Sindicatul fotbaliştilor italieni ameninţă cu greva dacă nu se va semna un nou contract colectiv până la startul noului sezon din Serie A, în weekendul viitor, informează BBC News. Astfel că, după suspendarea campionatului spaniol ca urmare a datoriilor imense acumulate faţă de sute de jucători din Peninsula Iberică, şi competiţia din Italia este în pericol.
Reprezentanţii celor 20 de cluburi din Serie A s-au întâlnit luni la Milano pentru a confirma cererea trimisă la ligă, cu privire la semnarea unei noi înţelegeri.
„Noi ne menţinem poziţia ” a declarat preşedintele sindicatului jucătorilor (AIC), Damiano Tommasi. „Dacă contractul va fi semnat, vom juca sâmbată sau duminică, dacă nu, vom sta acasă” a adăugat acesta.
AIC a anunţat că liga nu a semnat încă nicio întelegere nici anul trecut după negocieri intense, chiar dacă au fost avertizaţi în două rânduri ca se va apela la grevă.
Criza din fotbalul spaniol continuă
Fotbaliştii spanioli îşi vor menţine greva şi în cea de-a doua etapă, programată pentru data de 27-28 august, conform anunţului făcut luni, după încheierea unei noi reuniuni cu Liga Profesionistă de Fotbal, potrivit AFP.
„Greva rămâne în vigoare şi în a doua etapă”, a declarat purtătorul de cuvânt al sindicatului jucătorilor spanioli (AFE), Luis Gil, după o reuniune la sediul Ligii.
Prima etapă a sezonului 2011/2012 a campionatului spaniol a fost amânată pentru prima oară în 27 de ani după ce jucatorii au intrat în grevă. De asemenea, prima etapa din liga a doua din Spania, programată vinerea trecută, a fost amânată .
„Trebuie sa ne gândim la jucatorii care suferă”
AFE şi Liga Profesionistă de Fotbal care reprezintă drepturile unor jucători precum Lionel Messi, Cristiano Ronaldo sau Cesc Fabregas s-au întâlnit pentru o nouă rundă de negocieri luni, la Madrid, dar acestea nu au dus la nici un rezultat.
„Înţeleg că oamenii vor să se uite la meciuri dar trebuie să ne gândim şi la jucătorii care suferă” a mai declarat Luis Gil.
Conform AFE, aproximativ 200 de jucători din cele două ligi sunt afectaţi de neplata salariilor, valoarea restanţelor fiind de aproximativ 50 de milioane de euro. De cealaltă parte, Liga Profesionistă de Fotbal a decis, la 3 august, să creeze până în 2015 un fond pentru garantarea datoriilor cluburilor aflate în incapacitate de plată până la plafonul de 10 milioane de euro pe sezon, o sumă pe care jucătorii o consideră insuficientă.
Finalul campionatului spaniol nu poate depăşi data de 12 mai 2012 din cauza timpului acordat echipelor naţionale să se pregatească pentru turneul final din Ucraina si Polonia.
Ultima grevă a fotbaliştilor din Spania a avut loc în 1984, atunci când cluburile au ales să trimită în teren juniori şi jucători amatori.