adresa sectorului privat. Până la urmă, companiile farmaceutice nu fac afaceri din bunătatea inimii lor și nu sunt alocați bani pentru prevenirea sau vindecarea bolilor sărăciei. Mai degrabă, ceea ce aduce în dezbatere criza Ebola este încrederea pe care putem să o acordăm sectorului privat în privința capacității sale de a face lucrurile pe care guvernele le fac cel mai bine. O finanțare publică mai consistentă ar fi permis dezvoltarea unui vaccin contra Ebola cu ani în urmă.
Eșecul Americii în această privință a atras o atenție specială – atât de multă încât unele țări africane îi tratează pe vizitatorii din SUA cu o precauție specială. Dar acesta este ecoul unei probleme mult mai fundamentale: sistemul de sănătate, în majoritate privat, al Americii este în declin.
Adevărat, la capătul de sus, SUA au unele dintre cele mai bune spitale din lume, universități de cercetare și centre medicale avansate. Dar, deși Statele Unite cheltuiesc mai mult pe cap de locuitor și ca procentaj din PIB pe îngrijirea medicală decât oricare altă țară, rezultatele în domeniu sunt cu adevărat dezamăgitoare.
Speranța de viață a unui bărbat american la naștere este cea mai proastă într-un clasament care cuprinde 17 țări cu venituri ridicate – cu aproape patru ani mai puțin decât în Elveția, Australia și Japonia. Iar în cazul femeilor e a doua cea mai rea, cu mai bine de cinci ani sub speranța de viață a japonezelor.
Alți indicatori sunt la fel de dezamăgitori, datele indicând rezultate și mai slabe la capitolul sănătate pentru americani pe parcursul vieții lor. Și, de cel puțin trei decenii, lucrurile se înrăutățesc.
Mulți factori au contribuit la rămânerea în urmă a Americii în privința sănătății, iar aceste lecții sunt relevante și pentru alte țări. Accesul la medicină este esențial. America fiind una dintre puținele țări avansate care nu recunosc dreptul la îngrijire medicală ca un drept uman fundamental și cea care se bazează mai mult decât alții pe sectorul privat, nu e o surpriză că mulți americani nu primesc medicamentele de care au nevoie. Deși Actul pentru protecția pacientului și sănătate accesibilă (Obamacare) a îmbunătățit lucrurile, serviciile acoperite de asigurarea de sănătate sunt minime. Mai bine de jumătate dintre cele 50 de state americane refuză să extindă programul de finanțare în sănătate pentru săracii Americii.
Mai mult, SUA au una dintre cele mai mari rate ale sărăciei în rândul copiilor, dintre toate țările avansate (lucrurile s-au mai schimbat după ce politicile de austeritate au crescut dramatic sărăcia în câteva țări europene), iar lipsa de nutriție și îngrijire medicală în copilărie au efecte pe viață. Între timp, legile favorabile portului de arme contribuie la cea mai mare incidență a morților violente în SUA dintre toate țările dezvoltate, iar dependența de automobil determină o rată mare a accidentelor rutiere. Inegalitatea supradimensionată a Americii este, de asemenea, un factor critic în întârzierile sale în domeniul sistemului de sănătate, în special combinat cu factorii menționați anterior. Cu o sărăcie generală mai mare, cu o sărăcie a copiilor mai mare, cu mai multe persoane fără acces la îngrijire medicală, locuințe decente și educație, cu tot mai multe persoane care se confruntă cu insecuritate alimentară (adeseori consumând produse ieftine care contribuie la creșterea obezității), nu e nici o surpriză că rezultatele în privința îngrijirii medicale ale SUA sunt proaste.
Dar lucrurile nu stau mai bine în America față de alte țări nici pentru cei cu venituri mari și asigurare medicală. Probabil că și acest fapt este legat de mai înaltul grad de inegalitate existent aici față de alte țări dezvoltate. Sănătatea, se știe, are legătură cu stresul. Cei care se luptă să urce pe scara succesului cunosc consecințele eșecului. În Statele Unite, treptele scării sunt mult mai îndepărtate decât oriunde, la fel și distanța de jos până sus. Asta aduce mai multă anxietate, care se traduce într-o sănătate mai slabă.
Sănătatea e o binecuvântare. Dar modul cum țările își structurează sistemul de îngrijire medicală – și societatea – face o uriașă diferență în ceea ce privește rezultatele obținute. America și lumea plătesc un preț mare pentru faptul că s-au bazat excesiv pe forțele din piață și au acordat o atenție insuficientă unor valori mai largi, cum ar fi egalitatea și justiția socială.
Joseph E. Stiglitz
Joseph E. Stiglitz, laureat Nobel în economie, este profesor universitar la Universitatea Columbia. Cea mai recentă carte a sa, scrisă împreună cu Bruce Greenwald, se numește „Creating a Learning Society: A New Approach to Growth, Development, and Social Progress“.
Copyright: Project Syndicate, 2014.
www.project-syndicate.org
