Victor Gordan (foto medalion), un roman emigrat in anii ‘70 in SUA, a fost cel dintai medic care a sustinut ca militarii americani intorsi din razboiul din Irak sufera de o boala care nu apare in nici un manual. I-a spus simplu – sindromul Golfului. Privit la inceput cu neincredere de lumea medicala, romanului i s-a cerut, ulterior, sa explice in fata Congresului cauzele care au declansat misterioasa boala. Chiar daca Pentagonul si medicii care lucreaza in sistemul federal neaga si in prezent existenta bolii, cercetari stiintifice ulterioare au confirmat diagnosticul romanului. Inainte de a ajunge in SUA, Victor Gordan a fost inchis timp de sase ani in puscariile comuniste, fiind martorul genocidului din Balta Brailei.
Daca am desena pe hartie destinul romanului Victor Gordan, ne-ar aparea o linie care "alearga" in zigzag. Nascut in 1931, intr-o familie saraca din Salaj, Gordan si-a implinit visul de a deveni doctor, dar n-a mai apucat sa profeseze. Turnat de un coleg de studentie ca ar fi complotat impotriva regimului condus de Dej, tanarul medic a fost aruncat in temnita, unde, vreme de sase ani, a cunoscut ororile unui regim penitenciar. Proaspat eliberat, gandul incoltit in detentie ca ar putea ajunge in lumea libera i-a fost un balsam. Prins la granita dupa prima tentativa de fuga din tara, Gordan a ajuns din nou in puscarie. Nu a renuntat si, peste cativa ani, se gasea, proaspat refugiat, pe un aeroport din New York. Practic in SUA a inceput cariera de medic a lui Victor Gordan, iar romanul s-a simtit implinit atunci cand a putut profesa la clinici importante. La inceputul anilor ’90, a fost contestat de lumea medicala americana dupa ce a vorbit primul despre "sindromul Golfului", aparut la veteranii de razboi. Dupa ani de zile de marturii, dezbateri declansate in presa americana si cercetari private pe aceasta tema, Senatul american a recunoscut existenta sindromului.
"Am vazut oameni torturati fizic si moral"
Educatia primita intr-o casa simpla de tara a fost completata in scoala catolica pe care Victor Gordan a urmat-o, la Oradea, pana in clasa a VII-a. Ulterior, adolescentul a absolvit Liceul "Emanoil Gojdu", pentru ca in 1952 sa fie admis la Facultatea de Medicina din Bucuresti. Evenimentele insangeratului an 1956 din Ungaria au produs o puternica impresie in randul studentilor de la Medicina. "Atunci ne-am dat seama ca ne pier-dusem unitatea. Comunistii infiltrasera spioni in familii, intre prieteni, la facultate. Am inceput sa discutam ca e important sa abordam alti colegi care gandesc ca noi, sa fim solidari pentru a contracara veninul comunist care isi facea efectul peste tot", spune doctorul.
Cineva a turnat, iar pentru studentul aflat in ultimul an de facultate si indragostit de chirurgie ziua de 22 septembrie 1958 avea sa fie inceputul sfarsitului. "La ora 7 au venit doi indivizi, m-au apucat de brat, unul de o parte, celalalt de alta, si am fost zvarlit intr-un Ford negru. Procesul a avut loc la Spitalul Militar din Bucuresti. Au existat un procuror, un avocat care sa ne apere, un judecator, exact ca in Occident. Cu diferenta ca procurorul putea vorbi la infinit, iar avocatului apararii i s-a dat un minut si jumatate. Ne-au incadrat la uneltire impotriva regimului, vorbire dusmanoasa si am primit maximum de pedeapsa cu inchisoarea – 10 ani", rememoreaza Victor Gordan.
Calvarul inchisorilor a inceput la Uranus si a continuat la Malmaison, Jilava, in Balta Brailei, la Stoenesti, Salcia, Stramba. Intr-un final, a fost trimis in Delta Dunarii.
