0.7 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSpecialSinistratii craioveni au ramas cu apartamentele devastate, dar s-au ales cu termopane

Sinistratii craioveni au ramas cu apartamentele devastate, dar s-au ales cu termopane

Zeci de familii din cartierul craiovean Lapus ale caror apartamente au fost devastate de explozia punctului termic, din 26 ianuarie, sunt revoltate din cauza calitatii lucrarilor de reparatii. Viceprimarul Gheorghe Nedelescu a dispus in ziua in care a avut loc dezastrul ca toate reparatiile sa fie prestate de firma craioveana RECON SA. Pana la urma, au fost convocate alte zece firme. Aparent, salariatii acestora au inceput chiar din dupa-amiaza zilei de 26 ianuarie sa lucreze, ca inaintea vizetelor de lucru ale lui Ceausescu, montand ferestre cu termopan la toate apartamentele afectate de explozie, intr-un ritm nebunesc. Pana in dimineata zilei urmatoare, fusesera inlocuite o mare parte din ferestrele distruse, echipele de muncitori continuand munca fara incetare. Calitatea lucrarilor prestate a iesit la lumina cateva zile mai tarziu, cand proprietarii din blocurile vecine punctului termic s-au trezit cu ochii in soare.

Reparatii pe genunchi, in bataie de joc

In primul rand, nemultumirea oamenilor a pornit de la calitatea termopanelor executate pe genunchi. Apartamentele fusesera dotate cu geamuri groase de patru sau cinci milimetri la usi si ferestre. In viteza in care s-a lucrat, tinandu-se cont de faptul ca autoritatile prestau lucrarile moca pentru sinistrati, executantul lucrarilor a realizat termopanele cu geamuri groase de trei milimetri, lucru care nu se face. Asta insa este nimic fata de ceea ce am vazut prin casele oamenilor si ceea ce am auzit de la acestia. "Si-au batut joc de noi! Au facut reparatii de mantuiala. De balcon nici n-au vrut sa auda. Tot termopanul, care m-a costat o groaza de bani, a fost distrus de suflu. La mine a venit viceprimarul Gheorghe Nedelescu cu inca un inginer, Bordu, de la primarie si m-au intrebat daca am autorizatie de constructie pentru inchis balconul. Pai, in afara de cei care stau la parter si si-au construit balcoane exterioare blocurilor, care din tara asta are autorizatie sa-si inchida un amarat de balcon? Prin casa nu mi-au reparat nimic. Zidurile sunt crapate, geamurile la usile interioare nu mai exista, tocurile usilor sunt dislocate. Au montat in graba termopanele si nu ne-a mai bagat nimeni in seama!”, a spus Constantin Petre, care locuieste la etajul patru al unuia din blocurile de langa punctul termic. Mai jos cu doua etaje Ð si mai aproape de explozie – locuieste Rodica Iordache. "N-am mai fost la serviciu din data exploziei. Nu pot s-o las singura acasa pe fie-mea, c-au zis c-o sa vina sa ne repare si stricaciunile de prin casa. Din seara in care ne-au montat termopanele, n-a mai venit nimeni. Usa de la bucatarie sta sa cada pentru ca tocul s-a smuls din zid, la dormitor zidul e crapat de sus pana jos… Nu stiu ce o sa ma fac, pentru ca sunt singura!”, a spus aceasta. Vecina sa, Melinda Fleancu, era si mai suparata: "S-au rezumat numai la ferestre! Balcoanele nu vor sa ni le repare, am doua ziduri crapate in casa, usile interioare si cea de la intrare, daramate si nereparate. Nimeni nu a venit sa ne mai intrebe daca suntem multumiti sau nu! Au plecat si cu asta basta!” Intr-adevar, prin toate apartamentele raportate ca fiind reparate imaginile dezolante te intampina de cand treci pragul. Ziduri crapate, tocuri de usi smulse din zid.

