Un grup de locuitori din Apa Asau, localitate bacauana puternic afectata de inundatiile din luna iulie, a venit, ieri, la Prefectura Bacau. Ei au vrut sa afle de la prefectul Gabriel Berca cand vin materialele, unde vor sta la iarna, cand se repara drumul rupt de viitura. Satul Apa Asau este inca izolat dupa ce torentii au distrus total o portiune din soseaua care face legatura cu Asaul. Diverse persoane, familii si firme au scris ca vor asigura locuinta, pe termen nelimitat sau pana la rezolvarea problemelor, unor familii din zonele sinistrate sau sa ia in grija niste copii. Sunt 103 asemenea oferte. Lista a fost trimisa tuturor primariilor din localitatile afectate de inundatii. Sinistratii nu accepta insa sa se mute in alte judete din cauza ca aici au parinti, frati, amintiri, morminte. „Nici unul din cetatenii veniti dimineata din Apa Asau n-a acceptat ideea de a se muta – declara Ana Cucu, sef cabinet prefect. Nici macar la Vultureni, care e la noi in judet, sau la Cracaoani-Neamt, zona foarte frumoasa, nu vor sa se duca”.