"Pot depune marturie ca in Balta Brailei a fost un genocid. Am vazut oameni murind langa mine, torturati fizic si moral. Eram izolati social. Familia mea nu a stiut pe timpul detentiei unde sunt si daca mai traiesc. Munca fortata, infometarea erau «obligatiile» noastre. Daca nu indeplineam norma, cand veneam de la munca eram batuti", isi aminteste fostul detinut.
Trei ani primiti in jumatate de ora
Dupa sase ani, Victor Gordan a fost eliberat in urma decretului de amnistiere generala al lui Dej. Nu avea familie, bani cu atat mai putin, iar posibilitatea unei cariere in Romania era infima, asa ca s-a decis sa fuga: "In septembrie 1968 am incercat sa trec granita, dar m-au prins. Am fost judecat, la Timisoara, chiar de catre un coleg de liceu, care era procuror. Fara avocat, fara aparare, procesul a durat o jumatate de ora. M-au condamnat la trei ani. Am fost inchis la Aiud, iar pe un palier erau 280 de «frontieristi». Am facut recurs si, ca un miracol, mi s-a redus pedeapsa la un singur an. Nu am inteles niciodata de ce. In august 1969 am fost eliberat".
La cateva saptamani dupa ce s-a angajat ca medic intr-un sat din judetul Olt, Gordan a incercat pentru a doua oara sa treaca frontiera. "La un moment dat, am vazut granita si am trecut-o. Eram foarte bucuros. Apoi, am lovit ceva cu genunchiul. S-a declansat imediat alarma. Ne cautau cu soldati si caini. Eram tot in Romania pentru ca, de fapt, eu trecusem o frontiera falsa. Auzisem de astfel de chestii in puscarie." Gordan a reusit atunci sa treaca granita reala, a mers timp de doua saptamani pe jos prin Iugoslavia si, in final, a ajuns intr-un campus de refugiati in Italia. L-a salvat diploma de absolvent al Facultatii de Medicina, pe care o luase cu el. I-a aratat-o ambasadorului american la Roma, care a ramas impresionat. Peste cateva luni, a aterizat pe aeroportul din New York.
Aprobat de Congres, refuzat de Pentagon
Timp de peste zece ani, romanul a schimbat orase si locuri de munca in diverse spitale: New York, Pittsburgh, Saint Louis, Columbia, statul South Caroline. Casatorit si tata a doi copii, Victor Gordan a decis, in 1985, sa se stabileasca la "Veterans Administration Hospital" din Manchester, statul New Hampshire. Spitalul face parte dintr-o retea existenta la nivelul SUA care se ocupa exclusiv cu ingrijirea veteranilor de razboi. Soldatii pe care-i ingrijea, intorsi din razboiul din Irak (1990-1991), au inceput sa se planga de pierderea memoriei, sangerari, oboseala cronica, lipsa de concentratie, dureri de cap puternice, leziuni la nivelul pielii, tulburari de auz. Erau speriati, pentru ca plecasera la razboi perfect sanatosi si se intorsesera cu aceste simptome. Cu astfel de cazuri a inceput sa se confrunte doctorul Victor Gordan.
