3.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSpecialŞeful FMI: În România, Ungaria, Grecia încetarea de plăţi este iminentă

Şeful FMI: În România, Ungaria, Grecia încetarea de plăţi este iminentă

Într-un interviu acordat postului elveţian TSR, şeful Fondului Monetar Internaţional atrage atenţia asupra faptului că o serie de state europene sunt pe buza prăpastiei. Printre acestea se află şi România, spune Strauss-Kahn. „Nu cred în faliment”, adaugă acesta însă, potrivit realitatea.net.

„Este dramatic că în ţări ca Grecia, Irlanda, Letonia, Ungaria, România situaţia trebuie redresată, pentru că nu mai putem continua aşa. Încetarea de plăţi este iminentă. Prăpastia este chiar în faţă. Nu cred în faliment. Cred că solidaritatea europeană va duce la evitarea acestui lucru, dar asta presupune politici adure, iar aceste ţări sunt în continuare cele mai vulnerabile, mai sărace, aflate în cel mai mare pericol. De aceea trebuie adoptate programe care să protejeze cheltuielile sociale”, a declarat Strauss-Kahn.

Cele mai citite

Zelenski dezvăluie că s-a întâlnit cu șeful CIA în Ucraina

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar...

Zelenski dezvăluie că s-a întâlnit cu șeful CIA în Ucraina

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar...

Franța adaugă la rețea, primul reactor nuclear din ultimii 25 de ani

Reactorul sub presiune Flamanville 3 este cel mai mare din Franța, cu 1,6 gigawați și unul dintre cele mai mari din lume Franța a conectat...
Ultima oră
Pe aceeași temă