18.9 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialCircumstanțele misterioase în care au murit comandanții separatiști din Ucraina: Liderii din...

Circumstanțele misterioase în care au murit comandanții separatiști din Ucraina: Liderii din Donbas se tem că persoane puternice își doresc să-i lichideze

Asasinarea comandantului rus Pavlov, cunoscut sub numele de război „Motorola”, a fost un șoc pentru mediile pro-ruse din estul Ucrainei, intensificând temerile veteranilor conflictului ucrainean  în curs.

Acest mercenar nemilos, veteran al campaniei Moscovei în al doilea război din Cecenia, devenise unul din cei mai celebri șefi de război în estul Ucrainei și cunoscut pentru cruzimea cu care ordona executarea soldaţilor ucraineni capturaţi. El a fost asasinat la 16 octombrie în Doneţk de o bombă telecomandată, plasată sub ascensorul imobilului său.

Pavlov este ultimul comandant separatist și printre cei mai importanţi care a murit în circumstanţe misteri­oase de la izbucnirea conflictului. În timp ce războiul în estul ucrainean se prelungește, cu un număr de peste 10.000 de morţi și fără un final previzibil, liderii din zonele separatiste pro-ruse, cunoscute ca Republica Populară Doneţk (DNR) și Republica Populară Lugansk (LNR) relatează dispariţii din rândul lor într-un mediu aparent sigur, departe de pericolele câmpurilor de luptă.

Luna trecută, ex-premierul LNR, Ghenadi Ţiplakov, s-a „sinucis“ în detenţie după ce autorităţile separatiste au izolat zeci de personalităţi ale regimului percepuţi ca prezentând o ameninţare directă și i-a acuzat că pregătesc o lovitură de stat. Angajaţii LNR au afirmat că Ţiplakov s-ar fi spânzurat în celulă, obsedat de „gravitatea crimei sale“.

 Câteva zile mai târziu, un comandant din zona separatistă, Evgheni Zilin a fost ucis într-un restaurant din Moscova. În decembrie, Pavel Dremov, comandant al batalionului de cazaci, a fost asasinat de o mașină-capcană, câteva ore după căsătorie.

La începutul anului, Alexei Mozgovoi, fondatorul brigăzii Spirit, batalion militant pro-rus în LNR, a fost ucis într-o ambuscadă într-o fâșie de teren pe care o considera ca fieful său privat. Alexandre Bednov, comandant cunoscut sub numele „Batman“, a fost ucis într-un atac împotriva convoiului său în ianuarie anul trecut. Sunt doar figurile cele mai cunoscute, analiștii estimând că mai sunt cel puţin o duzină de alte decese ciudate.

Crime la ordin

Este dificil de găsit dovezi în bastioanele rebele din estul Ucrainei, unde regimurile pro-ruse ale LNR și DNR s-au dezvoltat în secret, cu diviziuni interne. Două teorii principale circulă printre experţi bine conectaţi și separatiști iniţiaţi. Unii susţin că decesele sunt produsul luptelor interne între elitele rebelilor în estul Ucrai­nei. Căutând să consolideze regulile și să recolteze roadele acţiunilor pe piaţa neagră a regiunii, ei se întorc unii contra altora.

Alţii consideră că Rusia s-ar putea afla în spatele campaniei de asasinate. Analiștii estimează că, după ce a lucrat la realizarea guvernelor regiunii, alimentând cu arme și bani pentru a le apăra, Kremlinul are acum un nou interes de a se degaja din mlaștina din estul Ucrainei și să se debaraseze de regimul sancţiunilor punitive ale Occidentului. Rusia speră să facă republicile separatiste mai respectabile în faţa opiniei locale și a celei internaţionale, ceea ce impune eliminarea tuturor aliaţilor nefrecventabili.

Celebritatea negativă a unora perturbă planurile politice, mili­tare și legăturile economice pe care Kremlinul le-a instalat între Moscova și separatiștii din Ucraina, care au devenit criminali de război și mici jucători econo­mici.

Problema e că „marile figuri rămân în umbră“, după cum arată Mihail Minakov, filosof politic la o universitate din Kiev. Observatorii consideră că asasinarea lui Pavlov marchează prima lovitură reușită asupra unui înalt lider din Doneţk. Până acum, atacuri similare au fost limitate la LNR.

În privat, unii separatiști recunosc faptul că „se dorește eliminarea  rebelilor din prima generaţie pentru a se distruge orice dovadă incriminantă și a martorilor crimelor de război. Kremlinul are nevoie ca agenţii săi să aibă o faţă publică mai acceptabilă“.

În cel de-al treilea an de impas în acest conflict, entuziasmul rus pentru proiect s-a diminuat, unii din comandanţi nemaivorbind despre construcţia „Novorossya“, piesa capitală a ideologiei separatiste din regiune. Dar în același timp, Ucraina nu va fi abandonată de Rusia, Putin riscând să-și piardă imaginea chiar acasă, printre elita conducătoare rusă, dar și pe scena mondială, dacă Rusia se retrage prea rapid.    

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă