4.9 C
București
luni, 6 ianuarie 2025
AcasăSpecialSenatorul Puiu Hasotti face o analiza la rece a anului politic 2005

Senatorul Puiu Hasotti face o analiza la rece a anului politic 2005

Sfarsitul de an este moment de bilant pentru toata lumea, inclusiv pentru oamenii politici. Senatorul liberal Puiu Hasotti considera ca 2005 a fost un an dificil atat din punct de vedere personal, cat si din cel al coalitiei care asigura guvernarea.

– Suntem la sfarsit de an 2005 iar Alianta a sarbatorit, nu cu mult timp in urma, un an de guvernare. Cum apreciaza senatorul Puiu Hasotti perioada de la alegerile generale pana in prezent.
– Pentru mine a fost un an foarte dificil. Am fost liderul grupului parlamentar PNL-PD din Senat si in aceasta calitate am avut responsabilitati. Trebuie sa spun ca relatia dintre membrii celor doua partide a fost una foarte buna. Practic, in calitate de lider aproape ca nu mai stiu care sunt senatorii liberali si care cei democrati. Insa organizarea grupului, si politic, si administrativ, reactiile politice ale grupului au necesitat o mare cantitate de efort pentru ca marea majoritate a senatorilor coalitiei nu aveau experienta parlamentara. Din punct de vedere politic, in general vorbind, a fost iar un an dificil: acomodarea la guvernare s-a facut destul de greu, firesc de altfel. De aici au rezultat si anumite inconsecvente politice, pe care le-am trecut cu bine. Un alt factor de dificultate cu care ne-am confruntat in Senat a fost opozitia „consistenta” din punct de vedere numeric, care de multe ori a apelat la mijloace mai putin ortodoxe in procesul legislativ.

– La ce anume va referiti?
– Este vorba despre maniera in care senatorii PSD si PRM s-au manifestat pe proceduri, inclusiv la votul pentru legile care se refereau la integrarea europeana. Aici este de discutat in ce masura atitudinea opozitiei a fost corecta, pentru ca legile ce privesc integrarea sunt de interes national. In situatia in care puterea avea 72 de senatori, din care 7 sunt euroobservatori iar 5 sunt ministri, iar pentru votul la legile organice era necesar votul a 69 de prezenti, sigur ca ne-am confruntat cu o mare dificultate iar eu, in calitate de lider de grup, a trebuit sa fiu principalul factor care a actionat pentru mobilizarea senatorilor Aliantei.

– Cum apreciati activitatea la Senat?
– In acest an au fost adoptate aproximativ 800 de proiecte legislative si trebuie sa spun ca toata agenda este epuizata. Au fost o serie de proiecte care nu au trecut, dar urmeaza sa fie analizate la Camera, care este cea care ia decizia. 2005 a fost un an dificil din cauza structurii pe care o are Parlamentul. Electoratul a fost cel care a dorit sa existe o diferenta extrem de fragila greu de gestionat din punct de vedere politic.

– De ce credeti ca opozitia a pus piedici la adoptarea unor legi de care depinde aderarea Romaniei la Uniunea Europena?
– PSD si PRM au actionat extrem de unitar. Au fost motiuni initiate, in egala masura, de parlamentarii celor doua partide, a caror colaborare dateaza de 15 ani. Intre ele nu exista diferenta de substanta, ci doar de… nuanta, diferenta de discurs politic, nu si de actiune politica. S-a intamplat ca unele legi ale integrarii sa nu fie votate de PSD si PRM, in ciuda faptului ca in expunerea de motive era clar despre ce era vorba. Cred ca au confundat opozitia ca atare cu opozitia de principiu. Multe dintre legi, care se refereau la Justitie, sistemul de impozitare, Codul fiscal, Statutul minoritatilor, Codul Penal, nu au fost adoptate dintr-o mentalitate pe care o credeam revoluta. A fost opozitie de dragul opozitei. Nu vreau sa spun ca PSD are vocatie antieuropeana. Prin neadoptarea acestor legi se leza interesul Romaniei. In situatia in care sunt lezate niste interese in tara, dar legea este de inspiratie europeana trebuie sa ne gandim la anumite mentalitati si comportamente politice pe care le credeam demodate. Din pacate, trebuie sa spun ca dupa 15 ani de exercitiu democratic sau cvasidemocratic manifestarea in Parlament fie a puterii, fie a opozitiei lasa de dorit. Opozitia nu accepta ca puterea face legea iar puterea nu accepta ca opozitia ar putea sa aiba dreptate.

Cele mai citite

Tradiții pe rit vechi: Ucrainenii și lipovenii din Tulcea se pregătesc pentru Crăciun

În Ajun, mesele sunt decorate cu fân și farfurii goale, în memoria rudelor trecute în neființă Crăciunul pentru creștinii ortodocși de rit vechi este sărbătorit...

Industria IT critică eliminarea bruscă a facilităților fiscale: „Era nevoie însă nu peste noapte“

Decizia de a elimina complet facilitățile fiscale pentru industria de IT a stârnit critici vehemente din partea liderilor din sectorul tehnologic și a reprezentanților...

Cod galben de vânt puternic în Apuseni și Carpații Orientali. Vremea se încălzește în București

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că, până miercuri, ora 10.00, vântul va sufla cu putere în zonele montane, mai ales în Munții Apuseni...
Ultima oră
Pe aceeași temă