-1.2 C
București
luni, 13 ianuarie 2025
AcasăSpecialSimona Halep începe anul cu turneul de la Sydney

Simona Halep începe anul cu turneul de la Sydney

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA, a anunțat că va participa la turneul Premier de la Sydney (Australia), care va avea loc în perioada 10-16 ianuarie 2016, potrivit Mediafax. 

„La Sydney este un turneu mare, este foarte greu, toată lumea vrea să joace bine. Este ca un turneu de Grand Slam, întâlneşti jucătoare bune încă din primul tur. Sper să fiu pregătită la momentul începerii competiţiei şi să joc cel mai bun tenis al meu. Sunt foarte fericită că pot reveni la Sydney, am mai jucat aici. În 2015 nu m-am simţit bine şi nu am putut veni la Sydney, dar acum vreau să fiu sută la sută aptă şi câştig meciuri”, a declarat Halep.

Organizatorii au mai anunţat că la ediţia de anul viitor vor mai participa câştigătoarea din 2015, Petra Kvitova (Cehia, locul 6 WTA) şi Samantha Stosur (Australia, locul 27 WTA).

Simona Halep a mai jucat la Sydney în 2014, fiind eliminată în primul tur de Madison Keys (SUA).

Jucătoarea de 24 de ani din Constanţa a evoluat la începutul acestui an un singur turneu înainte de Australian Open, cel de la Shenzen (China), pe care l-a câştigat.

Cele mai citite

Zoran Milanović câștigă un nou mandat de președinte al Croației, învingând detașat candidatul conservator

Milanovic, cunoscut pentru pozițiile critice față de UE și NATO, a reafirmat în discursul său de după victorie, că relațiile cu Bruxelles trebuie schimbate Președintele...

INS: Gospodăriile din România au înregistrat, la sfârșitul anului trecut, o creștere modestă a veniturilor

Diferențele dintre urban și rural rămân semnificative, gospodăriile urbane raportând venituri cu 1,3 ori mai mari decât cele rurale Potrivit datelor INS, gospodăriile din România...

Rusia: Nu vom ataca țările NATO și nici nu plănuim acțiuni agresive

Un diplomat rus a declarat că Moscova nu a căutat să deterioreze relațiile cu NATO, dar a acuzat Alianța că este responsabilă pentru această...
Ultima oră
Pe aceeași temă