6 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăSpecialSGG: Noul program de lucru în administraţie nu se aplică în învăţământ...

SGG: Noul program de lucru în administraţie nu se aplică în învăţământ şi la unităţile medicale

Uniformizarea programului de lucru în administraţia publică va fi aplicată strict pentru ministere, aparatul de lucru al Guvernului şi instituţiile publice subordonate, fără să vizeze activitatea instituţiilor de învăţământ, a unităţilor medicale, de urgenţă şi de intervenţie, precizează Secretariatul General al Guvernului, citat de Mediafax.

Într-un comunicat transmis miercuri seara, SGG arată că premierul Mihai Răzvan Ungureanu a dispus uniformizarea programului de lucru al aparatului de lucru al Guvernului, precum şi al instituţiilor administraţiei publice centrale, „pentru optimizarea activităţii şi a comunicării interinstituţionale”.

SGG aminteşte că a transmis vineri, 10 februarie, o circulară către ministere şi instituţiile din aparatul de lucru al Guvernului, prin care a solicitat dispunerea măsurilor necesare pentru instituirea programului de lucru care se va desfăşura de luni până vineri între orele 08.00-16.00, atât în cadrul ministerelor, cât şi în cadrul instituţiilor publice aflate în subordine.

„În circulară s-a precizat că activitatea de relaţii cu publicul se va desfăşura cu respectarea dispoziţiilor legale. Această activitate este reglementată distinct prin HG 1723/2004 privind aprobarea Programului de măsuri pentru combaterea birocraţiei în activitatea de relaţii cu publicul, care se referă doar la programul compartimentelor care relaţionează cu publicul şi nu la programul de lucru al instituţiilor publice”, arată SGG.

SGG aminteşte totodată că, până în prezent, programul de lucru al ministerelor şi al instituţiilor publice din subordinea acestora era stabilit de către fiecare instituţie prin dispoziţii interne, fără a exista o practică unitară, începând de la ora 8.00, 8.30 sau 9.00.

„Menţionăm că această solicitare nu vizează activitatea instituţiilor de învăţământ, a unităţilor medicale, de urgenţă şi de intervenţie. Facem precizarea că dispoziţia se referă strict la aparatul de lucru al Guvernului, la instituţiile publice subordonate acestuia, la ministere şi la instituţiile publice aflate în subordine” precizează SGG.

Secretarul general al Guvernului, Dezsi Attila, a anunţat, sâmbătă, că programul de lucru al ministerelor, prefecturilor şi instituţiilor deconcentrate din ţară va fi armonizat, începând de luni, iar activitatea acestora se va desfăşura între orele 8.00 şi 16.00, la solicitarea premierului.

Dezsi Attila a menţionat că premierul Mihai Răzvan Ungureanu a cerut armonizarea programului de lucru al ministerelor, prefecturilor şi instituţiilor deconcentrate ale statului.

„Începând de luni, programul tuturor autorităţilor publice centrale va fi între orele 8.00-16.00, în conformitate cu solicitarea primului ministru. Decizia s-a luat pentru că autorităţile centrale aveau programe diferite: unii începeau la ora 9.00, unii la 8.30, alţii la ora 8.00. Este o hotărâre bună pentru că programul trebuie să fie unitar la nivelul autorităţilor centrale şi la nivelul reprezentării din teritoriu, la prefecturi”, a declarat Dezsi.

El a afirmat că din punctul de vedere al activităţii şi al colaborării între instituţii este esenţial ca fiecare minut să fie bine gestionat.

Miercuri, premierul Ungureanu a declarat că prin circulara emisă de Secretariatul General al Guvernului privind respectarea de către bugetari a orarului 8.00 – 16.00 s-au unificat programele de lucru în instituţiile administraţiei centrale.

El a negat că respectiva circulară ar fi fost emisă pentru că ar fi constatat că bugetarii nu respectă programul de lucru stabilit pentru intervalul 8.00-16.00.

Cele mai citite

Emisiile de CO2 asociate AI ar putea crește de peste 10 ori până în 2030 fără inovații energetice și tehnologice

Adoptarea pe scară largă a hardware-ului pentru Inteligență Artificială (AI) în centrele de date, fără implementarea unor soluții inovatoare în domeniul energetic și tehnologic,...

Rusia a lovit pentru prima dată Ucraina cu o rachetă balistică intercontinentală

Kremlinul refuză să comenteze acuzația Ucrainei Rusia a lansat, joi, o rachetă balistică intercontinentală în timpul unui atac asupra Ucrainei, au declarat forțele aeriene ale...

Tunari, Ilfov: Incendiu la trei imobile. 10 autospeciale ale ISU intervin

Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la 3 imobile, aflate pe strada 9 Mai, localitatea Tunari, județul Ilfov. În momentul de față...
Ultima oră
Pe aceeași temă