21.1 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialSindicatele atacă în instanţă ordinul de disponibilizare al lui Blejnar

Sindicatele atacă în instanţă ordinul de disponibilizare al lui Blejnar

Preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) a anunţat că a făcut o plângere prealabilă la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), iar mâine va ataca în instanţă  ordinul şefului ANAF, prin care peste 1000 de angajaţi au primit preaviz, relatează Mediafax

Sebastian Oprescu a precizat că ordinul lui Sorin Blejnar ne. 2253 din 23 iunie este ilegal, deoarece nu se poate ca angajaţii să primească preaviz şi apoi să fie examinaţi.

„Ordinul preşedintelui ANAF este viciat, pentru că au fost eliberate preavize fără respectarea legii. Trebuia ca întâi să aibă loc procedurile de examinare, iar apoi, după selectarea angajaţilor în urma testelor, cei care nu au trecut examenul să primeacă preaviz de eliberare din funcţie, nu invers”, a explicat Oprescu.

„Din datele pe care le am în urma discuţiilor cu specialiştii, avem şanse foarte mari să suspendăm acest ordin, pentru că este ilegal”, a precizat liderul SNFP.

1.063 de angajaţi ai Gărzii Financiare au primit preaviz astăzi şi vor fi examinaţi, iar în urma testărilor vor pleca din instituţie cel puţin 291 de salariaţi, reprezentând 21% din total, a declarat preşedintele ANAF, Sorin Blejnar.

Cele mai citite

Valea Oltului, închisă din nou în reprize

Tronsoanele vizate sunt între Râmnicu Vâlcea și Sibiu, pe DN7 Trei tronsoane vor fi afectate de lucrări de stabilizare a versanților și de îndepărtare a...

A murit după ce a fost prins sub un mal de pământ în timp ce săpa o fântână

Un bărbat din comuna Adâncata, din județul Suceava, a murit după ce a fost prins sub un mal de pământ în timp ce săpa...

Serghei Lavrov respinge ideea unui nou început în relațiile internaționale și critică Occidentul în cadrul Adunării ONU

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a exclus categoric posibilitatea unui nou început în relațiile internaționale, acuzând Occidentul de subminarea valorilor globalizării.  În discursul său...
Ultima oră
Pe aceeași temă