2.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialSindicaliştii cer Guvernului să spună clauzele la privatizarea CFR Marfă referitoare la...

Sindicaliştii cer Guvernului să spună clauzele la privatizarea CFR Marfă referitoare la angajaţi

Confederaţia „Cartel Alfa” şi Federaţia Mecanicilor de Locomotivă cer Guvernului şi Ministerului Transporturilor să spună care sunt condiţiile referitoare la angajaţi incluse în dosarul de privatizare a CFR Marfă, susţinând că acesta a fost întocmit fără consultarea sindicatelor, scrie Mediafax.

Preşedintele Confederaţiei „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, arată, într-un comunicat de presă remis luni agenţiei, că dosarul privind compania CFR Marfă a fost întocmit fără consultarea sindicatelor, deşi ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, se angajase oficial să discute cu reprezentanţii sindicaliştilor despre clauzele care îi privesc pe lucrători.

În opinia sindicaliştilor, preţul de pornire al licitaţiei stabilit la valoarea de 797.058.000 de lei este mult sub valoarea reală a CFR Marfa.

„Acest lucru, cât şi nivelul minimal foarte scăzut al cifrei de afaceri impusă potenţialului cumpărător favorizează o anumită categorie de investitori, interesaţi mai ales de destructurarea CFR Marfă decât de relansarea şi revitalizarea companiei”, a precizat Confederaţia Naţională Sindicală în comunicatul citat.

Totodată, sindicaliştii susţin că Executivul şi Ministerul Transporturilor şi-au asumat integral condiţiile impuse de Comisia Europeană faţă de CFR Marfă, aşa cum au fost ele negociate de Guvernul Boc, fără nicio intenţie de renegociere, deşi acest lucru era posibil.

„Confederaţia Naţională Sindicală «Cartel Alfa» şi Federaţia Mecanicilor de Locomotivă cer Guvernului şi Ministerului Transporturilor să informeze oficial structurile sindicale despre condiţiile care au impact direct asupra angajaţilor şi care implică locurile de munca şi aduc atingere prevederilor din Contractul Colectiv de Muncă din CFR Marfă şi care au fost incluse în dosarul de prezentare al companiei CFR Marfă. Reamintim Guvernului Ponta şi ministrului Tranporturilor că în cadrul Companiei CFR Marfă activează aproximativ 9.000 de oameni”, se mai arată în comunicatul citat.

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, declara vineri că procedura prin care s-a stabilit preţul de vânzare a pachetului de 51% din acţiunile CFR Marfă a fost una complexă, care a avut la bază valoarea activelor companiei, din care au fost scăzute datoriile actuale şi cele care vor fi acumulate până la momentul privatizării, precum şi potenţialul pieţei de transport feroviar din România.

Ministrul Transporturilor a adăugat că au avut loc discuţii legate de stabilirea unei valori mai mici sau mai mari pentru începerea licitaţiei, adăugând că un preţ prea mare ar fi făcut anumite companii să nu fie interesate să participe, iar unul prea mic ar fi permis prezenţa unor firme fără anvergura necesară.

El a menţionat că există şi condiţionalităţi sociale, statul fiind interesat ca investitorul care va prelua controlul CFR Marfă să păstreze cât mai mulţi salariaţi care lucrează în prezent acolo.

Anunţul de privatizare publicat vineri de Ministerul Transporturilor stabileşte că licitaţia pentru pachetul de 51% din acţiunile CFR Marfă va porni de la un preţ de 798,05 milioane lei (180 milioane de euro), iar câştigătorul va fi stabilit la jumătatea lunii iunie.

CFR Marfă are un capital social de 312,34 milioane lei, deţinut integral de Ministerul Transporturilor.

Privatizarea CFR Marfă este unul din angajamentele asumate de Guvern prin acordul cu FMI.

Cele mai citite

Donald Trump revine cu declarații provocatoare și sugerează posibilitatea anexării Canadei

În timp ce președintele Joe Biden a transmis un mesaj clasic de Crăciun, subliniind valorile „libertății, iubirii, bunătății și compasiunii”, Donald Trump a ales...

YouTube, blocat de facto în Rusia: Traficul platformei s-a prăbușit cu 80%

Experții în securitate cibernetică consideră că această strategie reprezintă o formă treptată de cenzură Autoritățile ruse au început o blocare de facto a platformei YouTube,...

Volodimir Zelenski: Rusia a lansat atacuri „inumane” în ziua de Crăciun

Loviturile au rănit cel puțin șase persoane în orașul de nord-est Harkov și au ucis unul în regiunea Dnipropetrovsk, au declarat guvernatori ucraineni Rusia a...
Ultima oră
Pe aceeași temă