3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialSemedo, coşmarul steliştilor

Semedo, coşmarul steliştilor

Steaua a suferit cea mai mare umilinţă în ultimii 20 de ani, după ce a fost învinsă cu 1-0 pe terenul Unirii Urziceni, echipă pe care a lăsat-o fără cei mai buni jucători.

Golul care a adus sur­prinzătoarea victorie a ialomiţenilor, de fapt majoritatea componenţi ai echipei a doua a Stelei, a fost marcat de Semedo în minutul 61. „Ştiu, am fost Bunică, dar golul meu nu a fost o răzbunare. Copiii de la Steaua II au jucat foarte bine, iar la final aveau toţi crampe. E foarte greu să-ţi vezi colegii în tricoul altei echipe”, a spus marcatorul unicului gol al întâlnirii.

Tehnicianul Stelei, Ilie Dumitrescu, a încercat să ia vina asupra sa şi să-i felicite pe jucători pentru efortul depus şi atitudine. „Trebuie să fim puternici şi să mergem mai departe. Jucătorii au evoluat foarte bine. Ei au încercat. Responsabilitatea rezultatului este a mea. Steaua e Steaua şi îmi pare rău că nu am demonstrat asta şi prin evoluţie. Am încercat să jucăm, dar după golul adversarului nu a existat o reacţie adecvată. Nu am reuşit să reintrăm în joc”, a spus Ilie Dumitrescu.

„Sunt idiot”

Înfrângerea Stelei la Urziceni l-a enervat la culme pe Gigi Becali, finanţatorul roş-albaştrilor catalogându-se drept „un idiot” pentru că investeşte prea mulţi bani în jucători. „Sunt un idiot. Ce îmi trebuie mie să dau milioane de euro pe fotbalişti, să transfer, să mă agit? De ce nu stau eu liniştit şi să dau salarii de o mie de euro pe lună, că atât merită aceşti jucători. E cea mai mare umilinţă, mult peste ce a fost acum doi ani cu Gloria Buzău. Păi, le-am luat cei mai buni şapte jucători şi le-am dat şapte copii. Aş fi înţeles dacă se termina 0-0. Puteam să spun că am avut ghinion, dar aşa, să şi pierdem, e prea mult”, a spus Gigi Becali.

Patronul Stelei a găsit totuşi şi câteva explicaţii pentru eşecul de la Urziceni. În primul rând, forţele malefice au încercat prin această metodă să-l facă să se certe cu jucătorii şi antrenorul. Un alt vinovat este patronul echipei adverse, Dumitru Bucşaru, care nu a respectat înţelegerea şi i-a lăsat pe jucătorii de la Steaua II să joace. „Nu e clar că şi-a băgat dracu’ coada? A vrut să îl tragă pe Becali în joc, să mă înbârlige, să zic ceva urât şi să mă cert cu jucătorii şi antrenorul. Dracu’ l-a făcut pe Bilaşco să rateze din doi metri şi să se împiedice. Tot el nu l-a lăsat pe Onofraş să îi paseze lui Stancu. Nici Bucşaru n-a respectat convenţia ca nici un jucător pe care l-am dat să nu joace. Aşa e când ai încredere prea mare în oameni. Voiam să evit să mă bat singur”, a mai spus Gigi Becali.

Cele mai citite

Reconversia profesională, noua tendință printre români

De ce 60% dintre angajați doresc o schimbare majoră a carierei profesionale în viitor Un studiu recent, realizat de eJobs și Skillab arată că 6...

Donald Trump îl va numi pe congresmenul republican Mike Waltz consilier pentru securitate națională al Casei Albe

Donald Trump a anunţat marţi numirea congresmanului republican Mike Waltz în funcţia ultra-strategică de consilier pentru securitate naţională al Casei Albe, prezentându-l drept "un...

Economisirea, cheia pentru independența financiară. Cum ne dezvoltăm acest obicei?

Economisirea este un proces esențial care necesită o gândire matură, care să permită o viziune pe termen lung și o pregătire pentru situațiile neprevăzute...
Ultima oră
Pe aceeași temă