Simona Halep, care va juca sâmbătă în finala de la Roland Garros, a declarat vineri că va disputa meciul chiar dacă încă resimte dureri la gleznă, în urma accidentării care îi pusese în pericol chiar participarea la turneul parizian, informează Mediafax.
Pe lângă şansa câştigării primului turneu da Mare Şlem din carieră, Halep va lupta în faţa Jelenei Ostapenko şi pentru a-şi asigura primul loc în clasamentul mondial, poziţie pe care va urca în cazul unei victorii în finala programată sâmbătă, de la 16:00.
"Glezna nu ştiu cum rezistă, simt durerea în timpul meciului, dar nu îmi pasă, nu mă gândesc la asta. Să fiu în finală este o fericire, sunt fericită, mândră, partea psihică m-a ajutat mult la acest turneu la toate meciurile şi astăzi în setul trei. În setul doi am fost puţin căzută psihic, dar apoi a fost bine. Sunt bine, sunt bucuroasă şi doar vreau să rămân concentrată. M-am speriat în privinţa gleznei, pentru că mi-au spus că este ceva rupt, nu ştiam ce înseamnă. Dar am refuzat să accept că nu pot juca şi m-am recuperat rapid datorită gândirii pozitive. Am vrut să joc aici indiferent ce s-ar fi întâmplat. Mă simt bine pe teren şi simt că jocul meu a fost puternic astăzi şi pe parcursul turneului şi sper că în finală va fi mai puternic. Am nevoie de asta", a declarat Halep într-o conferinţă de presă.