11.4 C
București
vineri, 24 ianuarie 2025
AcasăSpecialSerie de incendii în Tulcea

Serie de incendii în Tulcea

 

Odată cu venirea temperaturilor scăzute, a crescut numărul de incendii produse la gospodăriile din județul Tulcea. Astfel că, în zilele de 5 și 6 ianuarie 2016, pompierii din cadrul Detașamentului Tulcea, Stației Babadag și Secției Măcin au fost solicitați și au intervenit, în mai multe localități (Mihai Bravu, Turcoaia, Jijila, Colina și Turda) din județul Tulcea, pentru stingerea a cinci incendii izbucnite la coșurile de fum, acestea provocând proprietarilor a căror case au luat foc, pagube materiale.

Principala cauză a izbucnirii acestora fiind coșurile de fum care nu au fost curățate sau nu au fost protejate termic față de materialele combustibile aflate în apropierea acestora. În vederea reducerii numărului de incendii care au drept cauză folosirea necorespunzătoare a mijloacelor de încălzire, Inspecția de Prevenire din cadrul ISU Delta al județului Tulcea reamintește măsurile ce trebuie respectate în această perioadă a anului, pentru a evita aceste evenimente care pot provoca pierderi de vieți omenești și distrugeri importante de bunuri materiale. Printre acestea se numără verificarea cu grijă a sobelor, canalelor și coșurilor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri ce pot permite scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropiere.

De asemenea, una dintre măsuri este tencuirea și văruirea părții din pod a coșului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile ce ies prin fisurile unui coș de fum deteriorat prin cutremure, vibrații, alunecări de tren etc., ori din cauza vechimii imobilului constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcție sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiș etc. ISU recomandă și curățarea canalelor și coșurilor de fum premergător sezonului rece (scânteile și particulele aprinse ce ies pe coș pot ajunge la distanțe de 25-30 m și sunt sursele care generează cel mai frecvent incendii).   

SFAT

Pentru sobele pe combustibil lichid

Pentru mijloacele de încălzit locale sau centrale care folosesc combustibil lichid, ISU Tulcea recomandă următoarele măsuri: verificarea etanșeității conductelor de alimentare cu combustibil; interzicerea supraalimentării cu combustibil; alimentarea cu combustibil atunci când mijlocul de încălzire nu este în stare de funcționare; curățarea periodică a conductelor de alimentare și a duzelor de pulverizare.

Cele mai citite

Atac cu drone asupra Moscovei: Activitatea pe trei aeroporturi a fost suspendată

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a raportat joi seară un atac cu drone asupra capitalei ruse, determinând suspendarea operațiunilor pe trei aeroporturi majore: Domodedovo, Jukovski...

Threads, platforma dezvoltată de Meta, introduce o serie de funcționalități noi

Threads, platforma dezvoltată de Meta și competitor direct al platformei X (fostul Twitter), introduce o serie de funcționalități noi care schimbă modul în care...

Criptomonedele își pierd avântul după prima mișcare a lui Trump

Președintele Donald Trump a făcut primele mutări în politica economică legată de criptomonede, dar piețele crypto și-au pierdut avântul după euforia inițială, scrie Reuters. Criptomonedele...
Ultima oră
Pe aceeași temă