"Examinam pacientul, ii faceam teste de sange si nu gaseam nimic. Ramaneam doar cu plangerile dureroase ale soldatilor. Am examinat la inceput vreo 200 de soldati si in final 900, din toata tara. Am dedus ca, daca pacientii au plecat sanatosi, maladiile de care sufera acum se datoreaza mediului in care au luptat si care era foarte toxic. Irakienii au aprins peste 700 de sonde petroliere. A fost o expunere masiva la substante chimice. Apoi, armata americana a folosit masiv un anumit tip de uraniu. Simptomele lor erau foarte diverse. Am incercat toate combinatiile posibile si nu am reusit sa pun un diagnostic. Atunci mi-am spus: intalnesc ceva nou in istoria medicinei, o boala noua. I-am zis Persian Gulf Syndrom", rememoreaza doctorul. In acelasi timp, doctorii le spuneau soldatilor ca totul se datoreaza stresului si ii indemnau sa mearga sa consulte un psihiatru. Sindromul nu a fost recunoscut nici pana azi de medicii care lucreaza in sistemul federal. Treptat, dupa ce subiectul a aparut si in mass-media, autoritatile au devenit sensibile la acest subiect. "In timp ce plangerile veteranilor erau tot mai numeroase, am fost chemat in fata Congresului American in 1992, 1993, 1996 si 1999. Le-am spus mereu acelasi lucru: cazurile soldatilor care au luptat in Irak nu sunt psihiatrice. Ei sufera de boli cauzate de mediul toxic in care au luptat." Dupa 16 ani de la descoperirea sindromului, diverse laboratoare de cercetare private i-au dat dreptate romanului. Chiar daca Pentagonul refuza sa vorbeasca despre "sindromul Golfului", Senatul american a admis existenta lui in randul veteranilor de razboi.
TEMNITA
"Multumesc lui Dumnezeu ca m-au arestat"
La veteranii de razboi a fost gasita un fel de dereglare post-traumatica, dereglare care favorizeaza aparitia cosmarurilor. si fostii detinuti politici traiesc astfel de traume. "Aveam cosmaruri ca voi fi din nou arestat, ca trebuie neaparat sa ma eliberez. Mai aveam cosmaruri ca sunt prins pe frontiera, ca sunt impuscat. Acestea din urma au disparut acum cinci-sase ani. Cosmarurile sunt si mai ingrozitoare astazi pentru ca eu sunt casatorit, am doi copii. Visez ca sunt arestat si nu mai pot sa-i vad. In puscarie, eu am rezistat si pentru ca nu puteam crede ca o asemenea absurditate precum comunismul poate dura mai mult de cativa ani. L-am auzit pe un coleg de celula spunand: multumesc lui Dumnezeu ca m-au arestat, deoarece nu mai puteam duce viata asta duplicitara. Aici pot sa ii injur, pentru ca odata ajuns aici nu mai au ce sa-mi faca. Nu regret ca am fost arestat, pentru ca astfel nu a trebuit sa fac acel pact cu Diavolul comunist si pot fi impacat in constiinta."
PACT
Informator la schimb cu tineretea
"Inainte sa ne elibereze, un civil m-a intrebat unde merg, ce vreau sa fac, daca am bani. Am zis ca nu. El mi-a zis ca ma poate ajuta daca ii ajut si eu pe ei. Mi-a promis post bun, o locuinta sociala. Mi-a zis: noi mai avem multi dusmani. Pentru ca tu ai fost in puscarie, acesti dusmani ai nostri te vor chema in familia lor si iti vor vorbi. Tu trebuie sa ne spui ce spun ei, cine a spus si asa mai departe. A urmat o tacere izvorata din socul pe care il simteam eu. Adica, dupa ce mi-au facut atatea, acum vroiau sa ma injoseasca. Sa ma faca turnator. Am spus: sunt de acord sa va ajut, insa am si eu o cerere. M-ati arestat la 27 de ani si acum sunt de 33. Daca puteti sa imi intoarceti varsta la 27 de ani, cand m-ati arestat, daca ma faceti mai tanar cu sase ani, voi fi de acord. Civilul a inceput sa urle: «Sunteti nebun, tot dusman al poporului ati ramas»."
FAMILIE
Sotia i-a fost profesoara de engleza
"Dupa ce m-am angajat la un spital de langa New York, directorul mi-a zis sa merg la biblioteca si sa invat bine engleza. Acolo am intalnit o domnisoara care mi-a spus ca ma ajuta. Am intrebat: cat o sa ma coste? Ea a zis ca nimic. Eu acum ii spun ca de fapt ma costa toata viata mea. Pentru ca, dupa ceva vreme, ea mi-a devenit sotie."