Dupa carpacelile prestate, blocurile stau sa cada

In exteriorul blocurilor nu s-a facut chiar nimic. Tencuielile sunt fisurate, bucati de beton sunt dislocate, toate amenintand sa cada de la inaltime, pe aleea pe care circula si oameni, si masini. Acoperisul blocului U2, cel care era lipit de punctul termic, arata ca dupa un atac cu mortiere. Oricand de acolo pot sa pice bucati de tigla in capul muncitorilor care lucreaza la repararea punctului termic. In ce priveste centrala termica, acum instalatiile acesteia, puse in functiune la doua zile dupa explozie, sunt acoperite cu o foaie de cort de armata si cu folii de polietilena. Nici vorba de inceperea lucrarilor de reconstructie! Cea mai "tare” lucrare de reparatii prestata de angajatii firmelor puse la treaba este insa la apartamentul lui Marin Pitigoi, din blocul O6, cel la parterul caruia a avut loc a doua explozie. Acestuia nu i-au montat termopane la fereste, ci doar i-au inlocuit geamurile sparte. La una din ferestre, parca in bataie de joc, pe ambele parti ale acesteia, meseriasii i-au montat cate doua geamuri innadite in fiecare rama. "Carpaceala curata, nu altceva, facuta in zeflemea! Ce sa mai spun de faptul ca, din cauza socului exploziei din blocul nostru, mi-a crapat rau de tot peretele de la bucatarie?! Nimeni n-a mai venit pe aici sa ne intrebe ceva”, a spus acesta. Proprietarul apartamentului din O6, unde a avut loc deflagratia, Marin Lupu, nu are montata centrala termica, asa cum s-a afirmat pe toate posturile tv. Gazele naturale ajunse in sistemul de canalizare au patruns in apartamentul acestuia prin scurgerea de la baie si de la toaleta de serviciu, cum probabil s-a intamplat si in apartamenul vecinilor acestuia. Explozia a avut loc la Marin Lupu, deoarece acesta a aprins (primul) o lumanare pentru a intra in toaleta de serviciu, unde erau acumulate gazele.

Oalele sparte cad tot in capul sinistratilor si contribuabililor

Singurul lucru pe care l-au facut pana acum autoritatile craiovene a fost acela de a estima cuantumul prejudiciului la aproximativ trei miliarde de lei vechi. Notele de plata au fost deja puse pe masa autoritatilor locale. SC RECON SA Craiova – 345 de milioane, RAADPFL Craiova – 168 de milioane, SC ALPROPLAST, SC DUBLUTRIC SRL Craiova – 118 milioane, SC GIP SRL Craiova – 352 de milioane de lei, Regia Autonoma de Apa Craiova, pentru repararea echipamentelor, 607 milioane de lei. Pe langa acestea, au mai lucrat si SC MIGHTY PROD SRL, SRL Slatina, filiala Craiova – 151 de milioane, SC CONSTRUCTORUL SCM – 46 de milioane, SC POPECI SA si Regia de Termoficare inca n-au calculat cuantumul prestatiilor, iar SC Energoconstructia SRL a spus ca cheltuielile pentru repararea unui singur apartament le va suporta din fonduri proprii. Paradoxal, acum autoritatile locale craiovene vor sa scoata castanele din foc cu mainile… sponsorilor. Primarul Antonie Solomon a spus ca primaria craioveana a contactat mai multe firme mari din Craiova si din tara pentru a solicita ca acestea s-a sponsorizeze… nota de plata catre firmele care au facut lucru mai mult de mantuiala in zona afectata de explozie. Astfel, primaria craioveana a scapat cu buzunarul curat din toata aceasta belea. Initial, se spunea ca toate oalele sparte vor fi suportate de DISTRIGAZ SUD SA, insa acum se cauta sponsori. Nici chiar reparatiile punctului termic distrus, in suma de aproximativ alte 14 miliarde de lei, nu vor fi suportate de compania romano-franceza, ci de Regia de Termoficare Craiova, care are de recuperat de la asociatiile de proprietari din Craiova aproape sase sute de miliarde de lei vechi. Pana la urma, tot contribuabilii si sinistratii vor platii, ca turcii, oalele sparte de explozia din… ziua de nastere a dictatorului.

Cele mai citite

Deputatul Silviu Vexler mesaj către Călin Georgescu : Delirul mistic-religios şi antisemit și teoriile conspirative nu pot schimba istoria şi realitatea

Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, deputatul Silviu Vexler, i-a transmis, luni, candidatului la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, plasat pe locul întâi la primul...

Un celebru realizator de podcast american a intrat în conflict cu Vladimir Kliciko

Joe Rogan, celebru realizator de podcast american, "răspândeşte propaganda rusă" cu privire la războiul din Ucraina, a acuzat fostul campion mondial de box la...

După S.O.S., încă un partid își declară susținerea pentru Călin Georgescu

Preşedintele AUR, candidatul formaţiunii în alegerile prezidenţiale, a afirmat, luni, că România are ”şansa” unui guvern şi a unui preşedinte suveranist. ”România s-a trezit!...
Ultima oră
Pe aceeași temă