1.4 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024
AcasăSpecialSindicalistii cer depolitizarea TVR

Sindicalistii cer depolitizarea TVR

Numirea lui Alexandru Sasu ca presedinte director general interimar al TVR este o solutie proasta la o lege proasta, este opinia sindicalistilor din media, exprimata in cadrul unei conferinte de presa in care acestia au anuntat ca vor protesta la Bruxelles si in strada pentru modificarea legii de functionare a televiziunii si radioului publice in sensul depolitizarii celor doua institutii. "Noi am propus introducerea in lege a prevederii ca presedintele TVR sa nu fie membru de partid, dar parlamentarii nu au luat in seama acest lucru", a precizat Cristi Godiniac, din partea MediaSind.
Sindicalistii mai solicita o diminuare a numarului de reprezentanti numiti politic in Consiliul de Administratie, in favoarea profesionistilor: cinci din partea Parlamentului, Presedintiei, Guvernului si minoritatilor, iar 8 din partea societatii civile, Academiei Romane si uniunilor de creatie, precum si din partea salariatilor. De asemenea, sindicalistii mai cer introducerea in lege a raspunderii individuale pentru membrii consiliului de administratie si membrii comitetului director, definirea radioului si televiziunii publice ca obiective strategice, asigurarea veniturilor TVR din taxa de abonament, publicitate si subventii de la bugetul de stat. In fine, acestia au cerut ca depolitizarea sa coboare pana la nivelul sefilor de departament.
Totusi, sindicalistii si-au recunoscut pesimismul cu privire la succesul demersului lor. "Nu intrezaresc o posibilitate ca politicul sa se retraga din TVR. Nu exista suficienta vointa politica in acest sens. Asta, desi politicul are o influenta extrem de nefasta asupra televiziunii", a precizat Ion Albu, presedintele confederatiei Meridian.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă