Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, a anuntat ca intentioneaza sa sesizeze Parchetul in cazul diplomelor de la Universitatea "Spiru Haret", acesta putand reprezenta un prim pas spre procedura ce trebuie indeplinita pentru desfiintarea institutiei de invatamant privat. Potrivit legii, cei care functioneaza nelegal, adica emit diplome si pe specializari neacreditate, intra intr-o culpa civila, contraventionala sau penala si poate fi sesizat organul de urmarire penala.
"In mod normal, se poate ajunge la desfiintarea Universitatii "Spiru Haret", dar pentru aceasta trebuie sa se stabileasca o culpa, apoi incepe urmarirea penala si, ulterior, este necesara o lege prin care se stipuleaza desfiintarea institutiei de invatamant. Declaratiile doamnei ministru Andronescu pot reprezenta inceperea acestei proceduri de desfiintare a Universitatii "Spiru Haret", ne-a declarat dl. Mircea Miclea, presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Educatie. Problema diplomelor emise de Universitatea "Spiru Haret" este, de altfel, motivul declansarii scandalului si al controlului inceput de comisia ministeriala de doua zile. Asa cum era de asteptat, membrii comisiei s-au izbit de refuzul reprezentantilor institutiei private de a prezenta toate documentele. S-a constatat ca mii de studenti de la diferite forme de invatamant erau cuprinsi laolalta in cataloage, fara ca programele de studii la zi, la distanta sau fara frecventa sa fie separate. O alta problema este legata de numarul mic de profesori. "In mod normal, ar trebui sa fie un profesor la cel mult 25 de studenti. La Spiru Haret, raportul este de un cadru didactic la 450 de studenti. Au 713 profesori, cel putin asa arata controlul", a declarat ministrul Ecaterina Andronescu. Mai mult, comisia de control a descoperit un catalog, al unui singur profesor, care continea in jur de 9.000 de studenti. "Nu cred ca este o chestiune intamplatoare, pentru ca am primit cataloage cum eu, care lucrez in invatamantul superior de o viata, nu am mai vazut – cataloage care au peste 9.000 de studenti, toti pusi la rand, indiferent unde s-au inscris ei, la aceeasi disciplina, cataloage semnate de acelasi profesor. Eu nu cred ca acest lucru a fost o intamplare, ci a fost o problema dirijata, in asa fel incat sa nu mai stim care si cum", a mai spus Ecaterina Andronescu. Reprezentantii "Spiru Haret" s-au aparat de acuzatiile aduse, sustinand ca intreg scandalul in care a fost implicata institutia este o chestiune de bani. Purtatorul de cuvant "Spiru Haret", George Nicolau, a afirmat ca scandalul a fost declansat de faptul ca nu s-a cotizat unde trebuie.
Validati de "Spiru" numai pentru "Spiru"
Controlul a mai scos la iveala faptul ca universitatea a numit pe post, fara validarea Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), 92 de profesori universitari si conferentiari universitari, o parte din ei nume importante ale vietii politice din Romania, dar carora aceasta atestare nu le da dreptul sa profeseze. "«Spiru» a scos la concurs posturile si le-a publicat in Monitorul Oficial. Asta nu inseamna ca sunt legale. Dupa validarea titlurilor de catre Senatul Universitatii, acestea trebuiau trimise la CNATDCU, organismul care decide daca au fost indeplinite toate criteriile pentru validare, si, daca da, trimisa lista cu nume la minister. Mai departe, ministerul emite un ordin in baza caruia se poate face incadrarea pe posturi. Cred ca cei de la «Spiru» si-au dat seama ca respectivele persoane nu au cum sa indeplineasca conditiile de atestare si au vrut sa evite comisia. Acele titluri nu sunt valabile, decat, poate, in «Spiru Haret»", a mai declarat Mircea Miclea. si reprezentantii profesorilor sunt nemultumiti de neregulile scoase la iveala de inceperea controlului. "«Spiru» este o fabrica de diplome si o fabrica de bani. Atestarea celor 92 este o porcarie cat cuprinde. Paunescu a fost facut profesor fara macar un doctorat. Este sfidare la adresa tuturor profesorilor si a intregului sistem de invatamant", a declarat Razvan Bobulescu, lider sindical Alma Mater. In ceea ce priveste diplomele emise pentru studenti la specializari neacreditate, el considera ca acestea pot fi anulate retroactiv, ca si permisele auto.