“Casa arde, iar locatarii ei incearca sa imagineze un extinctor.” Aceasta fraza a presedintelui francez, care a incercat saptamana trecuta sa lanseze o vasta mobilizare internationala pentru limitarea efectului de sera, are o anumita forta sugestiva. Greu de spus ce va ramane din cariera politica a presedintelui Chirac si din cei 12 ani cat s-a aflat in fruntea statului francez. Poate aceasta fraza si crearea unui superb muzeu de arte primare la Paris. Dar imaginea lui Jacques Chirac, care doreste acum, cu doua luni inainte de expirarea mandatului sau la Palatul Elysée, sa scuture planeta din letargie si sa-i ridice constiinta ecologica, este si ea semnificativa. În primul rand pentru cinismul oamenilor politici, care incep sa se ocupe de mediul inconjurator atunci cand trebuie sa iasa din scena sau sub presiunea unei opinii publice care a inteles pericolul mult inaintea politicienilor.
Expertii si numeroase organizatii ecologice trag semnale de alarma in legatura cu distrugerea ireversibila a planetei de cateva decenii. Fara ca oamenii politici sa auda cu adevarat mesajul. Trebuie spus insa ca nici presa nu-si face datoria. Mediile de informare sunt capabile sa organizeze ore de dezbateri pe cele mai inepte teme legate de intrigile politice ale lumii, dar nu sa asigure o informare sistematica despre gradul de degradare a mediului inconjurator.
Toti expertii mondiali sunt acum de acord ca faza de incalzire in care a intrat planeta are o singura cauza directa: activitatea industriala a omului. Ultimii 12 ani au fost cei mai calzi din ultimii o suta cincizeci de ani. Iar cresterea nivelului oceanelor se va accelera pana la sfarsitul acestui secol. Probabil ca peste cateva decenii vor aparea si primii “refugiati climaterici”, altfel spus oameni care vor trebui sa paraseasca primele zone inghitite de ape.
Si mai nelinistitoare este insa opinia unor specialisti care spun ca situatia nu se va putea redresa imediat chiar daca oamenii vor lua masuri imediate pentru limitarea poluarii. Presupunand, prin absurd, ca incepand de maine oamenii vor renunta la petrol si la carbune, si vor utiliza numai combustibili si surse de energie care nu polueaza, efectele benefice asupra planetei nu vor putea fi vizibile mai devreme de 50 de ani. Nenorocirea, cu natura, este ca asculta de cicluri lungi de devenire si de transformare. Chiar daca de maine toate fabricile si toate uzinele lumii vor inceta sa mai arunce bioxid de carbon in atmosfera, chiar daca de maine nu ne vom mai arunca gunoaiele in fluvii si oceane, tot va trebui sa asteptam 50 de ani ca sa culegem fructele intelepciunii noastre. Sunt, insa, oamenii capabili sa aiba o “vizibilitate” atat de mare? Ideea ca lasam copiilor nostri o planeta otravita ne poate mobiliza suficient? Parerea mea este ca nu. Omul, care luat individual este o uluitoare creatie a naturii, din punct de vedere social are un comportament sinucigas si iresponsabil.
Va fi oare omul capabil sa plateasca pretul necesar pentru reducerea efectului de sera? Întrebarea este globala pentru ca modificarile de comportament ar trebui sa fie planetare, dat fiind ca noi tari in curs de dezvoltare, precum China, India si Brazilia, au inceput sa polueze la fel de mult ca vechii campioni in materie de poluare, Statele Unite, Europa (in care includem si Rusia), Japonia. Probabil ca ar trebui instituit pe plan international un nou corp legislativ in vederea reprimarii “crimelor ecologice”. Iar “crimele ecologice” sunt nenumarate si cotidiene, pentru ca ele sunt provocate de sistemul nostru de productie, de schimburi comerciale si de consum.
Se gandeste cineva, de exemplu, cand transporta cu avionul in luna decembrie salata proaspata din Chile in Olanda ca poluarea produsa cu acest tip de comert este o “crima impotriva mediului inconjurator”? Ar fi oare dispusi olandezii sa traiasca trei luni pe an fara salata si capsune proaspete, deci in ritmul natural al anotimpurilor, revenind de fapt la un stil alimentar mai vechi si care era cu siguranta mai sanatos?
Capsunele sunt insa numai un exemplu, pentru ca numarul de produse inutile pe care le transportam astazi pe planeta, prinsi in angrenajul goanei dupa profit, este enorm de mare. Poluarea provocata de activitatea comerciala a omului ramane insa in umbra, iar cresterea volumului de schimburi este intotdeauna vazut ca un “progres”, ca un fenomen benefic pentru om. Pentru care om, insa? Pentru acesti occidentali ignoranti obisnuiti sa aiba in magazine toate fructele si toate legumele pamantului in acelasi timp, fara sa-si imagineze o singura secunda ca peste 50 de ani copiii lor vor fi, poate, niste mutanti?
Daca oamenii, natiunile, statele vor adopta efectiv in deceniile urmatoare un comportament ecologic, multe concepte vor trebui aruncate la gunoi sau total redefinite. Ceea cea a fost pana acum considerat drept “proges”, “crestere economica” etc. va deveni in curand “crima impotriva viitorului”. Sper sa mai prind momentul in care nimeni nu va mai vorbi cu mandrie, de exemplu, despre “vocatia” omului de a dezvolta mijloace de transport din ce in ce mai rapide (cu pretul unei poluari din ce in ce mai mari) si cand aceasta vocatie va fi trecuta din categoria “realizari” in categoria “catastrofe”.
Matei Visniec, scriitor roman stabilit in Franta
