Justiţia română se pregăteşte luna aceasta să dea o serie de verdicte cu implicaţii directe la vârful clasei politice. Pe 11 iunie, Adrian Năstase speră să convingă Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să menţină achitarea dată anterior în dosarul cunoscut public ca „Mătuşa Tamara”, în care DNA îl acuză că l-a numit pe Ioan Melinescu în fruntea Oficiului de Combatere a Spălării Banilor pentru că acesta, la rândul lui, să muşamalizeze un dosar în care era implicată chiar Dana Năstase. Complice în tot acest joc ar fi fost fostul deputat PSD de Vrancea Ristea Priboi.
Însă marile emoţii ale lui Năstase sunt în cealaltă speţă aflată la Completul de 5 judecători şi anume dosarul Trofeul Calităţii. Asta pentru că vine după ce completul de trei judecători condus de Ionuţ Matei l-a condamnat la doi ani de închisoare cu executare pentru folosirea influenţei sale politice în vederea dobândirii de fonduri ilegale pentru campania electorală din 2004. Complicii săi de atunci şi cei care au organizat efectiv Trofeul Calităţii, unde au dat bani firme de construcţii şi instituţii publice, au primit câte şapte ani de închisoare cu executare.
Alţii la rând
Tot luna aceasta, la Completul de 5 judecători, s-ar putea finaliza printr-o sentinţă definitivă şi procesele de corupţie în care sunt implicaţi senatorul UNPR, fost PSD, Şerban Mihăilescu, condamnat în primă instanţă la un an de închisoare cu suspendare pentru că a primit ca foloase necuvenite câteva arme de vânătoare, dar şi al generalului (r) Eugen Bădălan, în prezent parlamentar PDL, acuzat de abuz în serviciu pentru gestionarea unor contracte ale Ministerului Apărării. Procesele au termen pe 11 iunie. Pe 25 iunie este programat un alt termen în dosarul Romsilva II, unde actualul deputat Ion Dumitru – fost şef al instituţiei, trebuie să dea explicaţii în faţa judecătorilor de ce a achiziţionat la suprapreţ un tanc scos din folosinţă. Iniţial, Dumitru a fost achitat de completul de trei judecători dar Completul de 5 judecători a admis recursul DNA şi a reţinut cauza spre soluţionare. Şi în cazul lui sentinţa va fi definitivă. Şi Gigi Becali se aşteaptă la sentinţa definitivă în dosarul în care a fost acuzat de procurori pentru sechestrare de persoane, părţile vătămate fiind hoţii maşinii sale. În primă fază, latifundiarul din Pipera a fost declarat nevinovat.
Cazul Voicu – sentinţă ciudată
Luna iunie a început în forţă cu sentinţa dată în dosarul de corupţie făcut de procurorii DNA senatorului PSD Cătălin Voicu. În acest caz, Curtea Supremă a decis astfel: senatorul Voicu – 5 ani de închisoare cu executare, omul de afaceri Costel Căşuneanu – 4 ani de închisoare cu suspendare, fostul judecător de la Înalta Curte, Florin Costiniu – 3 ani cu suspendare şi omul de afaceri Marius Locic – 4 ani de închisoare cu executare.
Care sunt faptele: Costel Căşuneanu a apelat la senatorul Voicu pentru a aranja un dosar la Secţia de Contencios Administrativ de la Curtea Supremă, plătind pentru asta 200.000 de euro. La rândul lui, Voicu a apelat la judecătorul Costiniu pentru a-l ajuta pe Căşuneanu magistrat care i-a dat de înţeles constant parlamentarului că problema se poate rezolva. Într-un final afacerea a eşuat, Căşuneanu pierzând procesul. În cazul Locic, acesta a apelat la Voicu, speriat că a fost ameninţat de afaceristul egiptean Tarek El Feki că va fi arestat într-un dosar al Poliţiei Capitalei. Parlamentarul i-a promis concret lui Locic că problema se rezolvă şi că va aranja cu şefii Poliţiei. Prin urmare, Marius Locic i-a plătit lui Voicu un miliard de lei vechi. Raportându-ne la fapte, verdictul magistraţilor pare însă unul straniu. Corupţia la cel mai înalt nivel al statului român a fost pedepsită acum cu suspendare, deşi în alte cazuri aceeaşi Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că poate da pedepse cu executare. Este vorba de cazul afaceristului Ilie Carabulea, condamnat la 1,6 ani de închisoare cu executare pentru că a încercat să influenţeze pe căi ilegale o decizie a Procurorului General al României. Cazul Voicu este unul însă mult mai dur, fiind vorba de destructurarea uneia dintre cele mai importante reţele politico-judiciare şi cu puternice legături în lumea interlopă, care acţiona la un nivel foarte înalt. De altfel inclusiv procurorii DNA au contestat soluţia. Pe de altă parte, dacă fostul judecător Costiniu şi Căşuneanu au primit pedepse cu suspendare, apare iar ca ciudată condamnarea cu executare a afaceristului Marius Locic, acuzat pentru acelaşi gen de fapte.