-2 C
București
luni, 13 ianuarie 2025
AcasăSpecialSfântul Petre faţă cu reacţiunea

Sfântul Petre faţă cu reacţiunea

După lovitura de imagine primită în ultimele zile, moment care a culminat cu arestarea lui Laurenţiu Mironescu, fost secretar general al MAI, PDL Constanţa îşi găseşte cu greu cadenţa. După cum am anticipat, în interiorul partidului continuă disputele, mai puţin ideologice, pentru ocuparea posturilor-cheie în zonele de influenţă.

Se ştie că, uneori, până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii. Desigur, nu mă refer la sfinţii care vântură apa de ploaie, ci la cei pe care conducerea organizaţiei judeţene îi ia în seamă. În anumite conjuncturi, structurile din eşalonul doi pot determina luarea unor decizii capitale, chiar fără intervenţia liderului. De aceea, chiar şi pentru domnul Chiru, mă refer strict la parcursul său politic, aceste structuri sunt foarte importante, începând cu nucleul reprezentat de tinerii pedelişti şi terminând cu organizaţia de femei. În aceste condiţii, se încearcă subminarea celor consideraţi a fi incomozi, chiar dacă aceştia ocupă diverse funcţii-cheie!

Din păcate, partidul lui Chiru continuă să fie măcinat de intrigi ieftine, punându-se tot timpul boii înaintea carului. Aşa cum am intuit, se face plata la zi a unor poliţe. Surprinzător, pe ştatul cu pricina a fost trecut şi Mihai Petre, ales, în mod democratic, în funcţia de preşedinte al tineretului pedelist! E limpede că ascensiunea lui Petre, susţinut de o aripă importantă a tineretului pedelist, le-a produs unora migrene, pentru că altfel nu se explică îndârjirea celor care vor să-l desfiinţeze! Mihai Petre nu este un personaj oarecare în PDL Constanţa, numărându-se printre activiştii care, în timpul mandatului lui Banias, au pus umărul serios la menţinerea partidului pe linia de plutire. Poate că acesta este principalul motiv pentru care unii îi cer capul… De fapt, în PDL Constanţa, trecutul şi prezentul se rezumă la trecerea de la Mircea Banias la Chiru. Sloganul este cunoscut. Cine nu-i cu mine, reamintesc, dă în fabrici şi uzine. Tentativa de mazilire politică a lui Mihai Petre ar putea învenina şi mai mult atmosfera din partid.

Cele mai citite

Criza energetică din Transnistria: între strategia Kremlinului și oportunitățile geopolitice pentru Ucraina

Centralele termice sunt aproape de colaps, iar penele de curent sunt tot mai frecvente, ajungând până la opt ore pe zi Editorialistul Serghii Sydorenko scrie...

România interzice subvențiile pentru centralele de apartament pe gaze

Aceste subvenții includ granturi, împrumuturi pentru eficiență energetică, facilități fiscale și alte scheme de finanțare Autoritățile române au pregătit, cu întârziere, un proiect de ordonanță...

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna: Bugetul pentru 2025 este în lucru, fără majorarea TVA

Tanczos Barna a declarat, anterior, că există condiții economice favorabile pentru a construi bugetul fără modificarea cotei TVA Duminică, ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a anunțat...
Ultima oră
Pe aceeași temă