Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial și principala favorită, a debutat cu o victorie, luni, în Grupa Roșie a Turneului Campioanelor de la Singapore, 6-4, 6-2 cu Caroline Garcia (Franța), potrivit Agerpres.
Simona a înfruntat-o în prima rundă a grupelor de la Turneul Campioanelor pe jucătoarea care i-a stricat petrecerea la Beijing, atunci când constănţeanca a devenit lider mondial!
Halep a fost învinsă de Garcia în finala disputată pe 8 octombrie, scor 6-4, 7-6(3), iar cele două nu au mai jucat niciun meci oficial de la acea dată. Simona s-a mai confruntat în alte două rânduri cu Caroline, jucătoarea antrenată de Darren Cahill impunându-se de fiecare dată: 6-4, 2-6, 6-1 în optimi la Sydney 2016 (hard), respectiv 6-4, 6-2 în sferturi la Toronto 2017 (hard).