România se consideră o insulă a atlantismului și europenismului în regiune, dar menținerea cursului occidental are permanent nevoie de compromisuri făcute în clarobscur cu abolirea temporară a unor reguli democratice.
Pentru a preveni incendiile viitorului, structurile de forță ale țării au lucrat pe dedesubt împotriva unor agenți de influență ai Rusiei, împotriva balansării politicii autohtone spre Est și chiar împotriva unor candidați fragili care ar fi putut duce țara într-o complicitate periculoasă cu Rusia sau China. România și-a păstrat acul busolei îndreptat spre Vest, dar nu în mod natural. Toate răscolirile procurorilor anticorupție scot la iveală încet-încet cât de vulnerabilă este, de fapt, România. Punerea sub semnul întrebării de către DNA a corectitudinii Autorității Electorale Permanente pentru perioada 2008-2015 scoate la iveală proba vizibilă a reluării istoriei.
În aprilie 2009, candidatul PSD pentru președinție, Mircea Geoană, făcea o vizită secretă la Moscova, având în valiza de șef al Senatului un dosar oficial privind relațiile româno-ruse. Nu se știe nici până astăzi ce ar fi putut să ofere Geoană Moscovei pentru a fi ajutat să câștige fotoliul prezidențial. Informația despre zborul secret spre Est a ieșit la iveală după șase luni, în plină campanie electorală, deși totul era știut de serviciile secrete și de președintele în funcție. Cinci ani mai târziu, următorul candidat la prezidențiale al PSD, Victor Ponta, făcea temenele Chinei după câteva călătorii la Beijing, una dintre destinațiile lui favorite. Nu știm sigur dacă cei doi au vrut să întoarcă România de pe drumul ei spre Vest, dar o încercare de schimbare a politicii externe nu era deloc imposibilă. Tendințele de acest fel nu ar fi abolit relațiile țării cu Statele Unite sau cu Uniunea Europeană, dar le-ar fi atenuat prin preferințele dilematice ale liderilor social-democrați și mai ales prin insistențele anturajului acestora.
Perioadele de instabilitate create în anii 2007 și 2012 prin suspendările președintelui, cu tot zgomotul infernal al propagandei antioccidentale, au fost alte două strădanii eșuate ale celor care și-ar fi dorit mutarea azimutului spre Răsărit și extragerea lentă a României din ecuația euro-atlantică, după modelul Ungariei.
Proiectele de compromitere a Direcției Naționale Anticorupție fac parte din același plan nevăzut, pe care îl țes pe dedesubt grupurile influente din jurul PSD, dar nu numai, care își doresc revenirea la tihna de acum zece ani, în care afacerile cu statul îi făceau puternici pe marii oligarhi. Multele întrebări rămase în suspensie sugerează că există încă, dacă nu grupuri infracționale, cel puțin centre de putere care fac lobby pentru o balanță echilibrată între Est și Vest: De ce nu are România o strategie de politică externă? De ce nu investește statul în terminarea centralei nucleare de la Cernavodă, care ne-ar oferi prețioasa independență energetică? De ce nu accesează Guvernul mai mulți bani europeni? De ce nu se termină autostrada care i-ar putea duce pe români direct de la București la Viena? De ce reputația celor care trag jugul spre Vest e aruncată mereu în aer? Sunt doar câteva întrebări, la care, dacă nu avem răspunsuri, nu ne putem socoti o insulă de stabilitate euro-atlantică într-o mare pro-rusă doar pe seama celor două baze americane.
