0.9 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSpecialSIRIA: Ban Ki-moon anunţă că inspectorii ONU vor părăsi ţara până sâmbătă

SIRIA: Ban Ki-moon anunţă că inspectorii ONU vor părăsi ţara până sâmbătă

Inspectorii ONU care anchetează în Siria asupra unui atac cu arme chimice vor rămâne în această ţară până sâmbătă dimineaţa, a declarat secretarul general Ban Ki-moon joi la Viena, relatează AFP, conform Mediafax.

„Ei îşi vor continua ancheta până vineri dimineaţa, se vor întoarce din Siria până sâmbătă dimineaţa şi îmi vor prezenta raportul imediat ce vor ieşi”, le-a spus Ban Ki-moon unor jurnalişti.

El a anunţat deja că inspectorii au nevoie de patru zile pentru a-şi îndeplini misiunea, care a început luni. Cum nu au putut lucra marţi, încheierea misiunii era, deci, prevăzută pentru vineri.

Citeşte şi SIRIA: MAE român îi sfătuieşte pe cetăţeni să părăsească ţara

Secretarul general al ONU a mai anunţat că a discutat miercuri cu preşedintele american Barack Obama, în contextul în care o decizie cu privire la o lovitură militară în Siria părea iminentă.

„Mi-am (…) exprimat dorinţa sinceră ca echipa de inspectori să poată să fie autorizată să îşi continue activitatea, conform mandatului statelor membre”, a subliniat el.

„Am discutat despre modul în care ONU şi lumea pot acţiona împreună, în special cu Statele Unite (…)”, a adăugat secretarul general.

Citeşte şi SIRIA: Rusia trimite noi nave de război în Mediterana

Ban Ki-moon şi-a exprimat în mai multe rânduri opoziţia faţă de posibile lovituri militare în Siria.

„Trebuie ca diplomaţiei să i se dea o şansă, trebuie ca păcii să i se dea o şansă (…)”, a reiterat el la Viena.

„Folosirea armelor chimice de către oricine, indiferent de motiv (…), este o crimă împotriva umanităţii”, a adăugat Ban Ki-moon, iar autorii este necesar să dea socoteală.

Presupusul atac chimic de la 21 august, lângă capitala siriană, a provocat moartea câtorva sute de persoane.

Cele mai citite

Hezbollah a lovit o sinagogă din orașul israelian Haifa

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că o sinagogă a fost lovită de o salvă "semnificativă" de rachete lansate de mişcarea islamistă libaneză Hezbollah asupra...
Ultima oră
Pe aceeași temă