5 C
București
sâmbătă, 30 noiembrie 2024
AcasăSpecialSentinţa în cazul eliberării condiţionate a omului de afaceri Ioan Niculae, amânată

Sentinţa în cazul eliberării condiţionate a omului de afaceri Ioan Niculae, amânată

Sentinţa de eliberare condiţionată a omul de afaceri Ioan Niculae a fost amânată pentru data de 19 februarie, în dosarul „mită la PSD”, în care a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare.

Vineri dimineaţa, Ioan Niculae a cerut judecătorilor să nu ia în considerare cele cinci cărţi scrise după gratii, care ar trebui să reducă sentinţa cu peste 100 de zile.

O notă internă a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din 25 august 2015, aflată la dosarul prin care magnatul Ioan Niculae încearcă să iasă din penitencia, vineri, dezvăluie condiţiile “grele” în care acesta îşi ispăşeşte pedeapsa de 2 ani şi 6 luni, primită în dosarul finanţării ilegale a campaniei prezidenţiale a lui Mircea Geoană din 2009. Potrivit notei ANP, citată de portalulromaniacurata.ro, Nicuale are în penitenciar sute de convorbiri telefonice, zeci de vizite şi a scris cărţi în timp record. A elaborat “lucrări ştiinţifice” în timp ce dormea, vorbea la telefon şi primea vizite. O carte de 122 de pagini cu 35 de referinţe bibliografice a fost documentată, redactată şi publicată  în 7 zile.

Miliardarul a fost încadrat la regimul deschis pentru că procurorul de la Parchetul Judecătoriei sectorului 4 care se ocupă de penitenciarul Jilava, unde se afla în acel moment Niculae, nu a contestat decizia judecătorului de supraveghere a privării de libertate. După condamnarea din 2 aprilie, Niculae a ajuns la Jilava. După perioada de carantină, pe 28 aprilie, a fost plasat în regim de detenţie semideschis şi avea posibilitatea de a face cerere pentru a trece la regimul deschis abia după 30 septembrie. Niculae a contestat însă decizia comisiei de individualizare a pedepsei la judecătorul de supraveghere care i-a dat dreptate. Potrivit notei ANP, decizia a rămas definitivă prin necontestare de către procuror.

Citeşte şi: Cum a scris magnatul Ioan Niculae cinci cărţi în închisoare în timp record

Conform sentinţei de condamnare, Niculae a fost arestat pe 2 aprilie 2015 şi ar urma să iasă din penitenciar la termen pe 10 ianuarie 2017. Numai până la data întocmirii acestui raport – 24 august – deci în 5 luni de detenţie, Niculae a reuşit să îşi reducă pedeapsa cu 167 de zile: 150 prin elaborarea a 5 lucrări ştiinţifice şi 17 zile ca urmare a muncii prestate în penitenciarele Jilava şi Găeşti.

În 2 aprilie, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe patronul grupului S.C. Interagro S.A. Ioan Niculae, la doi ani și şase luni de închisoare în doarul „mită la PSD”. În acelaşi dosar au fost condamnaţi Gheorghe Bunea Stancu, la trei ani de închisoare, Gheorghe Teodorescu și Viorel Bărac, la doi ani și şase luni cu executare.

Iniţial, Judecătoria Sectorului 1 a decis, în 20 noiembrie 2013, achitarea omului de afaceri Ioan Niculae, aceeaşi decizie fiind luată şi în cazul lui Gheorghe Bunea, Viorel Bărac şi Gheorghe Teodorescu. Decizia Judecătoriei Sectorului 1 a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti de procurori.

Procurorii arătau, în rechizitoriu, că în cursul anului 2009 Gheorghe Bunea Stancu şi-a folosit influenţa şi autoritatea rezultate din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Brăila a PSD pentru a obţine, cu încălcarea dispoziţiilor legale ce privesc finanţarea partidelor politice, suma de un milion de euro de la Ioan Niculae, patron al SC Interagro SA, bani ce urmau să fie folosiţi în campania electorală prezidenţială, desfăşurată la sfârşitul anului 2009, pentru susţinerea candidatului PSD, Mircea Geoană.

Citeşte şi: Dosarul ”mită la PSD”: Ioan Niculae află dacă scapă de închisoare

Potrivit înţelegerii, sumele de bani trebuiau să fie date indirect, în sensul că Ioan Niculae urma să achite plăţi către diferiţi furnizori de servicii ce aveau legătură cu campania electorală, inclusiv instituţii implicate în realizarea de sondaje de opinie publică. În acest fel, au susţinut procurorii anticorupţie, se disimula destinaţia reală a sumelor de bani, ocolindu-se dispoziţiile legale referitoare finanţarea partidelor politic.

În schimbul banilor oferiţi, Ioan Niculae ar fi solicitat ca, în cazul câştigării alegerilor de către candidatul PSD, să fie desemnate persoane care să îi susţină interesele la conducerea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, precum şi la nivelul celor două societăţi naţionale ce aveau ca obiect gestionarea şi distribuirea gazului natural (SNTGN Transgaz şi SNGN Romgaz SA), arătau procurorii în rechizitoriu.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție îi cercetează, într-un alt dosar, pe Ioan Niculae, pentru cumpărare de influenţă, în formă continuată, instigare la evaziune fiscală şi instigare la spălare de bani, iar pe Gheorghe Bunea Stancu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, pentru trafic de influenţă.

Printre acuzaţiile care i se aduc lui Niculae se numără şi cea că, în prima parte a anului 2009, ar fi încercat să corupă o serie de funcţionari publici şi înalţi demnitari ai statului, cu scopul de a-i convinge să promoveze o Hotărâre de Guvern, prin care să fie acordate facilităţi fiscale, privind subvenționarea achiziţiei de îngrăşăminte chimice, cu consecinţă directă în beneficiul financiar al grupului Interagro.

Astfel, Niculae i-ar fi promis lui Gheorghe Bunea Stancu, preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, în perioada respectivă, diferite foloase, pentru ca acesta din urmă să intervină pe lângă persoane cu putere de decizie din cadrul Guvernului României în vederea aprobării hotărârii de Guvern.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă